Alegerea unui cadou reprezintă mereu o mare provocare pentru mulți dintre noi. Zicala spune astfel ”calul de dar, nu se caută de/la dinți”, dar eu am spus mereu că un cadou trebuie ales cu grijă și oferit din inimă. Oamenii când primesc un cadou se bucură, cei care l-au oferit, iar se bucură în speranță că zâmbetul afișat de sărbătorit este real.
Despre cadouri am mai povestit, despre cât de important e să oferi un cadou potrivit, dar și cât de greu e. Deși se spune că nu e frumos să spui sau să sugerezi cuiva ce cadou ți-ai dori, cred că e mai indicat să faci asta decât să zâmbești fals și să primești un cadou care nu ți se potrivește. În plus, îl scutești și pe celălalt de drumuri nesfârșite la mall-uri și magazine, întrebându-se mereu oare ce să cumpere. Eu zic că e mai bine să întrebi persoana în cauză cam ce și-ar dori cadou, astfel aveți amândoi de câștigat.
Anul acesta de ziua mea am primit foarte multe cadouri, toate frumoase, inspirate și potrivite. Le apreciez la fel de mult și pe cele care au fost o surpriză, dar și cele pe care le-am sugerat eu.
Și pentru că știu cât de greu poate fi să alegi un cadou, m-am gândit că cele primite de mine, vă pot inspira în achiziționarea unui cadou pe viitor pentru cei dragi. Toată lumea spune că e foarte greu să alegi un cadou pentru o femeie, eu nu cred asta.
Am primit 3 poșete plic: roșu cu albastru, coral și roz cu crem-verzui – renumita paper bag, atât de în vogă zilele acestea, și o poșetă mare albastră, suficient de mare ca să încapă toate cele necesare unei femei peste zi.
Unii s-au încumetat la haine, și bine au făcut că au nimerit mărimile, un trench negru cu mov, o cămașă albastră superbă, o bluză casual și o bluză animal-print.
Cosmeticele sunt nelipsite din cadourile pentru femei, de la creme de corp, la produse Farmec, parfum, ulei bio de Argan. Ioana, m-am îndrăgostit de crema de corp BECKHAM INTIMATELY.
Cu niște accesorii poți oricând să impresionezi, un poncho că tot vine iarna, eșarfe, bijuterii, o agendă ”inteligentă” Moleskine, de care eu aveam mare nevoie, diverse obiecte pentru casa – statie meteo, obiecte pentru bucatarie.
Prietenele mele au știut că mie îmi place înghețata și au bănuit că îmi lipsesc niște cupe de înghețată, și tare bine s-au gândit.
În schimbul acestor cadouri frumoase, au primit pizza și prăjituri!
Și bineînțeles, multe, multe flori pentru că eu ador florile!
Care este cadoul cel mai potrivit pe care l-ați primit? Dar cel mai inspirat pe care l-ați oferit?
Paper bag-ul e minunat!!! Sa le porti pe toate cu mare drag.
Multumesc, toate sunt frumoase!
Hehe. Tare ma bucur ca iti place crema de corp, love it too 😉 sunt mai mereu cu ea in poseta. Pup