Pâine cu ceva de Liliana Nechita recomandare lectură

Pâine cu ceva de Liliana Nechita este povestea despre viața în comunism. Sunt frânturi din acea perioadă. Îmi amintesc și eu de acea perioadă, am citit câteva cărți relatând frânturi din epoca trecută. A fost greu pentru fiecare român și mereu m-am întrebat de ce au acceptat. Mi-aș fi dorit să fim un popor mai demn, mai puternic, mai curajos.

Știu că era perioada în care fiecare se descurca cumva pentru că știa pe cineva, undeva. Însă fiecare se gândea la binele propriu. Nu am avut conștiința de a face ceva să ne fie bine la toți. Era doar dorința de a supraviețui.

Pâine cu ceva sau amintiri dintr-o epocă de aur a țării

Așa ni se spunea, că am trăit în epoca de aur. Și așa și era, Țara noastră era într-o perioadă bună, prospera, în ochii tuturor, mai puțin a poporului. Oamenii erau sacrificați pentru binele țării, conducerea să se poată lăfăi în lux și belșug.

Majoritatea trăiau de pe o zi pe alta, în frig și foame, beznă și fără acces la știri și dezvoltare. Trăiau mereu cu frica de a nu face ceva greșit. Dacă cineva reușea să fugă din țară, era invidiat că a scăpat.

Adulții trăiau în teroare și frustrare, copiii erau cei care aveau dublu de suferit. Trăiau într-o lume limitată, cu multe lipsuri, mai important, fără iubire, înțelegere, empatie.

Țara te vrea umil și supus

Strictul necesar era pe cupoane, se stătea la coadă ore în șir fără să ai siguranța că vei primi ceva. Hrana nu era destulă, nu era de calitate. Foamea și frigul, întunericul și frica îi făceau pe oameni umili. Nu se gândeau să se răzvrătească împotriva sistemului. Încerca să se adapteze, să se mulțumescă cu cât mai puțin. Acesta a fost poporul nostru. Mi se pare așa de trist să nu îți dorești mai mult, să nu vrei să îți fie mai bine.

Toate acestea s-au întâmplat pentru că oamenii nu erau uniți. Se ajutau între ei, însă lupta pentru supraviețuire îi înrăia. Din păcate, mulți au rămas cu această concepție și consideră că trebuie să fim supuși conducătorilor țării.

Ne-am descurcat în comunism

Personal, nu mă pot plânge de acea perioadă. Aveam 7 ani la revoluție, dar îmi aduc aminte frânturi. Lipsa de energie electrică, rafturile goale ale magazinelor, haine identice cu ale altora. Ne-a fost bine, părinții mei se descurcau, așa erau timpurile, îmi spune tata. L-am întrebat de multe ori, de ce nu te-ai revoltat împotriva sistemului? Îmi spune, dar nouă ne era bine. Nu concepeau să se revolte, nu concepeau că se poate mai bine, că ei merită mai mult.

Mult timp m-am luptat cu această preconcepție. Să nu vrei mai mult, să nu ceri explicații, să fii doar supus și umil.

Pâine cu ceva, de citit și înțeles

Generația actuală nu va înțelege niciodată ce înseamnă să nu ai internet, libertate, tehnologie. Ei sunt cei care le au pe toate și nu le mai prețuiesc. Li se pare că totul li se cuvine. Pentru nimic, nu trebuie să depună efort, ele există.

Cartea, Pâine cu ceva, dar și altele despre acea perioadă, chiar merită citite. Chiar dacă în ele regăsim doar frânturi, lumea trebuie să știe cum a fost atunci. Poate astfel vor învăța să prețuiască tot ce au acum.

Am considerat că fiecare generație ar trebui să își cunoască trecutul țării și al poporului. Poate fi cea mai bună lecție de viață și motivație în a evolua.

Aveți recomandări de cărți care abordează subiectul acesta? Mi-ar plăcea să îmi lăsați în comentarii, titluri care merită citite.