Reamenajarea casei I – între răbdare, nervi și multă cercetare!

dormitor 1

Acasă reprezintă locul unde te simți bine, unde te regăsești pe tine, unde reușești să-ți reîncarci bateriile oricât de obosit ai fi. Acasă e locul unde te întorci mereu cu drag chiar și din cea mai frumoasă vacanță. Acasă e locul unde miroase cel mai bine, unde amprenta stilului se regăsește în fiecare detaliu.

Reamenajarea casei a fost o acțiune pe care am așteptat-o de ceva timp, timp în care am cules informații, am căutat cea mai bună echipă pentru construit, instalații, eletricitate, am studiat oferte și oferte, am pus întrebări și am primit răspunsuri astfel încât să avem totul lămurit și să alegem ce este mai potrivit pentru noi. Am spus DA calității, am spus DA pentru practic, am acceptat părerea celor din domeniu și am ales mereu după îndelungi sfătuiri.

Nu am ales nimic sub presiune, nu am cumpărat nimic din impuls și am încercat să cumpărăm din magazine de specialitate unde personalul este extrem de bine pregătit. Am avut de câștigat având o parte din casă gata și lovindu-ne în atâția ani de fel de fel de probleme.

În prima fază, am pus accentul pe geamuri, sticla și rama, dar și feroneria să fie de calitate. Am avut o problemă cu vechile geamuri, deoarece s-a deprins bagheta, geamul nu mai izola și ne trezeam mereu cu apă pe pervaz. Așa că am întrebat în stânga și în dreapta, și la final am ales geamuri Salamander, 3 sticle, sticlă de calitate 4Seasons –  care iarna nu permite căldurii să iasă, iar vara respinge razele soare astfel încât în casă să fie mereu răcoare. Nu pot să vă dau detalii legate de preț pentru că totul este personalizat, iar prețul este dat în funcție de ce alegeți. Vă recomand însă să alegeți geamuri de calitate.

Și acum să le luăm pe rând!

Baia – toată lumea optează în băi pentru gresie și faianță în diverse culori, dacă se poate de sus până pe jos. Dacă nu vreți să aveți senzația de rece în baie, vă recomand să optați pentru tapet în zonele unde  se poate. Bateriile de la baie trebuie să fie de calitate, dar și să aibă un design plăcut, am oscilat mult între două firme de renume Grohe și Kludi, în magazinul Jolly găsiți multe produse expuse așa vă este mai ușor să vă faceți o părere. Mobilier de baie, modele deosebite cât și lavoare, vase de wc și bideu, puteți găsi la Jolly și Romstal. Dacă vă doriți ceva deosebit în baie, puteți pune accentul pe calorifere, ele pot să vină în diverse culori și modele, trebuie doar să știți exact de vă doriți. Alegeți cadă de baie dacă o folosiți suficient de des încât să merite spațiul pe care îl ocupă, altfel alegeți cabină de duș!

baie

baie 1

baie

Dormitorul – amenajarea dormitorului matrimonial începe cu alegerea culorii. Gândiți-vă nu doar la culoarea preferată, ci la culoarea sau nuanța de culoare care vă liniștește, care vă dă o senzație de calm, liniște, sentiment de confort, culoare pe care doriți să o vedeți atunci când vă treziți dimineața și vă bucură, nu vă stresează. Gândiți din timp locul fiecărui obiect de mobilier pentru că majoritatea trebuie comandate pe dimensiuni fixe.

Patul trebuie să fie extrem de confortabil, dimensiune potrivită, model comod. Puteți alege între pat din material textil sau din piele ecologică, cu diverse accesorii, în diferite culori, aici piața Clujului chiar stă foarte bine. Am găsit modele drăguțe la Divanissimi, Mobilă Dalin, Mobilă Chic, dar luați în considerare că un pat la comandă pe culoarea și dimensiunea dorită durează cam 30 de zile.

Dormitorul nu e dormitor fără noptiere drăguțe și lămpi pentru noptiere, o comodă pentru TV și o măsuță de machiaj, poate chiar și un balansoar, un fotoliu mare și confortabil, o oglindă mare. Mic mobilier pentru dormitor găsiți la Chic Ville, Mobexpert, Naturlich sau la comandă!

Printre micile detalii care dau culoare și personalitate dormitorului, se numără perdelele, lămpile, ramele foto, mici tablouri și/sau obiecte de decor.

dormitor

dormitor 2

make up

Este foarte important să știi exact ce vrei, dar e bine să te plimbi prin magazine ca să vezi piața orașului ce îți poate oferi. Eu am găsit idei frumoase pe Pinterest, dar când mi-am dat seama că nu voi găsi niciodată în Cluj ceea ce îmi doresc, m-am mulat după piața orașului. Dacă ai răbdare și timp să cauți, sigur vei găsi ceva pe placul tău.

Sursă foto: Pinterest

2 comentarii la „Reamenajarea casei I – între răbdare, nervi și multă cercetare!”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.