Cu toții căutăm o asemenea evadare, mai ales în zilele libere, și o găsim fie într-o carte bună, fie într-un film mult așteptat, într-un concert sau chiar într-o banală cană de ceai. În cazurile mai fericite putem opta pentru o evadare în sensul literal, dar într-o realitate paralelă, alegând să petrecem două zile la Budapesta sau Praga sau prin Retezat.
Protagonista filmului (jucată de Emily Browning) nu se poate însă bucura de aceste libertăți, pentru că în urma morții mamei sale e internată de tatăl vitreg într-un azil mintal. Dar nu pentru că tânăra ar avea probleme, ci pentru a fi declarată incapabil și pentru ca el să beneficieze apoi de moștenirea lăsată de proaspăt decedata lui nevastă. O înțelegere pe sub mână cu administratorul e singurul lucru de care are nevoie, astfel că micuța Babydoll are doar cinci zile până în momentul în care i-a fost programată lobotomia.
Se asigură așadar contextul prielnic primei evadări spirituale, Babydoll retrăgându-se într-o realitate alternativă creată de ea pe post de mecanism de apărare. Visându-se parte componentă a unei trupe de dans și dispunând de ajutorul colegelor cu care-și împarte coșmarul, tânăra concepe un plan îndrăzneț, a cărui desfășurare ne este prezentată alegoric sub forma luptei împotriva unor samurai uriași, roboți, soldați inumani și chiar a unui dragon. Fiecare dintre aceste mici escapade fantastice fiind doar un pas suplimentar întru îndeplinirea scopului ultim, și anume evadarea din azil.
Principala critică adusă peliculei este aceea că regizorul s-a concentrat prea mult asupra procedeelor stilistice și a neglijat personajele și povestea. Dar să nu uităm că e vorba de Zack Snyder (300, Watchmen) și în asta constă întreg geniul lui, aceasta e cartea lui de vizită – un modus operandi inconfundabil pe care un ochi avizat l-ar fi recunoscut după primele cadre.
Vizualmente filmul este ireproșabil, e o demonstrație de virtuozitate artistică, un melanj de stiluri foarte expresive (de la manga la cel al jocurilor video), e o suprasolicitare retinală în sensul bun, un eye-candy aș putea spune, din lipsa unui cuvânt mai puternic. Toate acestea fiind suprapuse unei coloane sonore senzaționale, un mix inedit punctat pe alocuri cu accente psihedelice care conferă produsului finit un iz magic, de reverie fantastică.
Chiar dacă nu se insistă foarte mult asupra ei, povestea reușește să razbată de printre înfloriturile vizuale sub forma unei parabole stilizate despre reprimare, voință și sacrificiu, iar mesajul este unul universal și va transcede în timp toate artificiile de stil: îngerii îți apar în cale sub cele mai diferite forme, chiar și cea a unor demoni.
