Cum alegem culoarea pentru locuința noastră?

Culoarea, în decorarea locuinței, constituie un element care, așa cum au dovedit-o cercetările în acest domeniu, contribuie din plin la asigurarea unui echilibru psihologic, sau, dimpotrivă, are o acțiune iritantă, excitantă. Se știe astfel că culoarea roșie este dinamică și incită la acțiune, culoarea verde invită la odihnă și introspecție, iar albastrul la calm și reverie. Deci, pentru a combina în mod reușit culorile, trebuie să se creeze o armonie, un echilibru al diferitelor influențe.

Dar această armonie nu se poate realiza fără să se cunoască un număr de principii elementare, câteva reguli fundamentale. Abia după aceea se poate trece la alegerea culorilor nu numai pentru pardoseală, pereți, tavan sau materiale pentru mobilă, ci chiar pentru abajur sau unele perne, detalii care dau o ultimă notă colorată, indispensabilă reușitei ansamblului.

Culorile primare sunt: roșu, galben și albastru; ele sunt foarte puternice și distincte. Din combinarea lor se pot obține culorile secundare portocaliu, verde, violet. Aceste culori primare și secundare trec între ele printr-o gamă de nuanțe. Culorile pot fi calde sau reci.

Culorile calde sunt cele care merg de la roșu-purpuriu până la verde-galben, iar culorile reci sunt cele care merg de la verde-albastru până la violet. De asemenea, culorile pot fi vesele sau triste. Tristețea este sugerată de culorile sumbre, în timp ce culorile mai deschise dau senzația de ușurare, de claritate. Culorile calde sunt dinamice, excitante; cele reci calmează, odihnesc.

Cunoscând aceste lucruri, nu vom pune într-o încăpere draperii roșii. Ele vor avea darul de a irita (cunoscând caracterul excitant al culorii), indiferent de ocupant, chiar dacă nu am urmărit altceva decât să creăm o ambianță caldă. În același timp, dacă pe masă toate culorile vor fi în tonuri de gri sau neutre, ele nu vor contribui cu nimic la stimularea poftei de mâncare.

Culoarea galbenă este o culoare activă, aproape cea mai veselă, foarte luminoasă. Se poate întrebuința într-o încăpere mai întunecoasă.

Culoarea albastră este o culoare profundă. În tonuri mai închise, poate să sugereze tristețe; în tonuri mai deschise favorizează odihna, lucrul, meditația. Dar un roșu răcește mult atmosfera. Acest lucru poate fi speculat, în cazul unei încăperi prea însorite.

Culoarea roșie este culoarea cea mai caldă, cea mai pasionată. Nu va fi întrebuințată decât foarte puțin sau în încăperi de trecere, aproape deloc într-un dormitor. Câteva accente roșii aduse de cărți, un abajur sau perne sunt suficiente. Se mai recomandă un fotoliu sau un scaun roșu înr-o încăpere cu tonalități deschise sau neutre.

Culoarea portocalie. Amestecul între roșu și galben face ac această culoare să iradieze. Este o culoare stimulentă dă o senzație de bună stare, de veselie. Poate fi întrebuințată într-o cameră de zi mai întunecoasă, combinată cu tonuri de gri, sau într-un hol; este foarte primitoare.

Culoarea albă evocă claritate, curățenie. Foarte strălucitoare, este obositoare; luată singură, devine rece, deci se va întrebuința ca fond pentru celelalte culori.

Fiecare culoare capătă o anumită valoare în raport cu locul pe care îl ocupă și, mai ales, în raport cu fondul din care se detașează. Cunoscând influența culorilor asupra organismului, anumite legi fiziologice impun anumite contraste care pot fi provocate sau evitate după caz. În același timp, fiecare culoare bine potrivită lângă alta îi împrumută acesteia puțin din ea.

Cunoscând acestea, nu vom uita în același timp că două încăperi, care comunică între ele, trebuie să se succeadă din punctul de vedere al culorilor, să se completeze. De exemplu, un hol care anunță un living, o cameră de zi, va trebui să se integreze în armonia culorilor acesteia.

Culoarea mai poate să ne ajute să corectăm o serie de defecte ale unor încăperi. Exemple:

  • Într-o cameră prea înaltă, vom acoperi pardoseala cu un covor de culoare închisă și ne vom feri să folosim draperiile cu dungi colorate pe verticală.
  • O încăpere prea joasă poate fi corectată așternând pe pardoseală covoare deschise și zugrăvind tavanul într-o culoare foarte deschisă. Sunt recomandate dreperiile în dungi verticale.
  • O cameră prea mică va avea pereții și tavanul zugrăviți în culori foarte deschise; ușile vor fi de aceeași culaore. Se recomandă un singur covor de culoare foarte deschisă.
  • De asemenea, însorirea încăperilor hotărăște gama cromatică la care se va recurge. Într-o încăpere foarte luminată totul este permis, în timp ce într-una mai întunecoasă sunt necesare un sol mai deschis, pereți albi sau văruiți în galben-deschis și pete colorate în tonuri calde și vii, ca să învioreze atmosfera.

Într-o încăpere cu expunere spre nord se vor alege culori calde, luminoase: pentru camera de zi, galben pai, portocaliu sau alb, cu pete de culori vii; pentru dormitor, roz, alb, auriu; pentru bucătărie, galben foarte deschis, subliniat de alb.

3 comentarii la „Cum alegem culoarea pentru locuința noastră?”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.