Pentru a te putea ridica din propria cenușă mai întâi trebuie asigurate condițiile unui dezastru de asemenea amploare încât să mistuie totul și să faciliteze un nou început. Acesta e genul de raționament propus de noul film al lui Duncan Jones – Source Code. Un tren de pasageri este aruncat în aer de o minte diabolică și există temeri cum că aceasta ar fi doar o mostră a capacității distructive a unui inamic invizibil ce intenționează să detoneze un dispozitiv nuclear în mijlocul orașului Chicago.
Aici intervin abilitățile unice ale lui Colter Stevens (Jake Gyllenhaal), pilot de elicopter al armatei americane a cărui talent predominant este mai nou compatibilitatea psihologică cu profilul mintal al unuia dintre pasagerii trenului. Prin intermediul manipulării fizicii cuantice și a calculelor parabolice, un software al armatei SUA reușește să reproducă ultimele 8 minute de dinaintea morții, iar rolul căpitanului Colter este acela de a aduna cât mai multe informații astfel încât să oprească atentatul pricipal, toate acestea fiind posibile prin inhabitarea momentară a corpului pasagerului pomenit anterior.
Luptându-se cu lacunele din propria memorie, pe lângă încercarea de a dezlega misterul atentatorului misterios, Colter e forțat să repete același scurt-metraj de coșmar ce culminează cu o explozie și moartea implicită a tuturor pasagerilor, lucru care-l afectează în special datorită faptului că mintea lui refuză să perceapă totul ca doar o altă simulare. Nefiind în stare să afișeze flexibilitatea morală cerută de exigențele militare, el e tot mai implicat în cauza salvării celor din tren, a căror inautenticitate e incapabil să o conștientizeze. Iar faptul că se îndrăgostește iremediabil nu îi face nicidecum misiunea mai ușoară.
Povestea e mult mai complicată, intriga mai alambicată, dar dezvăluirea altor detalii ar știrbi din experiența filmului așa că am să mă opresc aici. Pentru că Source Code e mai mult decât un film, o dramă, o poveste de dragoste, un thriller…e o aventură ce te ține pe marginea scaunului frământându-ți mâinile, e o injecție de adrenalină, e un fior plăcut ce ți se încetățenește în șirea spinării pe tot parcursul acțiunii.
Iar dacă regizorul ar fi știut când să se oprească și ne-ar fi scutit de ultimele 5 minute, care nu doar că sunt inutile dar și strică ce s-a constriut în prealabil, Source Code ar fi fost probabil cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat într-o sală de cinema de la District 9 încoace. Chiar și așa, am fost foarte plăcut impresionat și îl recomand cu căldură. Vizionare plăcută!
