Mie îmi plac foarte mult gogoșile sau pancovele, dar dacă le fac eu, la final sunt atât de sătulă de mirosul de prăjeală încât nu mai am poftă să le mănânc. Am tot căutat zilele acestea o rețetă de gogoși la cuptor, nu prăjite în ulei, să fie pufoase, aromate și ușor de făcut. Am fost tare fericită când am gasit această rețetă de gogoși pufoase la cuptor pe blogul Laurei. Am adaptat puțin rețeta pe gustul nostru, iar data viitoare o să adaug arome noi.
Avem nevoie de 500 grame făină, 225 ml de lapte, un ou, 80 grame zahăr, 100 grame unt moale, 25 grame drojdie proaspătă, zahăr vanilat, esență de vanilie, puțină sare, 100 grame unt topit și zahăr amestecat cu zahăr vanilat pentru decorat deasupra.
Drojdia o amestecăm cu puțin zahăr și lapte și lăsăm 5 minute la odihnit. Punem făina într-un bol și la mijloc adăugăm oul bătut, amestecul de drojdie și puțin unt. Amestecăm bine și adăugăm treptat tot laptele și untul, iar la final sarea. Frământăm bine până când aluatul nu se mai lipește de mâini, eu am frământat cam 30-40 de minute, cu mici pauze, recunosc. Am pus aluatul într-un bol și am lăsat să dospească cam 2 ore, la loc cald, fără curenți de aer.
După ce aluatul a dospit, l-am răsturnat pe blatul de lucru și am întins o foaie nu prea subțire și cu un pahar am tăiat cercuri, iar cu o formă mai mică, un cerc interior pentru a crea un gol.
Le-am pus în tava de la cuptor tapetată cu hârtie de copt și le-am lăsat să mai dospească o oră.
Le-am dat la cuptor 10 minute, până se rumenesc frumos deasupra. Le scoatem din cuptor, și cât sunt încă fierbinți le ungem cu unt și presărăm zahăr din belșug.
Sunt pufoase, aromate, mult mai sănătoase!
Dacă doriți, le puteți glazura cu ciocolată. Poftă bună!
is faine rau. si cred ca-s si bune <3
Hmmm, cred ca sunt foarte bune :)>
Mi-am facut de cap dupa ce am iesit din “carantina” dar de gogosi am uitat. :))
Le ador, as putea manca nenumarate, dar sa nu le fac eu, pana le termin, ma satur cu mirosul!
Arată foarte bine, chiar mi-ai făcut poftă de gogoşi. N-am mai mâncat de foarte mult timp, am şi uitat de când. Sper să nu uit de reţeta încercată de tine şi să o încerc şi eu.
Sunt mult mai gustoase si mult mai sanatoase facute la cuptor!