În locul nepotrivit, la timpul nepotrivit de Gillian McAllister recomandare lectură

În locul nepotrivit, la timpul nepotrivit de Gillian McAllister este ca doua carte citită în luna ianuarie. Mai citisem o carte scrisă de Gillian McAllister și mi-a plăcut mult. Ambele cărți le-am comandat de pe Bookzone. Despre cealaltă carte a acestei autoare, puteți aici review, Noaptea în care totul s-a schimbat.

Sunt mereu întrebată cum aleg cărțile pe care le citesc. De multe ori, merg și eu pe recomandările celor în care am încredere. Mă uit pe site-ul Bookzone și aleg titlurile cele mai noi, îmi place să descopăr noutățile, să le citesc eu printre primii. Și nu de puține ori, aleg cărțile după copertă sau după titlu. Niciodată nu am dat greș cu aceste criterii. Important este să citești zi de zi, să citești cu inima deschisă.

O lectură captivantă

Mă întreabă uneori oamenii, cum pot să citesc zi de zi, zeci de pagini? Le răspund că atunci când povestea este captivantă, frumos scrisă, nu am cum să mă opresc din citit. Nu există nu am timp pentru lectură. E nevoie doar să-ți dorești să ai timp pentru lectură. Și să descoperi ce faci cu timpul tău liber, cu ce fel de activități îl umpli.

În locul nepotrivit, la timpul nepotrivit este povestea care te va pune puțin pe gânduri. În prima fază, vei spune ce bine ar fi să pot să mă întorc în timp. Apoi vei spune, asta nu este posibil, deci e bine să fiu atent la toate detaliile zilei.

O zi ca oricare alta, care nu prevestea nimic. Jen privește pe geam și îl vede pe fiul ei apropiindu-se de casă. La un moment dat, observă că un bărbat se apropie de băiat și acesta îl ucide rapid. Ce mamă nu ar fi șocată? Care mamă își poate închipui că copilul ei poate comite crimă cu sânge rece? Și apoi vin remușcările, de ce eu, ca mamă, nu mi-am dat seama că fiul meu poate ucide? Oare ce detalii din viața lui, transformarea lui, am ratat? Cum e posibilă așa o schimbare?

În seara aceasta, nimic nu mai poate fi făcut. Adoarme cu multe gânduri, neliniști. A doua zi, vom găsi o soluție. Dar a doua zi, este de fapt, ziua de dinaintea crimei și ai impresia că ai înnebunit. Apoi te bucuri și începi să cauți soluții pentru a schimba cursul zilei, cursul evenimentelor.

Azi nu mai devine ziua de mâine

Jen crede că azi are posibilitatea să schimbe totul. Face tot posibilul, însă când se trezește a doua zi, este tot mai în urmă cu câteva zile. Pe de o parte bucuria că ziua crimei e tot mai departe, iar copilul ei, acasă, în siguranță. Soțul ei, omul acesta minunat, normal că nu o înțelege, nu poate accepta că ea se trezește în trecut. Pare ireal.

Zilele se derulează în trecut, și Jen are capacitatea de a analiza toate detaliile unei zile. Își alocă timp pentru a observa tot ceea ce înainte a trecut cu vederea. Așa ies la iveală detalii despre viața tatălui ei, despre viața soțului ei. Fiecare detaliu trecut cu vederea altă dată, acum remarcat, capătă un alt sens. Poate fi frustrant să ți se deruleze viața în urmă, dar iată că în acest caz, a fost necesar.

Fiecare lectură reprezintă o sursă de inspirație

Aș vrea să mai menționez, încă o dată, fiecare lectură este benefică. Are farmecul ei și poți trage multe învățături, dacă ai mintea deschisă. Citește zi de zi, citește variat, aplică ceea ce ai citit. Fii un om mai bun!

În locul nepotrivit, la timpul nepotrivit poate fi o carte care să-ți deschidă apetitul pentru citit. Reprezintă și o bună carte de oferit cadou unui pasionat de lectură.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.