O estetică a comportării? Adică grija de a-ţi studia fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare pas, modul de a vorbi, de a privi, de a merge, de a te aşeza pe scaun, de a sta la masă, de a asista la un spectaol, de a … O autosupraveghere continuă, un efort permanent de a-ţi controla fiecare mişcare?
Nu e oare ceva fals, artifical, o încercare de a fi altfel decât în realitate, un snobism având singurul scop de a-i induce pe alţii în eroare, înfăţişându-te altfel, mai bun, mai elegant, mai nobil decât eşti pentru a cuceri aprobarea, simpatia, admiraţia? Secole de-a rândul, clasele avute, deţinând averi şi puterea în stat, aveau nevoie să acrediteze tocmai o altfel de imagine în ochii celor mulţi. Comportamentul ales, manierele elegante erau mai puţin o expresie a unui imbold lăuntric de a fi şi mai mult un mijloc de a impune de a consolida convingerea că lumea căreia îi aparţineau era în adevărat singura destinată să exercite conducerea treburilor obştei, singura care merita deplină preţuire şi supunere.
Astfel înfăţişate lucrurule, ar părea că purtările frumoase, silinţa de a fi respectuos, atent, sensibil faţă de cei din jur n-ar fi fireşti, ar avea înţelesul de adausuri forţate cu singurul scop de a părea altfel decât eşti în realitate. Poate mai mult decât băieţii, fetele nu pot accepta o asemenea explicaţie a necesităţii esteticii comportării. Motivele sunt nenumărate. Să ne oprim asupra câtorva dintre ele.
Armonia cadrului de viaţă
Intri într-un magazin de haine. Rafturile sunt încărcate cu mărfuri în modele, ţesături şi culori deosebite. În primul moment, privirea face ocolul întregului magazin şi se opreşte nu la piesa cea mai scumpă, ci asupra culorilor despre care ştii că îţi vin cel mai bine sau asupra unui model care te frapează prin noutate, fantezie. Abia după aceea iei una, două, le compari şi începi să alegi, să te hotărăşti.
De ce oare nu te preocupă în primul rând ceea ce-i place prietenei sau prietenului şi laşi ochiul să se desfete în voie? De ce nu te gândeşti în primul rând la succes, ci la ceea ce-ţi dă bucurie şi plăcere?
Nu rareori lumea cumpără şi poartă haine „la modă” cu convingerea că sunt „frumoase”. Cu toate acestea, când întri în magazin, nu te pripeşti: ceri piesa, o cercetezi, îţi închipui cu ce ai putea asorta, cum ţi-ar veni mai bine.
Acasă, la şcoală, la job, viaţa e mult mai plăcută când împrejur e ordine, când cadrul existenţei e armonios, plăcut alcătuit. Cercetările ştiinţifice au dovedit convingător că organizarea ştiinţifică a muncii, care presupune, printre altele, şi culoarea cea mai adecvată a clădirii, maşinilor, un anume fel de lumină, asigură o creştere simţitoare a randamentului.
Asemenea împrejurări atestă că nu mai este vorba de influenţa părerilor altora, ci de prezenţa anumitor obiecte, fenomene din lumea înconjurătoare, care au darul să influenţeze asupra stării noastre sufleteşti. Culorile despre care discutăm au o înrâurire deosebit de puternică. Faptul a atras atenţia oamenilor de foarte mult timp.
De aici nu se poate deduce totuşi că dacă o culoare îţi bucură ochiul e şi cea mai potrivită pentru o rochie, fustă,. Există o artă a alegerii şi a îmbinării culorilor, care se învaţă cu timpul, cultivându-ţi gustul pentru frumos, armonie, îmbinări inspirate de culori, raportate însă la propria-ţi înfăţişare.
E, aşadar, în firea omului să-şi creeze o ambianţă plăcută, o armonie a lucrurilor ce-l înconjoară. Întreaga istorie l-a pregătit pe om să construiască atât după legile utilului cât şi ale frumosului. Deci în relaţiile noastre cu obiectele, în alegerile noastre nu pornim de la înclinaţie superficială, ci de la însăşi esenţa speciei noastre, de la îndelungata moştenire a istoriei noastre de oameni. Criteriul frumosului, al opţiunilor noastre vine din firea, din însăşi construcţia noastră.
Privite astfel lucrurile, ar însemna ca fiecare fată, femeie, potrivit cu evoluţia, cu dezvoltarea gustului propriu şi a simţului măsurii, să dispună de un minimum de echilibru în judecăţile care-o conduc la alegerea îmbrăcămintei, a coafurii, la folosirea fardurilor.
Bineînţeles, o asemenea stare ideală nu există. Dimpotrivă, se întâlnesc destul de numeroase cazuri de uşurinţă, lipsă de discernământ, grabă în a imita şi copia. Şi e păcat să vezi o fată frumoasă urâţită de un fard violent sau de o rochie modernă, dar nepotrivită. Pentru sublinierea delicateţei, a gingăşiei şi a feminităţii este nevoie şi de experienţă, de pricepere. Gustul se formează cu timpul. Dar el se verifică prin părerea celorlalţi şi mai cu seamă a celor competenţi.
