Descifrează secretele corpului tău II

Descifrează secretele corpului tău IIOxigenare – Căscatul – Gimnastică pentru a nu dormi

Teoriile care explică mecanismul căscatului sunt numeroase. Concret, este vorba de o inspiraţie profundă şi lentă. Până nu demult, existau teorii conform cărora căscatul ar fi un fel de suspin pentru a mări cantitatea de oxigen din plămâni şi a modifica ritmulritmul mult prea uniform al respiraţiei.

În schimb, cercetările mai recente au demonstrat că în cazul căscatului este vorba de o gimanstică a muşchilor feţei. Aşadar, organismul reacţionează în acest fel pregătindu-se să suporte, spre exemplu, plictiseala sau oboseala. Iată de ce de obicei căscăm atunci când ne este foarte somn, dar nu putem dormi. Sau când avem de terminat o treabă care ne solicită foarte tare, dar nu este deloc amuzantă.

Eforturile îndelungate – Crampele – Suferinţa muşchilor

Crampele sunt o contracţie involuntară şi dureroasă a muşchilor cauzată, în principal, de o proastă irigare sanguină. În practică, în timpul unui efort îndelungat, spre exemplu, o activitate sportivă, muşchii produc substanţe, printre care acidul lactic, care poate să contribuie la contracţia muşchilor, provocând crampele. Mai mult decât atât crampele pot fi provocate şi de o scădere bruscă a temperaturii. Mai precis, capilarele care irigă muşchiul se contractă, împiedicându-l să se hrănească. Crampele mai pot fi, de asemenea, provocate de carenţa de magneziu sau de calciu al căror rol este acela de a refla elasticitatea ţesutului muscular. În orice caz, crampele trec cu multă uşurinţă. Celor care suferă de astfel de manifestări ale musculaturii le este indicată o dietă bogată în sodiu şi minerale care ajută la circulaţia sângelui.

Reacţii – Roşeaţa – Ruşinea iese la iveală

Se poate întâmpla oricui. Chiar dacă principalele victime ale acestei reacţii snt femeile şi adolescenţii, pentru că sunt probabil mai vulnerabili din punct de vedere emoţional. Roşeaţa este o manifestare epidermică cauzată de o reacţie pe care organismul nu o poate ascunde. Mai precis, anumite sentimente precum ruşinea şi emoţia sunt percepute de sistemul neurovegetativ şi transmise celui circulator. Astfel, capilarele se dilată şi provoacă o roşeaţă, în special la nivelul feţei, urechilor şi gâtului. Psihicul încearcă să descarce la nivelul corpului tensiunea provocată de o anumită stare. Nu te strădui să găseşti un remediu! Trebuie să accepţi, menţinându-ţi o bună stare de spirit, faptul că roşeşti. În fond, nu este vorba decât de o reacţie firească a organismului tău care-ţi trădează sensibilitatea şi delicateţea.

Substanţe preţioase – Plânsul – Lacrimile, un puternic antibacterian.

Funcţia esenţială a plânsului este aceea de a curăţa ochii şi de a-i feri de infecţii. Lacrimile sunt produse de mici glande situate în partea superioară a orbitei. Aceste substanţe preţioase conţin, în afară de grăsimi, sare şi apă, şi lipozima, o substanţă care are un puternic efect antibacterian. Încearcă să-ţi imaginezi că pleoapa este ca un ştergător de parbriz care spală la fiecare 15 minute secunde corneeea, menţinând-o în mod constant umedă. Dacă plânsul nu este provocat de un deranj al ochilor, poate fi de o emoţie violentă, precum un necaz puternic sau de o bucurie foarte mare. Reacţia? Creierul stimulează glandele lacrimale să producă o cantitate mai mare de lacrimi. Dar de ce ne simţim mai bine după ce am plâns? Pentru că, în acest caz, graţie acestei reacţii fizice, reuşim să alungăm acea senzaţie de stres.

2 comentarii la „Descifrează secretele corpului tău II”

  1. Foarte interesant articol! L-am citit cu placere.
    Mi-a placut in mod special partea despre cascat. Niciodata n-am crezut ca e vorba doar de cantitatea de oxigen din plamani. Mersi pentru informatii! Sper sa mai vina aritcole de genul 🙂

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.