Vine un moment în viața noastră când ne întemeiem o familie. Apoi ne facem o căsuță și obligatoriu, ne luăm un cățel. Eu consider că o familie este completă cu copii și căței. Un cățel, pe lângă rolul de pază, mai are și menirea să ne înveselească. Nu e ușor să alegem o rasă, așa că e important să fim atenți la câteva detalii.
Trebuie să alegem un câine în funcție de:
- temperament – aici vorbim despre personalitatea câinelui. Eu aș alege un cățel cu temperament agreabil, calm, jucăuș. El poate fi o companie excelentă pentru copil, îl poate ajuta să devină responsabil prin îngrijirea lui zilnică.
- mărime – nu vă lăsați păcăliți de mărime. Uneori câinii mari tind să fie docili, pe când cei mici sunt mult mai jucăuși. Nu vă recomand să țineți în apartament un câine de talie mare, ei au nevoie de spațiu.
- cât de energic e – și cât timp ai tu la dispoziție pentru el. Un câine are nevoie de atenție, de îngrijire, de timp pentru joacă. Dacă nu îi acorzi atenția necesară, în timp, el poate suferi de tulburări de comportament și poate deveni un câine de nerecunoscut.
5 întrebări pe care să le pui medicului veterinar înainte de a lua decizia!
- este câinele de rasa aleasă potrivit pentru o familie? Există rase care se înțeleg perfect cu toți membrii familiei. Dar există câini, cum ar fi ciobănescul caucazian care recunoaște doar un singur stăpân. Poți adresa diverse întrebări specialiștilor, la pet shop Bucuresti poți afla răspunsul la întrebările tale.
- ce fel de alimentație are nevoie? Suntem obișnuiți să le dăm câinilor ce ne rămâne la masă. Chiar dacă acceptă și le place acest tip de mâncare, uneori e necesar să le oferim mâncare pentru câini. Acest tip de hrană este adaptată nevoilor canine. Ea conține ingrediente de calitate, proaspete, minerale organice și vitamine.
- ce nevoi are câinele? Îți dorești un câine de rasă cu părul lung? Trebuie să ai în vedere că el trebuie dus constant la tuns. O vizită la medicul veterinar este necesară la fiecare 6 luni.
- vrei un pui de câine sau un adult? Puiul are nevoie de atenție, timp pentru joacă, dar și timp pentru a-l dresa. Pe de altă parte, el va crește și se va maturiza în familie, și va socializa mai ușor. Câinele adult este deja educat, dar există posibilitatea ca el să se adapteze mai greu la o nouă familie.
- cum se va înțelege câinele cu alte animale de companie? Dacă ai deja animale de companie acasă, gândește-te dacă pot accepta un nou membru în familie. Dar trebuie să ai în vedere și dacă noul membru poate accepta și alți prieteni de joacă.
Nicio familie fără cățel!
Indiferent că e vorba de câine de rasă sau maidanez, el va fi la fel de devotat și jucăuș. Va avea puterea să vă facă să zâmbiți și în momentele cele mai grele. Eu consider că un câine nu poate lipsi din nicio casă!
Am avut un cocker spaniel, acum am un bichon frize. Nu concep viata fara un catelus.
De un an de zile tot ma gandesc sa imi iau un catel. Problema e ca nu ma vad plimbandu-l. Hai ca seara mai e cum e, dar dimineata? Eu ma trezesc cu jumatate de ora inainte sa plec la munca. Si sa stea singur 10 ore pe zi. Ar fi un catel chinuit in casa mea 🙁 Dar vreau. Pana atunci am 3 la tara.
Am avut si eu un canish in apartament si nu am putut sa-l tin mai mult de 3 luni pentru ca el avea nevoie de spatiu si timp si eu nu puteam sa i le ofer. Acum am un baietel de 5 ani si m-am gandit de multe ori sa-i iau un animal de companie dar nu cred ca as alege un caine, chiar daca ii iubesc.
Am avut si noi acasa la parinti un catel, care insa a murit acum cativa ani. Fetele ma bat la cap la cap sa le iau un catel, dar ar pica totul pe mine…si iesit afara si mancare si strans dupa el…si eu abia daca am timp pt mine, asa ca..momentan am spus pas.
Si noi avem un catel si o pisic, nu sunt de rasa dar tin foarte mult la ele.
Sunt topita dupa catei. Am avut si eu…
Noi avem un labrador, este foarte jucaus, copii mei sunt forte apropiati de el
Eu totdeauna am zis ca animalutele ne aleg pe noi, nu invers!
Eu mi-as lua un catel mic, mic, asa ca o jucarie. Si ar trebui sa fie jucaus si pupacios, neaparat.
De cand a disparut Bobo (Bobita), parca nu ma mai pot atasa de niciun catel 🙁
Iubesc câinii si daca ar fi după mine as acționa din instinct si in secunda doi as avea câine doar ca acest aspect implica ceva mai mult si daca stai la bloc se mai complica situația. Asa cum ai grija de un copil si câinele are nevoile lui si trebuie sa il îngrijești, speli, plimbi, etc.
Daca ai un program n-ai încărcat nu este tocmai ușor sa plimbi câinele prea des.
Intotdeauna am avut caini de talie mare, dar mi-ar place o sfarleaza mica, mica de tot. Acum am in grija de vreo 3 ani o catelusa amstaff pe nume Duffy si o ador. Articolul este foarte folositor si f bine punctat. Multumesc de info!
Ce articol dragut. Eu nu ma tare gandesc la lucrurile astea. De obicei aleg un pui ca sa ma bucur de fiecare faza a dezvoltarii lui.
Si eu as vrea un caine dar din pacate stau la bloc , la etajul 2 deci nu prea se pune cazul.
daca as sta la casa, nu as ezita sa-mi iau si caini, si pisici, si de toate! dar la bloc consider ca nu e cazul sa chinui un animal mai amrisor. asa ca am ales un hamster!