Politeţea

PoliteţeaÎmi e dor de vremurile povestite de bunici, vremuri pe care le-am trăit prin ochii şi vorbele lor şi din acest motiv am ales să mă îndrept înspre curtoazie, discreţie, grijă, atenţie şi calitate a vieţii mele, dar şi a celor din jurul meu.

Ce aduc bunele maniere şi ce reprezintă de fapt?

Aceste ghidări, cum îmi place mie să le spun, sunt de fapt o rampă de lansare pentru o viaţă mai bună, mai frumoasă, mai aşezată şi când spun aşezată, mă refer la interior, echilibrul interior.E simplu, în momentul în care ţi-ai însuşit elementele de bază treci la un alt nivel.

Trăiesc o nostalgie însăilată de stările de complicitate politicoasă pe care le simt la întâlnirea a două priviri de oameni manieraţi. Cu siguranţă aţi trăit momentul acela penibil în care, un anume personaj, face o gafă şi nici măcar nu conştientizează, secundă în care te cuprinde o stare de jenă, îţi e ţie jenă de gafa lui.Atunci, dacă ai prin preajmă oameni ca tine, întâlneşti doi ochi ce trăiesc aceeaşi stare şi în care te recunoşti. Bunele maniere sunt, un limbaj secret, pe care dacă l-am cunoaşte cât mai mulţi dintre noi, n-ar mai fi nevoie de atâtea cuvinte şi ne-am bucura de fapte.

Ce ziceţi de vremurile în care o privire aruncată într-un anume fel făcea cât o mie de cuvinte? Sau atunci când faptele vorbeau mai tare decât orice difuzor? Îmi pare că azi vorbele cântăresc prea mult. Dacă am manevra mai bine politeţea, am avea parte de o conştientizare mai bună a noastră începând de la mici gesturi până la acţiuni.

Ceea ce mă încântă la politeţe e, că, de fapt, este în noi, trebuie doar să o trezim. Bunul simţ e un simţ, deci înseamnă că simţim. Simţim când îl deranjăm pe cel de lângă noi, simţim când să vorbim şi când să tăcem. Tot ce avem de făcut e să ascultăm fărâma de divinitate din interior şi să redevenim noi!

Anca Șerban este colaboratoarea noastră cea mai nouă, iar dacă vreți să citiți mai multe articole scrise de ea, despre maniere în orice situație, vă invit să-i vizitați site-ul Manier Art !

Sursă imagine

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.