Apă rece în loc de sutien cu bureţi
Ia-ţi inima-dinţi : duşurile reci sunt obligatorii dacă vrei să ai sâni frumoşi. Pielea întinsă şi catifelată de după te va recompensa pentru cele câteva secunde de dârdâit. Cu cât mai mult cu cât, în timp, apa rece previne lăsarea sânilor. Iar dacă te pregăteşti să fii regina serii într-o rochie decoltată, duşul rece este la fel de important ca machiajul.
Gimnastica pentru sâni
Pentru a-ţi tonifia muşchii pieptului, de care depinde ţinuta sânilor tăi, e bine să faci, cât poţi de des, două exerciţii simple:
1. Împreunează-ţi palmele în dreptul pieptului, ca pentru rugăciune, şi strânge-le cât poţi de tare, timp de 5 secunde, astfel încât să simţi cum ţi se încordează muşchii pieptului. Este un exerciţiu pe care poţi să-l faci oriunde, oricând ai un minut liber. Dacă vrei ca efectul să fie mai rapid, strânge o minge mică între palme.
2. Ia câte o halteră mică sau o sticlă plină cu apă în fiecare mână. Întinde braţul drept în faţă. Ridică-l până la nivelul umărului şi coboară-l apoi înapoi până în dreptul pieptului, de 20 de ori. Repetă acelaşi exerciţiu cu braţul stâng.
Acum ocupă-te puţin de braţe:
1. stai dreaptă, cu braţele pe lângă corp, cu palmele îndreptate spre spate şi câte o halteră mică sau o sticlă plină cu apă în fiecare mână. Ridică un braţ foarte încet până la nivelul pieptului şi coboară-l la fel de încet. Repetă exerciţiul cu braţul celălalt.
2. ridică braţele, cât mai apropiate de cap, cu câte o halteră mică sau o sticlă plină cu apă în fiecare mână. Îndoaie coatele şi lasă-ţi mâinile să atârne spre spate. Repetă de câte 20 de ori cu fiecare braţ. Dac faci exerciţiile doar o dată pe zi, fi consecventă.
Ţinută în loc de lifting
Pieptul înainte, umerii drepţi, capul sus – ţinuta corectă rămâne cea mai rapidă şi mai eficientă metodă de lifting pentru sâni. Bineînţeles, dacă e naturală şi nu mergi de parcă ai avea mijlocul înţepenit. Iată un exerciţiu care te va ajuta să găseşti mai uşor poziţia corectă:aşază-te pe un taburet, cu spatele drept şi mâinile întinse pe lângă corp. Întoarce braţele astfel încât palmele să fie îndreptate spre exterior, şi strânge uşor omoplaţii. Rămâi 5 secunde în această poziţie. Repetă de 20 de ori.
Păcăleşte prin culoare
Decolteul tău poate fi arămiu şi dacă nu faci plajă şi nu mergi la solar. Trebuie doar să foloseşti o cremă autobronzantă. Avantaj: nu ridează pielea! Aplic-o după peeling şi, timp de câteva zile, decolteul tău va avea culoarea ciocolatei. O metodă şi mai rapidă: pudra de culoare închisă, pe care o aplici cu o pensulă groasă. Şi sânii mici pot fi măriţi optic: aplică o nuanţă mai închisă pe partea de sus şi poartă un sutien care ridică puţin sânii. Dacă vrei să fii seducătoare, aplică pe decolteu pudră sau gel cu sclipici. Ziua – foarte puţin, seara – după pofta inimii…