Experiență inedită la Squad Store Shooting Range Cluj

Entuziasmul unei experiențe noi

Viața noastră depinde de o rutină inevitabilă. Uneori ne dorim să ieșim din monotonie încercând ceva nou. Experiențele ieșite puțin din comun, ne dau o stare psihică excelentă pe termen lung. Ne tentează să experimentăm ceva nou fie din curiozitate, fie din dorința de a povesti altora frânturi din viața noastră. Și este și o metodă de a da idei și celorlalți.

Pentru anul acesta, eu mi-am propus să am cât mai multe experiențe noi. Există și emoții, și frică, dar și gândul ”De ce nu?” , ”Ce am de pierdut? Doar de câștigat!”. Cu multe emoții, dar și entuziasm, mi-am făcut o programare la Squad Store Shooting Range Cluj. Zile întregi m-am gândit cum va fi senzația cu un pistol adevărat în mână. Și ce voi simți în momentul în care glonțul va țâșni spre țintă!

Experiența mea la Squad Store Shooting Range Cluj

Oameni veseli, fețe prietenoase, răbdare și atenție la detalii, iată câteva lucruri observate la prima vedere. Programarea a fost fix de Dragobete, zic că am ales bine ziua. Instructorul Tavi, un om deosebit, vesel, prietenos, dar serios atunci când trebuie. În sala de curs, mi s-au explicat câteva detalii despre cum funcționează o armă, ce trebuie și ce nu trebuie să facem cu arma.

Squad Store Shooting Range Cluj

Partea cea mai frumoasă a fost intrarea în încăperea unde se află liniile de tragere. A urmat a doua parte de teorie plus practică. Explicațiile din sala de curs făcute cu propria mea mână, cu arma în mâini. Am înțeles de ce e importantă poziția corpului, privirea, puterea de a te concentra asupra țintei și de a respira. Toate aceste lucruri mi le-am amintit când am tras prima dată. Senzația de metal greu, rece, mă înfioară și acum. Dar senzația de putere este unică.

Squad Store Shooting Range Cluj

Echipamentul de protecție este obligatoriu și include căști și ochelari.

Mi-am primit arma, a trebuit singură să o încarc. Parcă eram într-un film, dar realitatea e mult mai faină. Din nou, instructorul m-a poziționat corect și m-a îndrumat la fiecare tragere. Țintești, respiri adânc, îți golești mintea și tragi. Sunetul este asurzitor, senzația când glonțul țâșnește și parcă vrea să-ți smulgă arma din mână, este interesantă. Glonțul pătrunde în țintă, nu ai timp să vezi unde, tragi din nou, mai concentrat. Vezi video aici.

Senzația este unică, nu poate fi comparată cu nimic. Trebuie să ai o astfel de experiență care îți dă putere și care te obligă să te concentrezi maxim. Inedit!

Câteva cuvinte despre

Squad Store Shooting Range Cluj

Compania și-a început activitatea în anul 2014 și s-a bazat pe experiența și expertiza unor tineri profesioniști. Echipa de instructori este formată din foști militari care promovează la nivel profesionist, Tirul Sportiv. Sunt oameni dedicați, extrem de pasionați și responsabili. Centrul este abilitat să organizeze cursuri de legislație și activități practice pentru portul și folosirea armelor letale și neletale.

Au dezvoltat poligonul de arme cu aer comprimat și magazinul Squad Store. Pun la dispoziție și spre vânzare, arme letale și neletale, replici airsoft, accesorii și echipamente.

» Bine de știut!

Poligonul de tragere este situat în spatele centrului comercial Vivo! Cluj-Napoca. În incinta unui buncăr, s-a amenajat unul dintre cele mai mari și bine dotate poligoane de tir din județ. Există 4 linii de tragere de 25m lungime, pentru arme scurte. Iar pentru arme lungi, există 4 linii de tragere de 50m lungime.

Poligonul are și o zonă de magazin cu produse de specialitate. Puteți cumpăra arme airsoft, consumabile și accesorii airsoft, dar și echipamente vestimentare, de protecție, produse dedicate pasionaților de vânătoare, dar și produse optice (lunete, termale, nightvision). Important! Se pot precomanda arme letale, arme de tir sportiv, de vânătoare și pistoale și muniție.

Oferă cadou o experiență inedită

Ni se întâmplă destul de des să ne dorim să oferim un cadou deosebit. Ne orientăm spre lucruri materiale dorind să oferim ceva potrivit. Însă dacă vrei să faci un cadou unic, oferă o experiență unică. Poți achiziționa un voucher cadou ( produse din magazin sau pachete de tragere), poate chiar să faci o programare comună. Te asigurăm că vei impresiona cu un astfel de cadou. Experiența va fi memorabilă și cu impact asupra acelei persoane.

Tu ai tras vreodată cu arma într-un poligon de tir? Ți-ai dori o astfel de experiență? Nu-i așa că este o bună idee de cadou, o astfel de experiență?

10 thoughts on “Experiență inedită la Squad Store Shooting Range Cluj”

  1. Nu am pus mana pana acum pe o arma si nici nu am exersat pana acum sa trag la tinta. As fi curioasa sa incerc. Sunt curioasa daca sunt atrasa de aceasta activitate

    Reply
  2. Chiar inedita experiența! Încă nu am experimentat asa ceva dar cu siguranță este palpitant și chiar o ieșire din rutină.

    Reply
  3. Eu am avut privilegiul de a trage, chiar cu un pistol automat. Am fost atât în poligon cât și în alte tipuri de exerciții și experiența este unică.
    Îți urez succes și cât mai multe experiențe noi!

    Reply
  4. Felicitari pentru curaj! Pare o activitate tare interesanta, dar si infricosatoare. Ma bucur ca ai primit indrumarea potrivita si esti multumita de experienta! As incerca pe viitor, insa nu in curand. Sunt un pic mai fricoasa.

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.