Chania – Grecia – Vă întrebaţi dacă este o locaţie de vis?

Încă din avion Chania îţi oferă o senzaţie dualistă. În parte stângă se vede la doar câteva sute de metri mai jos o câmpie şi câteva mici dealuri, pe când în partea dreaptă un perete abrut şi înalt rupe pământul de mare. Avionul aterizează şi pe măsură ce păşesc pe scările lui, văd ceilalţi călători exclamând stupefiaţi aruncând mereu priviri în spate. Curios din fire, îmi arunc şi eu privirea şi rămân cu ea pierdută în depărtare. Era cald, căldură acompaniată de un soare puternic şi o adiere uşoară. Dar acolo, în spate, erau munţii. Şi zăpada ce îi acoperea. Ne despărţeau nu mai mult de douăzeci de kilometri de ei. Simţeam o nevoie acută de a skia acolo.

Tot drumul de la aeroport, la hotel a însemnat marea în partea dreaptă şi minunaţii munţi în partea stângă. Oscilam mereu între a privi marea sau munţii. Munţii Albi, sau Lefka Orl, cum sunt cunoscuţi de către cretani, făceau în mod sigur parte din dualitatea Chaniei. Am lăsat în curând munţii în spate, şi ne-am concentrat pe orăşelul în care intrasem. Totul părea atât de…grecesc. Vedeam bătrâni cu barbă, dinţii albi şi arşi de soare stând în faţa caselor privind turiştii. Şi turiştii erau destul de mulţi chiar dacă era începutul lui Aprilie.

Chania ca şi oraş nu înseamnă foarte mult. Arată la fel ca şi oricare alt oraş. Ce face în schimb diferenţa era zona turistică, acolo unde comercianţii îşi etalau produsele în plină stradă. Era o străduţă care cobora până în zona portuară a Chaniei. Apoi, din străduţa aceasta se ramificau şi porneau o mulţime de mici străduţe, de multe ori atât de strâmte încât abia încăpeau două persoane. Era un adevărat labirint de mici astfel de alei. Casele parcă erau şi ele aici lipite unele de altele. Câte un cretan curajos se încumeta pe aici călare pe un moped scârţietor. Restaurantele sunt nelipsite. Deşi aleile erau strâmte, măsuţe se aflau scoase şi înşirate de-a lungul pereţilor vechilor case. Este cea mai veche zonă a Chaniei. Cafenelele amplasate pe acoperişul caselor lăsau turiştii să se bucure în voie de priveliştea unei mări Cretane minunate.

După ce renunţi pentru moment să te plimbi pe aleile strâmte, te îndrepţi înspre una care te scoate pe pontonul din port. Întreg portul este protejat de un dig, la capătul căruia se află Farul, unul dintre monumentele Chaniei. Pontonul portului este înţesat cu nelipsitele restaurante, terase şi ale lor patroni care mereu te invită să guşti din specialităţile zonei. La fel cum mixul de clădiri şi arhitecturi turceşti, veneţiene şi greceşti se întâlnesc în întreg oraşul, tot aşa şi restaurantele oferă o cultură gurmandă bogată şi pestriţă. Se spune totuşi printre localnici că acele restaurante care îşi etalează afară poze cu mâncarea pe care o prepară nu sunt tocmai cele mai bune. Dar, să revenim la pontonul portului, pe care, din când în când se găseşte câte o băncuţă liberă pe care poţi să te aşezi şi să priveşti marea lovindu-se de mal. E limpede şi nu este adâncă. Vântul aduce cu el mirosul sărat şi marin. Digul parcă te invită să îl calci. Te face să te întrebi oare ce ai să găseşti dincolo de el? E Marea Cretană. Valuri puternice şi acelaşi miros marin. Seara în port înseamnă un spectacol de lumini şi o lume pestriţă. Recunoşti grecii, distincţi faţă de turişti. Terasele sunt pline. Portul este plin. Comerţul funcţionează de minune în acest colţ de rai. Proprietarii restaurantelor jubilează. Un concert în aer liber, pe malul mării a adunat o mulţime de oameni. Este o trupă locală şi lumea dansează greceşte.

A fost nevoie de o zi excelentă, cu soare şi cald pentru a ne face curaj şi a merge la plajă. Ajutaţi de localnici, am luat autobusul înspre o plajă din apropierea oraşului, Agii Apostolis. Un golf cu ape verzi şi transparente, plajă curată şi câteva peşteri în malurile înalte sculptate de apa mării. Aproape tot drumul către plajă am fost însoţiţi de dualismul Chaniei: zăpada ce acoperea mai bine de jumătate din Munţii Albi ne făcea să ne întrebăm ce căutăm noi la plajă? Dar apa s-a dovedit a fi rece doar în primele două minute. Apoi, odată ce corpul s-a obişnuit cu temperatura apei, scăldatul a fost o plăcere. Un frison am simţit prin tot corpul la o nouă vedere a zăpezii de pe crestele munţilor atât de aproape…şi noi făceam baie! Am ales să venim pe jos către Chania, o drumeţie de aproape patru kilometri. A fost răcoritor şi relaxant. Privelişti sălbatice, maluri înalte, valuri, golfuri, totul conlucra la atragerea turiştilor şi la insuflarea în sufletul lor a unei dorinţe de ataşament faţă de acele locuri. Ai vrea să te muţi acolo pentru a cunoaşte pescarii care seara pleacă în larg pentru a-şi plasa momelile şi dimineaţa pleacă din nou pentru a veni cu prada. Ai vrea poate să cunoşti comercianţii de obiecte de artizanat pe străduţele înguste din Chania. Sau poate ai vrea să cunoşti restaurantele şi pe proprietarii acestora.

Oricum ar fi, experienţa insulei cretane şi cunoaşterea Chaniei este neaparat un lucru de bifat pe lista „de făcut în viitor”.