Sunt mandra sa pot sa spun ca un obiectiv turistic din tara noastra, a fost nominalizat la competitia „Cele 7 minuni naturale ale lumii”. Si iata ca a ajuns chiar si in semifinale.
O fundatie canadiana a lansat la nivel mondial, o campanie pentru alegerea a sapte minuni naturale ale lumii, iar Romania s-a mandrit cu 3 arii protejate, Pestera Scarisoara, Parcul National Retezat si fluviul Dunarea.
Dar ce stim despre Parcul National Retezat? Parcul a fost creat in anul 1935, la initiativa profesorului Alexandru Borza, si a fost primul parc national din Romania, avand rolul de a proteja conservarea frumusetilor acestor munti si a biodiversitatii din zona.
Parcul National Retezat este arie naturala protejata de interes national si international, ce a fost recunoscuta in anul 1979 ca Rezervatie a Biosferei. Parcul are o suprafata de peste 38 000 ha din Masivul Retezat-Godeanu.
Ce cuprinde Parcul National Retezat? 80 de lacuri si tauri si peste 20 de varfuri peste 2 000 de metri. Cel mai inalt varf este Peleaga – 2 509 de metri.
Ce are deosebit acest parc?
- exista 1190 de specii de plante
- exista 90 de specii de plante endemice, ce nu mai pot fi gasite nicaieri
- aici gasesti specii de plante rare sau pe cale de disparitie
- animalele au conditii prielnice in padurile si jnepenisurile muntelui
- aici poti admira ursi, lupi, rasi, capre negre, cerbi, caprioare, mistreti, iepuri
- aici cuibaresc peste 185 de specii de pasari.
Elementele naturale deosebit ce pot fi aici admirate sunt
- cel mai mare lac glaciar din Romania – Bucura, aproape 9 ha.
- cel mai adanc lac – Zanoaga, 29m
- 9 specii endemice (specifice zonei) de fluturi de zi
- 9 specii de reptile
- 55 de specii de mamifere, peste 20% din mamiferele terestre ale Europei.
Distanta dintre marile orase si obiectiv:
- Satu-Mare – Hunedoara -347 km
- Oradea – Hunedoara – 247 km
- Cluj-Napoca – Hunedoara -176 km
- Timisoara – Hunedoara – 185 km
- Sibiu – Hunedoara – 110 km
- Brasov – Hunedoara – 253 km
- Bucuresti – Hunedoara – 391 km
- Suceava- Hunedoara – 435 km
Nu poti spune ca ai vizitat parcul daca te-ai plimbat pe aici doar cu masina. Se recomanda sa iti lasi masina la Carnic, iar de acolo pe jos pe trasee bine marcate. Exista 16 trasee omologate dintre care cel mai deosebit este Carnic-Pietrele-Bucura-Poiana Pelegii.
Harta
Tu ai avut sansa sa vizitezi acest minunat parc? Spune-ne si nou cum e!