Pandișpan pufos cu căpșuni – rețetă împrumutată

Pandișpan pufos cu căpșuni – un deliciu

Îmi plac mult deserturile cu căpșuni. Anul acesta am avut o recoltă bogată de căpșuni. Și îmi tot doream să încerc prăjituri noi. Am tot căutat combinația perfectă de pandișpan pufos cu căpșuni. Tare m-am bucurat când am găsit rețeta pe site-ul Bucătăria Urecheatei. Corina are mereu rețete interesante pe blogul ei. Mă mai inspir de la ea.

Îmi doream o prăjitură cu căpșuni. Dar fructele să nu se lase la fund. Așa promitea rețeta Corinei. Însă ea a pus puține fructe și pandișpanul arăta impecabil. M-am riscat și am pus mai multe fructe. Asta e! Să vedem ce a ieșit!

Ingrediente necesare pandișpan pufos cu căpșuni:

  • 6 ouă mari sau 7 ouă medii,
  • 200 grame făină,
  • 180 grame zahăr,
  • 3 linguri de ulei de floarea soarelui,
  • vanilie de Bourbon,
  • puțină sare,
  • 500 grame căpșuni.

Mod de preparare pandișpan pufos cu căpșuni:

Etapa 1:

Am spălat bine căpșunii. Am îndepărtat cu grijă codițele. Le-am pus pe un prosop de bucătărie să absoarbă apa. Eu am avut căpșuni și mai mici și mai mari. Pe cele mai mari, le-am tăiat în jumătate sau în patru.

Etapa 2:

Am spălat bine ouăle. Eu am o o obsesie cu spălatul ouălor. Mi se pare extrem de important. Separăm gălbenușurile de albușuri. Mixăm gălbenușurile cu 90 grame zahăr. Eu am preferat să folosesc mixerul. Compoziția va fi mult mai pufoasă. Adăugăm cele 3 linguri de ulei și mixăm bine.

Într-un bol, mixăm albușurile reci cu puțină sare. Când spuma este tare și nu mai cade de pe palete, adăugăm zahărul rămas. Mixăm câteva minute bune. Spuma este gata când e tare și lucioasă.

Etapa 3:

Turnăm cu grijă compoziția de gălbenușuri peste spuma de albușuri. Amestecăm cu o spatulă, nu mai folosim mixerul din acest moment. Adăugăm treptat și făina. Cu răbdare, câte o lingură de făină. După ce am încorporat toată făina, ne asigurăm că nu au rămas cocoloși. Tapetăm o tavă cu hârtie de copt. Turnăm cu grijă compoziția și o nivelăm.

Punem deasupra bucăți de căpșuni. Corina zice să le apăsăm puțin. Mie mi-a fost frică, dar data viitoare îi voi urma sfatul. Eu am pus mai multe, una lânga alta. Dacă le apăsam, ar fi fost mai bine. Data viitoare!

pandișpan pufos cu căpșuni

Etapa 4:

Dăm tava la cuptor pentru 45 de minute. Eu am preîncălzit cuptorul la 180°C. Primele 20 de minute, am ales opțiunea aer cald. Ea are rolul de coace blatul uniform. Apoi am pus pe opțiunea căldură de sus și jos. Prăjitura s-a rumenit frumos. Este gata când trece testul cu scobitoarea.

Scoatem prăjitura din tavă și o lăsăm să se răcească pe un blat din lemn. O decorăm cu zahăr pudră, cât e caldă îi place soțului. Eu nu am avut zahăr pudră în casă, dar a fost suficient de dulce și fără.

pandișpan pufos cu căpșuni

pandișpan pufos cu căpșuni

Tăiem cuburi de prăjitură și servim musafirii pofticioși alături de o limonadă rece!

pandișpan pufos cu căpșuni

Vouă vă plac deserturile cu căpșuni? Veți încerca acest pandișpan pufos cu căpșuni? Eu cred că merge de minune și cu alte fructe! De încercat, pe viitor, cu cireșe sau vișine!

17 comentarii la „Pandișpan pufos cu căpșuni – rețetă împrumutată”

  1. Checurile sunt preferatele mele dintre prajiturile facute in casa, iar astea cu fructe sunt minunate. Am facut si eu, dar chec nu pandispan cu visine, capsuni si piersici. Sunt delicioase.
    Arata super pandispanul tau, au ramas fructele sus, la mine se cam lasa.

    Răspunde
  2. cu capsuni nu am facut, dar fac aproximativ aceeasi reteta de pandispan cu visine si struguri si se mananca o tava intr-o zi! Bine, noi suntem mai multi in curte…

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.