Evadare din Lagărul 14 de Blaine Harden
Evadare din Lagărul 14 este pe lista mea de mult timp. Însă a venit și timpul ei. Și regret că nu am citit-o mai devreme. Sunt obișnuită să citesc povești mai dure, cu scene violente. Am citit multe cărți despre lagărele din Al Doilea Război Mondial. Mă gândeam că sunt pregătită și pentru lagărele coreene. Ei bine, am avut parte de o surpriză.
Evadare din Lagărul 14 a fost o lecție de istorie. O lecție despre curaj, putere. Sunt ”acuzată” că citesc povești triste. Însă eu nu văd așa. Citesc povești reale. Citesc poveștile de viață ale unor supraviețuitori. Pentru ei greu să retrăiască un coșmar pentru a-l povesti. Din partea mea, e o formă de respect citirea poveștii.
Evadare din Lagărul 14
Incredibila odisee a unui om din Coreea de Nord până la lumea liberă
Citesc și mă îngrozesc. Povestea aceasta se întâmplă în zilele noastre. Citesc și îmi vine greu să cred că oamenii pot fi atât de duri. Dar parcurg cartea. Înțeleg că viața ne face să fim răi.
Cartea spune povestea lui Shin, un băiat născut într-un lagăr. Nu are noțiunea de familie, dragoste, libertate. Pentru el, viața înseamnă muncăm mâncare, frig. Viața înseamnă să fii mereu flămând, bolnav și cu frica în sân. Trădezi pentru o porție de mâncare în plus. Trădezi pentru a te pune bine cu supraveghetorul. Trădezi pentru a trăi.
Shin duce o viață grea în lagărul 14. Dar ce este lagărul 14? Unul din care oamenii nu pleacă niciodată vii sau morți. Oamenii în lagăre trăiesc prost. Ajung în lagăre fără să știe motivul. Unii se nasc în lagăre în urma unor căsătorii aranjate de gardieni. Ce viață tristă… În lagăr, oamenii nu au niciodată motiv de bucurie. Poate de eliberare atunci când mor…
Shin reușește cu greu să evadeze. Nu se gândea că dincolo de gardul electric există o altă viață. Dar în lagăr este adus un bărbat. Cei doi se împrietenesc și Park îi povestește despre viața reală. Shin își dorește să evadeze dintr-un singur motiv. Să fie sătul. Să guste mâncarea despre care povestea Park cu atâta pasiune.
Cum decid să evadeze și cum reușește Shin să scape? Cum supraviețuiește într-o lume total străină, vă las să descoperiți în poveste. Citind cartea veți afla și cum continuă viața lui Shin și cum se implică în proiecte de ajutorare a semenilor. Cartea poate fi comandată de pe Editura Corint.ro.
De ce să citești Evadare din Lagărul 14?
Povestea lui Shin este intercalată cu părți de istorie care ne ajută să înțelegem mai bine situația. Coreea de Nord nu recunoaște existența acestor lagăre. Dacă ele nu există, autoritățile nu pot fi trase la răspundere. Coreea de Nord primește multe ajutoare, însă ele ajung doar la cei bogați. O parte ajunge să fie vândută în piețe.
Copiii sunt subnutriți, oamenii trăiesc în foame și mizerie. Deși ONU trimite ajutoare, ele nu ajung la cei nevoiași. Poporul este dominat prin foame. Vă sună cunoscut, nu?
Am citit cartea cu sufletul la gură. Nu știam multe despre Coreea de Nord, dar cartea m-a lămurit. Îmi vine greu să cred că acolo sunt peste 200.000 de prizonieri. Nici nu vreau să mă gândesc câți au murit deja acolo.
Este o poveste dură de viață. Însă ne învață despre curaj și dorința de a învinge. Deși a avut nevoie de repaus și multe tratamente, Shin se va simți mereu hăituit. Își dorește să plângă, să râdă, să iubească. Dar nu știe cum e să o faci din suflet.
Nu stiu prea multe de Coreea de Nord insa stiu ca situatia nu e tocmai asa cum ne-am dori. Cred ca aceasta carte dezvaluie povesti impresionante si mai ales dure despre viata de acolo..
Chiar pare un subiect dur. Despre lagarele coreene nu am citit carti, insa despre cel de-al doilea razboi mondial am citit in Printre tonuri cenusii, O mare de lacrimi si Hotul de carti.
Recenzia ta mia adus aminte de 2 carti” Coliba unchiului Tom”, “ARSENIE Boca”,tot despre lagar se vorbeste.CU siguranta voi citi si aceasta carte.MULTUMESC PT RECENZIE
Pe mine tocmai asta ma intristeaza la cartile de genul asta, faptul ca stiu ca povestile sunt reale sau inspirate din realitate, nu sunt fictiune. Numai citind scurta ta recenzie despre un om care vrea sa evadeze numai pentru a scapa de foame, deja ma simt neputincioasa si revoltata pe ce pot si au putut face oamenii altor oameni dealungul vremurilor.
tu esti o sursa de inspiratie pentru acest gen de carti! sa stii ca despre coreea de nord nu am citit, dar nu e timpul trecut!
O, Doamne! Subiectele de genul acesta ma intristeaza! Detest tirania si pe de o parte ma bucur ca m-am nascut in 89 si ca n-am mai avut de a face cu tot ce presupunea regimul dictatorial.
Aceasta carter cred ca i-ar placea sotului foarte mult, eu ma orientez catre altceva.
Si mie imi plac astfel de carti, momentan citesc in pielea unei jihadiste, tot asa pentru a afla ce se afla in spatele tuturor acestor nebunii ce se intampla in zilele noastre
Am tot citit depsre povestile legate de Coreea. Din pacate ce este dincolo la ei…Doamne Fereste-ne! Multumim pentru o prezentare asa frumoasa!
O carte impresionanta, dar cu multa tristete. asa sunt cartile inspirate din realitate, de aceea iubesc mai mult cartile de fictiune 🙂
Nici eu nu știu foarte multe despre Coreea de nord. Este povestea reala și trista a unui băiețel care își dorește sa fie liber ca sa fie satul. Cât de puțin își doresc unii.
Neaparat trebuie sa o citesc si eu. O sa mi-o comand, chiar pare foarte faina.
O carte cu un subiect interesant. As vrea s-o citesc.