Igiena orală este un subiect tot mai discutat, lucru care poate doar să mă bucure. Eu mi-am dorit mereu dinți frumoși pentru un zâmbet perfect. Ultimii doi ani au fost despre vizite regulate la medicul stomatolog. Dincolo de aspectul dinților, am discutat mult despre sănătatea lor și a gingiilor, tratamente necesare înainte de orice altă procedură. Doi ani, vizite la fiecare trei săptămâni la dentist pentru ca azi să mă bucur de dantura mult visată.
Și da, de doi ani am învățat să mă spăl corect pe dinți. Asta și pentru că am primit răspunsuri clare la toate întrebările mele legate de igiena orală. Există medici pasionați care au răbdare și oferă răspunsuri. M-am bucurat și când mi-a explicat în amănunt despre afte bucale, niște afecțiuni cu care mă confrunt din când în când, fiind ușor deranjante. Ce bine e să primești informații de la personal calificat.
Ce înseamnă pentru mine igiena orală?
Așa cum știm este necesar periajul dinților de minim două ori pe zi. Însă ce nu ni se spune, este cât de important e ca periajul să se facă corect. Nu apăsa prea tare, vei leza gingiile, nu freca stânga-dreapta, ci de sus în jos, de la gingie spre dinte. Niciodată nu uita să folosești ață dentară și periuțe interdentare. Mie nu îmi lipsesc, le am chiar și în geantă, da, există mini kituri.
Nici nu mai contează dacă e periuță de dinți electrică sau manuală. Atenția noastră trebuie să se concentreze pe periajul corect, constant și suficient chiar ca și număr de minute. În plus, nu uita că periuța de dinți trebuie schimbată la 3 luni.
Pasta de dinți trebuie schimbată periodic. Mie îmi place să le alternez, dimineața și seara să fie altă pastă de dinți. Așa mi s-a părut mie că e bine și medicul stomatolog mi-a confirmat. Recomandarea lui a fost să folosesc o pastă de dinți cu enzime. Ce este deosebit la o astfel de pastă de dinți? Enzimele ajută saliva să-și îndeplinească rolul său în a proteja dantura, evitarea formării cariilor și previne apariția bolilor parodontale.
Apa de gură nu este chiar pe placul meu. Poate și pentru că nu am găsit o variantă potrivită mie ca și gust. Dar știu cât de important este să ne clătim cu apă de gură, așa că o fac constant. Noroc cu variantele mici, travel size, așa nu am scuză să nu duc cu mine în vacanță, apa de gură.
Sănătatea dentară este esențială
Igiena orală nu înseamnă doar că vom avea dinți frumoși. Este vorba de dinți sănătoși, gingii sănătoase. O dantură sănătoasă înseamnă dantură completă care ajută la masticație. Lipsa dinților duce la ”căderea” feței, a obrajilor, aspectul fizic, estetic al feței se schimbă complet.
Fiecare problemă, oricât de mică este, trebuie tratată la timp. Orice suspiciune se rezolvă cu un consult medical. Nu lăsați să avanseze problema de grija banilor. Cu cât problema este mai mică, la început, costul va fi mai mic și tu te vei lipsi de durere de dinți. Mult timp am amânat mersul la dentist de frică și de rușine. Îmi era groază că voi fi judecată, ceea ce a fost extrem de greșit. Apoi a venit pandemia și am mai amânat un an. Toate procedurile și tratamentele au durat aproape doi ani de zile, o mare parte din timp, am purtat aparat dentar. Așa că de la primul consult până la ședința finală, au trecut doi ani.
Procedura de albire profesională a dinților
Dinți albi și frumoși mi-am dorit dintotdeauna. Cu greu, mi-am convins medicul stomatolog să-mi facă această procedură. A fost o singură dată și ultima. Trebuie să fiți conștienți că există o durere, un disconfort mai mare sau mai mic în funcție de rezistența fiecăruia la durere. Eu am avut norocul să rezist la 80% din timpul necesar procedurii. Se fac 4 ședințe a câte 15 minute. Însă ultimele 7 minute au fost prea deranjante și m-am oprit. Culoarea dinților mei s-a deschis cu două nuanțe.
Vă spun și de ce mi-am dorit albire profesională și de ce a acceptat medicul. Dinții de sus urmau să fie de o culoare mai deschisă, dar naturală, nu alb exagerat. Toți dinții de jos sunt dinții mei naturali, nu s-a impus nevoia de fațete, dar îi doream mai albi. Așa că am stabilit de comun acord să facem această procedură. Astfel nuanța dinților de jos a ajuns să fie apropiată de cea a dinților de sus.
Dantura mea este acum cea la care am visat dintotdeauna. Igiena orală mă va ajuta să-i păstrez frumoși și sănătoși cât mai mult timp.
Îngrijirea dinților necesită timp și atenție, însă e important să-i îngrijim cum putem mai bine. Vizitele regulate la medicul stomatolog ne vor ține departe de durere și vom cheltui mai puțin bani. Costă mai puțin să ne spălăm regulat pe dinți, să înlocuim periuța dentară și să achiziționăm produse pentru igiena orală. Fiecare vizită la stomatolog costă mai mult decât necesarul pentru igiena dentară.
Foarte important și aș zice imperios necesar să fim informați și să urmăm sfaturile de igienă orală. Dacă neglijăm, suntem expuși bolilor, virusurilor etc. deoarece gura este poarta de intrare.
Mereu cand am igiena orala completa si corecta nu ma confrunt cu vreo problema!
Sunt foarte atenta la igiena orala tocmai pentru ca am constientizat cat este de importanta. In ultimul timp cochetez cu ideea de a purta un aparat dentar si nu stiu daca sa-mi pun sau nu