Femeia te atrage în brațele ei, dar tot femeia este cea care are puterea de a te îndepărta și, mai rău, de a te împinge în brațele altei femei. Euforia de început dintr-o relație dispare pe parcurs, în egală măsură din cauza ambilor parteneri. Atunci când dispare respectul, dispare și dragostea, și foarte ușor unul dintre parteneri poate călca strâmb. Regretele sunt târzii și degeaba…
Dacă la începutul unei relații, atât bărbatul cât și femeia sunt extrem de interesați de a impresiona și de a face tot ce știu mai bine pentru celălalt, pe parcursul relației, aceste detalii se pierd foarte ușor. E foarte ușor să dăm vina pe bărbat atunci când calcă strâmb, dar nimeni, niciodată nu încearcă să vadă motivele pentru care se ajunge acolo. Nu țin partea nici femeilor, nici bărbaților, toți greșim, toți avem dreptul la a doua șansă. Toți merităm să fim ascultați și înțeleși, iar atunci când avem această șansă e bine să profităm de ea. Trebuie să avem curajul de a spune lucrurilor pe nume, de a explica din punctul nostru de vedere ce nu merge.
Când are loc o ruptură, femeia nu mai stă să asculte, iar celălalt nu are posibilitatea de a explica gestul. Poate, dacă am sta să ascultăm, ne-am da seama și de greșelile noastre. Nu vorbesc doar de înșelat, mă refer chiar și la o îndepărtare prea mare între soți.
De prea multe ori, gelozia exagerată, ne îndepărtează și ne dorim liniște, sau indiferența partenerului ne va face să ne îndepărtăm, și vom primi cu ”brațele deschise” un compliment venit din altă parte.
Atunci când partenerul nu are job, ne va urmări mereu gândul ”oare unde e, cu cine e, ce face” , sunându-l din oră în oră pentru a-l verifica, nu este o soluție. Unde e încrederea în partener? Nu e benefică pentru relație, nici dorința de a-l avea mereu în casă, acasă, lângă tine. Fiecare avem nevoie de prieteni, avem hobby-uri, ne place să ieșim cu prietenii/prietenele/colegii, nu trebuie mereu să mergem împreună. Există anumite momente când mai trebuie să fim și singuri. Practicarea unui sport, răsfățul la un salon de înfrumusețare, ieșitul la un meci cu băieții sau cu fetele la shopping, nu trebuie să fie motiv de gelozie și scandal. Suntem oameni, avem nevoie să socializăm, să avem timp pentru noi, singuri.
O relație are nevoie de doi parteneri relaxați, care se iubesc și se respectă, nu de doi oameni posesivi, care au uitat de unde au pornit. Încrederea în partener face mai mult decât iubirea, și când oamenii vor înțelege sensul acestui cuvânt și importanța lui în relație, vom avea mai multe cupluri fericite!
Care sunt greșelile pe care le faceți în relația cu partenerul? Cu ce considerați că v-a greșit partenerul în relație?
Mai, la mine am observat ca iubirea face cel mai mult. Adica spre exemplu, in sarcina si cateva luni dupa m-am transformat intr-o motherdzilla fitoasa, focoasa, nervoasa, you name it. Cu toate astea, al meu barbatus a stiut sa gestioneze situatia cat de cat si cred ca iubirea l-a ghidat in demersul asta care, sa fim seriosi, nu e tocmai usor, in special cand ai de-a face cu hormonii, nu cu omul :))) in fine, eu inca ma amuz pe tema asta, pentru ca lucrurile sunt minunate acum, insa nu vreau sa ma gandesc ce era in mintea si sufletul lui in perioada respectiva :)) Hard times, iti zic 🙂
Noi nu avem probleme cu gelozia, cea care tine de sexul opus, ci mai mult de atentie, el cand eu lucrez la blog si am un volum mai mare de munca, eu cand el uita sa se mai consulte cu mine sau sta prea mult in joc si uita notiunea timpului. Cand ne incapatanam, cand nu auzim bine si facem presupuneri. D’ale vietii. 🙂
Eu m-am minunat si ma minunez in continuare cand aud cupluri care nu stiu sa se distreze singuri in calatorii si au nevoie de alte cupluri, altfel e plictisitor. Oh nu, pentru mine nu e si nu a fost vreodata, abia acum calatorim cu altii si asta pentru ca nu avem masina si daca am avea e si mai bine pentru costuri pentru ca se impart.
Daca femeia nu sta sa asculte, daca nu are incredere in barbat si nu ii acorda libertate atunci nu il merita. Si vice versa.
O relatie e complicata si are nevoie de timp, incredere, comunicare si ….alte elemente.
@Miha, aia care au nevoie de alte cupluri ca sa se distreze se numesc swingeri. Si nu e neaparat rau, fiecare cu preferintele lui.
Oameni se nasc separat si mor tot separat sau pe rand ca sa fiu mai exact, femeia are ce n-are barbatul si tot asa si nu ma refer doar la partile corpului.
E bine sa existe diferente, uneori e bine ca cei doi sa fie opusi, astfel se trage unul pe altul cand e cazul.
Provocare este acceptare si convetuirea in pace…