Recomandări de rețete deserturi rapide

Viața se întâmplă acum și fiecare zi e pe fugă. Încercăm din răsputeri să ne împărțim între job și familie, diverse activități și pasiunile proprii. Nu știu cum, dar uite că reușim să le facem pe toate, iar la final de zi să ne simțim mulțumiți.

Gătitul este o activitate aproape zilnică, uneori necesitate, alteori plăcere. Mi se întâmplă să fiu ocupată și să încropesc rapid ceva. Însă în zilele mele bune, îmi aloc timp pentru gătit rețete mai pretențioase. În weekend, dar și în unele seri, prietenii vin la noi la masă. Dacă scap și pregătește soțul preparatul principal, desertul e responsabilitatea mea. Nu îmi rămâne decât să mă gândesc la rețete deserturi rapide cu care știu că impresionez de fiecare dată.

Deserturile, marea mea plăcere

Cu ani în urmă, am urmat un curs de bucătari. La finalizarea lui, mi-am propus să fac și un curs de patiser-cofetar, dar timpul nu mi-a mai permis. Asta nu m-a împiedicat să testez și să scriu numeroase rețete de deserturi variate. Îmi place să mă joc cu ingrediente, arome, iar rezultatul e mereu uimitor. În ultimii ani, a trebuit să mă specializez pe rețete deserturi rapide pentru că timpul e limitat, iar musafirii pe anunță în ultimul moment.

* Tiramisu, desertul aromat

Nu cred că este o persoană care nu a auzit și nu a gustat renumitul desert, Tiramisu. Acesta este un desert tradițional italian, compus din pișcoturi, cremă de mascarpone, cafea și multă cacao pudră. Bineînțeles, că de-a lungul timpului, rețeta originală a avut de diverse modificări, ingrediente adăugate. Gospodinele au încercat să facă acest desert pe gustul celor dragi, adăugând chiar și fructe.

Cum se face tiramisu sunt adesea întrebată și răspund oferind toate detaliile. Și specific că e important ca toate ingredientele să fie de calitate. Și să se pună mult suflet atunci când se prepară, dar și când se servește.

rețete deserturi rapide

* Crumble cu fructe de sezon

Acesta este un desert delicios și rece, și cald. Se poate face cu orice fruct, iar ingredientele sunt puține. Făină și unt, fructe multe, puțin zahăr brun. Mie îmi place că se face rapid, și ador sosul pe care îl lasă fructele coapte. Se poate adăuga și un glob de înghețată de vanilie pentru o aromă mai intensă.

* Înghețată de casă, desert rapid și gustos

Când spun desert, nu mă refer la prăjituri foarte dulci, ci la deserturi pline de aromă. Pentru mine, nu este important să fie dulce, ci să fie aromat desertul. Sunt o mare iubitoare de înghețată și îmi place să o savurez indiferent de sezon. Iar de când avem combină frigorifică cu 4 sertare congelator, am loc suficient pentru a depozita desertul nostru preferat. Mereu aveam această problemă, nu era loc suficient în congelator pentru cutiile de înghețată. Am rezolvat problema spațiului, iar acum un sertar întreg este dedicat formelor cu înghețată. Și mă mai bucur că am luat un congelator spațios. Acum îmi pot congela frumos fructele, pe tăviță, pentru a arăta impecabil ca decor.

Cum fac eu înghețata? Extrem de simplu, fie mixez iaurt grecesc cu fructe, fie banană coaptă, fructe și miere. Când este timp, apelez la rețetele complexe de a prepara înghețată cu lapte și ouă, frișcă și arome. Însă sunt de cele mai multe ori pe repede înainte așa că optez pentru rețete deserturi rapide.

* Spumă de fructe, desertul copilăriei

Bunica mea ne făcea mereu spumoasă. Ne trimitea în grădină să adunăm căpșuni sau zmeură. Apoi bătea cu telul, un albuș spumă tare, adăuga zahăr și fructele pasate cu o furculiță. Spuma era delicioasă, aromată, era desertul preferat al copilăriei. Bineînțeles că eu am mereu în casă fructe și ouă, așa că pregătesc cu drag o spumă de fructe. Și da, recunosc, eu fac spuma de fructe cu ajutorul mixerului.

