După câteva zile frumoase cu soare, a urmat o zi de ploaie, dar totuși caldă, și am decis să ne plimbăm puțin pe insulă pentru a vizita și restul stațiunilor. Am plecat din Bol, prima oprire am făcut-o în stațiunea Milna, o stațiune-port, micuță, dar extrem de cochetă și cu prețuri mai accesibile decât în Bol, este o stațiune liniștită și totuși plină de turiști.
Am cumpărat câteva suveniruri drăguțe și am continuat mini-excursia spre Supetar, unde din cauza ploii, nu am reușit să ne plimbăm prea mult prin stațiune, dar e o stațiune-port, de aici poți lua feribot spre diverse destinații.
Ultima stațiune vizitată a fost Sumartin, din portul de aici se poate lua feribotul spre stațiunea Makarska.
Ultima destinație, dar și cea mai frumoasă înainte de a merge spre hotel, a fost Vidova Gora. Îmi place ca atunci când ajung într-un oraș, să caut cel mai înalt loc de unde să pot vedea orașul în toată splendoarea lui. Cu temele făcute de acasă, am vrut neapărat să ajungem la Vidova Gora, știam că de acolo voi putea vedea mare parte din insulă și plaja Zlatni Rat, iar dacă avem noroc și nu plouă, chiar și Italia.
De la drumul principal până la Vidova Gora sunt cam 15 km, ne-am lăsat mașina în parcare și ne-am bucurat de peisaj. Pozele vorbesc de la sine.
De la o înălțime de 780m deasupra stațiunii, altă priveliște îți bucură privirea, am stat minute în șir, în liniște, doar bucurându-ne de priveliște. Izgoniți de vântul care sufla cu putere, am pornit înapoi spre stațiune.
Vacanța aceasta a fost mult așteptată și ne-am bucurat de ea, am profitat și ne-am odihnit, ne-am răsfățat cu preparate culinare deosebite pentru care croații sunt renumiți.
Dar cum tot ce e frumos, trece repede, la fel de repede a trecut și vacanța aceasta.
La revedere, Croația, sper să ne revedem cât de curând!
Portul Milna, cladirea cu acei palmieri din fata, privelistea din Vidova, am admirat si eu alaturi de voi. Ehe cum ar fi fost chiar sa fiu acolo… 🙂
Toate pozele sunt menite să ne relaxeze și să ne ducă cu gândul la vacanță, chiar și virtuală uneori!