Cum îngrijim mușcatele

10377018_887595057933493_7630019881749976886_n

Îmi plac foarte mult florile și îmi place să am curtea, balcoanele și pervazele pline cu flori. An de an am încercat fel de fel de flori pentru a înfrumuseța casa. Anul acesta am optat pentru mușcate tradiționale și doar trei petunii. Primăvară, toate florile le cumpăr de la Sera cu flori, acolo găsesc mereu flori sănătoase, foarte frumoase și la preț bun, având în vedere că nu cumpăr două bucăți.

Îmi plac mușcatele pentru că nu sunt foarte pretențioase, rezistă destul de bine la frig, dar și la temperaturi ridicate, nu suferă dacă în decurs de câteva zile nu primesc apă (dacă suntem plecați în vacanță). Mușcatele le găsim în foarte multe culori și asta îmi place tare mult la ele, de la alb, roșu, portocaliu, roz.

Pământul preferat de mușcate este un amestec de nisip și pământ din pădure, iar dacă le plantați în jardiniere e bine să nu le înghesuiți. Eu am pus câte 2, 3 fire de mușcată într-o jardinieră. Din mușcatele de anul trecut, destul de puține au supraviețuit, dar anul acesta mi s-a explicat ce trebuie să fac pentru a trece iarna cu bine.

muscate perete

muscate sir

Cum îngrijesc eu mușcatele? Înlătur tot timpul florile uscate, le ud cu apă stătută la temperatura camerei, cam la 2, 3 zile în funcție de cât de mult a plouat în acele zile, iar o dată pe săptămână le pun și îngrășământ în apa de udat. Am folosit într-un an bastonașe de îngrășământ, dar nu am văzut niciun efect, așa că acum le prefer pe cele lichide, gel.

gel

Am spus că anul acesta am luat doar 3 petunii pentru că deși îmi plac tare mult, sunt foarte pretențioase și dacă nu sunt curățate zi de zi la final de vară nu mai fac flori. Petuniile se udă mai des decât mușcatele și sunt ideale pentru ghivece suspendate. Îngrășământul gel pe care îl folosesc pentru mușcate îl folosesc și pentru petunii, se potrivește. Eu le ud cam 2 zile în aceste zile reci, dar când e foarte cald se recomandă chiar și de două ori pe zi.

petunii

Nimic nu e mai frumos decât să stai pe terasă, înconjurat de flori de toate culorile și cât de variate, să savurezi cafeaua și un desert bun alături de cei dragi!

muscate balustrada

muscate a

Vouă ce fel de flori vă plac? Pentru ce flori optați pentru a vă înfrumuseța casa, balconul?

3 comentarii la „Cum îngrijim mușcatele”

  1. Muscatele mele s-au pastrat f bine, e f simplu sa le ajuti sa treaca iarna, deja am muscate de 4 ani, sunt mari si frumoase. Doar 2, 3 petunii am cumparat, in rest nu am dat banii pe flori 🙂

    Răspunde
  2. In primavara asta am pus intr-o jardiniera seminte de patrunjel, leustean, busuioc si cimbru. Cand am vazut ca au incoltit toate am zis ca am dat lovitura! In scurt timp s-au uscat si nu am ramas decat cu cateva fire de leustean si patrunjel. Suparata foc am cumparat o petunie, o garofita si inca o floare (nu stiu cum se numeste) si le-am sadit langa firele de patrujel si leustean. Le merge foarte bine, sunt inflorite toate si ma bucur enorm! Anul viitor renunt la ierburi si pun doar flori!

    Răspunde
  3. Diana – nu stiu de ce la mine nu le-a placut, nu pot sa inteleg. Cu petuniile e destul de mult de lucru, 3 sunt destule.
    Nipokio – si eu am avut o tentativa de condimente, dar nu le-a prea placut. Acum am in jardiniere menta si lamaita!

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.