* Clătitele, mereu un desert îndrăgit

Clătitele rămân un desert tare apreciat. Motivul e simplu. Ele îndeplinesc preferințele tuturor. Pot fi dulci, cu ciocolată sau gem, chiar și cu bucăți de fructe sau biscuiți. Dar clătitele pot fi și sărate, cu cașcaval, șuncă, sos alb. Iar dacă e timp, clătitele dulci pot fi umplute cu brânză dulce, stafide și ouă, rulate frumos, acoperite cu sos de vanilie și date la cuptor. Un deliciu!

Pentru a vă asigura că aluatul este bun și clătitele vor fi gustoase, adăugați un ou în plus la rețeta voastră. Cantitatea de lapte să fie doar 75% din recomandarea rețetei, iar restul completați cu unt topit și răcit. Apa minerală va face clătitele cu margini sfărâmicioase. Puțin praf de copt adăugat, va face clătitele mai pufoase. Iar la final, contează enorm tigaia în care le coaceți, așa că investiți în una de calitate. Va merita pe deplin.

* Cheesecake la pahar, desert fără coacere

Iată un desert rapid și aspectuos. Aveți nevoie de pahare încăpătoare sau borcane cu gura mare. Biscuiți digestivi sau puteți opta pentru biscuiți cu cacao, de tip Oreo. Crema de brânză poate fi Philadelphia, chiar și varianta cu ciocolată, mascarpone sau chiar iaurt grecesc. Puneți un strat generos de biscuiți măcinați mărunt, un strat de cremă de brânză cu sau fără frișcă, ornați cu fructe! Rapid desert, nu-i așa?

rețete deserturi rapide

Sfaturi pentru reușita deserturilor

Pentru mine, prepararea deserturilor a fost mereu o plăcere. Pentru alții, a însemnat o mare provocare. Iată de ce eu întotdeauna ofer multe detalii, multe explicații pentru că știu că sunt extrem de necesare.

Reușita deserturilor este asigurată de calitatea și prospețimea ingredientelor. Albușurile se bat mai bine, mai repede, dacă sunt proaspete, dacă sunt reci. Gălbenușurile asigură culoarea plăcută blaturilor și cremelor dacă sunt proaspete și ouă de calitate. Praful de copt și drojdia trebuie să fie proaspete pentru a asigura creșterea și dospirea ideală a preparatului.

Fructele dacă sunt proaspete, de calitate, vor fi mult mai aromate. Desertul va avea aroma dorită și culoarea naturală a fructului.

Întotdeauna când folosiți produse lactate, lapte, unt, brânză, asigurați-vă că sunt proaspete și că au gust. Nu veți reuși să reglați gustul desertului din arome adăugate. Din acest motiv, spun și repet, dacă ingredientele folosite sunt de calitate, proaspete, nu va fi nevoie de nicio aromă artificială pentru a da gust desertului.

Contează mult să aveți un robot bun care să ușureze munca. Formele și tăvile în care coaceți să fie de calitate. Esențial este și cuptorul, cunoașterea tuturor programelor va face ca desertul să iasă perfect de fiecare dată.

Aș vrea să-mi spuneți voi ce rețete deserturi rapide îmi recomandați? Sunt convinsă că cititorii acestui blog de lifestyle ar fi tare încântați de sugestii noi.

7 comentarii la „Recomandări de rețete deserturi rapide”

  1. Ador dulciurile, dar de câțiva ani nu prea mai fac din motive ușor de dedus. Totuși, cel mai des adică ori de câte ori ne e poftă, fac clătite, clătite cu brânză la cuptor, gogoși, prajitura cu fructe sau plăcinte cu foi.
    Bune rare dulciurile tale!
    Hugs!

    Răspunde
  2. La mine in casa nu prea s-au facut deserturi. Am crescut cu placintele cu branza dulce, cu prajita cu nuca semiluna, si, ulterior, cu asa zisa “prajitura televizor”. Cu siguranta m-ar relaxa sa fac desert si as fi curioasa sa imi fac un caiet cu diverse retete pe care sa ajung sa le testez. In acest moment ma rezum doar la chec dulce

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.