De la bucate la stil de a bucătări

De la bucate la stil de a bucătăriDescifrarea sensului pe care-l are verbul a bucătări, efectele și implicațiile lui, pretind să se analizeze cuvântul bucate, cu care acesta se înrudește, precum și noțiunile de bucătărie și bucătar cu care formează aceeași familie de cuvinte.

Prin bucate se înțelege mâncare sau feluri de mâncare, eventual cele pregătite pentru a fi servite la o masă, ceea ce ar echivala cu expresia actuală de meniu. Termenul bucate este de origine latină provenind din buccata.

Este interesant de remarcat faptul că pentru bucate nu există singular. Cel de bucată având cu totul alt sens – de parte, fragment. Această omisiune ar putea fi justificabilă prin aceea că mâncarea nu poate fi formată dintr-un singur fel, ea se cere și este constituită dintr-o mulțime de bunuri alimentare, și prin aceasta se dovedește, odată în plus, cât de fidel se reflectă în limba vorbită realitatea social-economică.

A bucătări este verbul ce indică acțiunea de a pregăti mâncarea, de a stabili ce preparate se vor oferi spre consum, ce rețete și prin ce metodă, de a produce mâncărurile respective, a le aprecia calitatea, de a servi masa, deci de a asigura și organiza toate cele necesare prezentării și servirii preparatelor, și de a executa diferite alte procese ajutătoare.

În zilele noastre, și tot mai mult în viitor, o parte din activitățile bucătăritului vor fi preluate de industrializare. Acest lucru reduce, dar nu anulează importanța bucătăritului. Niciodată producția industrială sau serviciile alimentare nu vor reuși să satisfacă în totalitate variatele noastre trebuințe de hrană. Iar pe de altă parte, prin contribuția directă la pregătirea hranei se obține un plus de satisfacție și o mai mare încredere în calitatea preparatelor, ceea ce îndreptățește opinia că bucătăritul va cotinua încă mult vreme să fie prezent în preocupările noastre.

Bucătăritul este una din treburile foarte serioase pe care le facem pentru noi și pentru cei apropiați, fiind în același timp ARTĂ și ȘTIINȚĂ. Nu poate fi delegată, ea este personală, individuală și nu poate fi transferată decât într-o mică măsură altora.

Persoana care se lasă condusă de întâmplare sau nu dă nicio însemnătate nevoilor reale ale organismului, cea care nu caută cele mai potrivite soluții, DOVEDEȘTE CĂ NU SE PREȚUIEȘTE, că neglijează cu bună știință posibilitățile suplimentare de îmbunătățire a sănătății, de sporire a plăcerii pe care hrana o furnizează multora și nu are în vedere existența unor alternative de reducere a cheltuielilor, fără a sacrifica valoarea alimentației consumate.

Necesitatea de a ști și a avea capacitatea de a ne aprecia cât mai cuprinzător nevoile de hrană și de a ne alege cu discernământ și imaginație prin ce și cum să ni le satisfacem, face parte din CULTURA ALIMENTARĂ de care fiecare individ are datoria a se preocupa să și-o formeze, iar societatea are obligația să-i pună la îndemână mijloacele potrivite prin care să o poată realiza (cărți, informații, cursuri).

Nu aș vrea să fiu înțeleasă greșit, nu recomand tuturor oamenilor să gătească, indiferent dacă le place sau nu. Insist numai asupra faptului că fiecare individ trebuie să aibă un minim de cunoștințe despre alimentației și bucătărit, pentru ca prin folosirea lor să-și poată dirija alimentația, să nu lase ca aceasta să fie întâmplătoare, ea să poate fi condusă în corelație cu trebuințele și dorințele personale.

Practicarea bucătăritului, indiferent dacă este specialitate profesională sau preocupare de amator, pretinde o bună pregătire, respectiv cunoștințe, experiență și îndemânare, aptitudini și interes, dorință și voință de a-l realiza cât mai bine.

4 comentarii la „De la bucate la stil de a bucătări”

  1. Nu ştiu de ce cei din juriu îi umilesc pe ceilalţi, atâta timp cât nu ai voie să ai experienţă în domeniu?! Până la urmă ar trebui să aprecieze la fiecare dorinţa de a face ceva delicios, că reuşesc să inventeze reţete şi decorează farfuria după imaginaţia fiecăruia.
    Juriul uită că şi ei au pornit de la preparate comune şi în timp au învăţat să prepare delicatese.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.