Recomandare concert: ”Crăciun Vienez – Johann Strauss Ensemble&Russell McGregor” – 15 decembrie – Cluj-Napoca

craciun

”Orchestra vieneză Johann Strauss Ensemble pregătește concertul extraordinar de la Cluj Napoca. Aplaudată la Paris, Londra sau New York, faimoasa orchestră vieneză Johann Strauss Ensemble va aduce la Cluj cele mai frumoase colinde de Crăciun, compoziții celebre în sunetul tipic austriac, dar și colinde vechi românești, cântate în premieră alături de violoncelistul român Adrian Naidin.

În decorul magic de sărbătoare, sâmbătă, 15 decembrie 2013, de la ora 19.00, Casa de Cultură a Studenților din Cluj va răsuna în pași de vals, polcă sau mazurcă, la cel de-al patrulea concert din cadrul tradiționalului turneu de sărbători pe care orchestra Johann Strauss Ensemble îl programează, pentru al optulea an consecutiv, în România. De la Strauss și Lehar, la Bethoven, Mozart sau Schubert, călătoria în lumea magică a muzicii îl va avea drept ghid pe extraordinarul Russel McGregor, dirijor al orchestrei palatului Schonbrunn din Viena. Seduși de tradițiile românești, muzicienii vienezi vor cânta anul acesta, colinde tradiționale, alături de violoncelistul Adrian Naidin, un artist confirmat de public și de critică și consacrat alături de nume sonore ale muzicii internaționale.”

„Am pregătit și anul acesta surprize muzicale magice pentru prietenii noștri din România. Iubim din tot sufletul România și pe românii care ne primesc cu atâta dragoste în fiecare an. Am colindat în lung și în lat această lume și le-am spus tuturor celor pe care i-am întâlnit să vină și să viziteze România, o țară frumoasă, de care merită să te îndrăgostesti”, a declarat Russell McGregor, dirijorul Johann Strauss Ensemble.

Biletele sunt disponibile la Casa de Cultură a Studenţilor (orar 10-19) și Agenţia Teatrală (orar 11 – 17) .

Preţul unui bilet variază în funcție de categorie:

Categoria I – 100 lei.

Categoria II – 80 lei.

Spectacolul va avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj – Napoca, duminică, 15 decembrie, ora 19.

Ne vedem acolo!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.