Cele mai multe diete interzic pâinea de orice fel, mai ales în prima fază, cea de slăbire. În dieta Montignac, este permisă o felie, maxim 2 felii de pâine pe zi, dar o pâine făcută dintr-un premix special pentru dietă. Chiar dacă în prima fază, s-ar putea să nu vă atragă culoarea pâinii, eu zic să-i dați o șansă. Este extrem de gustoasă, dar și foarte sățioasă, ceea ce contează cel mai mult în dietă.
Premixul pâine conține făină de grâu măciniș total, proteine de soia, făină de soia, tărâțe de grâu, gluten, enzime.
Avem nevoie de 500 grame premix pâine, 25 grame drojdie proaspătă, 400 ml apă călduță.
Într-un bol, punem premixul, adăugăm drojdia topită în apă caldă și pe rând, adăugăm restul de apă caldă.
Și ne punem pe frământat, iar când nu mai putem, rugăm soțul 😀
Lăsăm să dospească la loc calduț, ferit de curenți de aer rece cel puțin o oră, apoi ungem o tavă de chec cu puțin ulei de măsline și punem pâinea în formă și mai lăsăm să dospească.
Când a dospit cât să umple tava, dăm pâinea la cuptor pentru 35 de minute, la 150ºC, în cuptorul preîncălzit.
După 30 de minute, scoatem pâinea și încercăm cu o scobitoare să vedem dacă e coaptă în interior. Când pâinea este gata, o scoatem din tavă și o învelim într-un prosop de bucatarie.
Vă recomand să vă faceți o pâine mai mică având în vedere că porția zilnică admisă este destul de mică. E mult mai gustoasă proaspătă. Poftă bună!
Buna ziua…unde se gaseste acest premix paine….vreau sa tin si eu aceasta dieta….
Buna ziua, puteti comanda faina de pe site-ul Slabesti mancand – link aici http://www.slabestimancand.ro/comanda