Aventuri in aeroport – I

Nimic nu e mai frumos decat sa te regasesti mereu, pe oriunde umblii in lume, si nicaieri nu e mai puternic sentimentul decat pe aeroportul din Madrid, la imbarcarea pentru zborul cu Wizzer-u’. Compatriotii nostri, capsunari, filozofi si toate chestiile posibile intre, revin acasa intr-o frumoasa zi de sambata, 3 octombrie 2009.

Inainte de a povesti aventura mea, vreau sa incep prin a spune ce imi doresc: ca aceste cuvinte sa ramana in constiinta cuiva si dupa 20 de ani sa isi aduca aminte de ele la imbarcarea spre Romania si sa zica: “Doamne, cat s-au schimbat lucrurile !!!”

Dar pana atunci, …

Am ajuns cu mult inainte de ora imbarcarii, poate si pentru ca am pierdut un zbor cu vreo 2 saptamani inainte. Imi place sa cred ca nu din cauza mea, dar poate in viitor o sa ma dezvat de obiceiul acesta prost de a da vina pe altii pentru greselile mele.

Oricum, am gasit usor Terminalul 2 si check-inurile 321-326.  Simplu ca buna-ziua. Avand timp din blesug, am intrat in zona deschisa non-stop, unde oamenii pot sa manance si sa bea, sa isi conecteze laptopul la prizele din stalpii de sustinere si sa se uite la jonglerii facute de artisti ambulanti.

Ne-am pus in fund langa un stalp si am asteptat timpul sa treaca. Si cum era de asteptat, romani de-ai nostri misunau in voie pe aici. Un tip incerca sa combine o tipa si lucrurile pareau sa mearga bine … dupa vreo 5 minute, era singur. O fi terminat-o cu ploaia de dume ce nu mai conteneau si acum era solo. (Am invatat cateva chestii de combinat de la tipul in cauza … ceva ma face totusi sa cred ca ai nevoie de ceva mai mult decat un tricou Dolce & Gabana si un papagal care nu mai conteneste ca sa “combini ceva”. Oricum, vom trai si vom vedea).

Din cand in cand, vreo pitipoanca grabita alerga pe tocuri si vorbea tare la celular. Vorbea grabit si plin de importanta si problemele ei pareau capitale pentru soarta omenirii. Am vazut vreo 2-3 astfel de exmplare, si probabil s-au mai perindat si alti compatrioti de-ai nostri care au lasat sa se vada ca provin din tara lui “Sa traiti bine”, dar eram concentrat la ale mele si pe ei nu i-am bagat de seama. Aici si acum, imi cer iertare fata de voi, cei pe care nu v-am remarcat si astfel, povestea voastra nu a ajuns aici, dar sunt si eu om si pot si eu sa indur doar pana la un anumit punct.

Oricum, cu 2 ore si jumatate inainte de decolare se deschide check-in-ul. Pe cand ajungem noi, plin de oameni, stralucind a ceva, ceva care ii dadea de gol ca erau speciali. Erau romanii, intr-o coada lunga si onduita, agitati si zgomotosi si mai ales nerabdatori. Initial un singur check-in deschis pentru zborul nostru, si deci o singura coada. Cand s-au deschis inca 2 check-in-uri, ziceai ca s-au deschis cerurile sau se da lapte pe gratis. Romanii nostri au rupt coada initiala si au facut 5-6-10 cozi mici, dezorganizate, mai mult sau mai putin paralele, minunatii geometrice de-a dreptul. Saracele fete de la check-in, total nevinovate, priveau cu stupefactie spectacolul in plina desfasurare. Mai ceva ca invazia triburilor barbare!!! Una din ele s-a ridicat in picioare si a murmurat ceva. Nu a auzit-o si cu siguranta nu a bagat-o nimeni in seama. S-a predat saraca in scaunul ei confortabil, a plecat capul si a inceput sa dea bilete cui se nimerea sa-i fie in fata.

Si in tot acest haos, se ridica vocea puternica a sefului fetelor: “3 cozi va rog, pe 3 cozi.” Paranteza: el a zis-o in spaniola, eu nu stiu sa va zic exact traducerea, dar am inteles ce a vrut sa zica si m-am conformat. Multumesc pe aceasta cale telenovelei tineretii mele: Esmeralda, flor del campo/Tuo amuro es puro commo el sol. Gata paranteza.

Asa ca ne-am organizat, cumva, pe 3 linii, oarecum uniforme, orecum paralele, si oarecum linii. Discutii variate, copii care le explica parintilor veniti in vizita in Spania cum sa ajunga la avion: (“Du-te dupa ceilalti romani”), probleme cu bagajele … un tip avea 2 prieteni, 3 bagaje si o problema. Un bagaj de 12 kg, la cala, plin si unul de 16 kg plin, dar la mana. La mana ai voie 10 kg, la cala 15 … deci, cum le imparti sa fie bine? Tipul si cu cei 2 prieteni ai lui au blocat o coada, au deschis valizele si au inceput sa imparta lucrurile, “strategic”, dupa cum au spus-o ei. Nu stiu cum au rezolvat pentru ca intre timp am ajuns la checkin si a trebuit sa imi vad mai departe de imbarcare. Oricum, tipul injura din belsug pe toata lumea, dar daca citeste personajul in cauza acest post, il rog sa imi trimita solutia la problema lui. Solutia in sine trebuie sa fie o bijuterie a matematicii.

Oricum, sa ne intoarcem la oile noastre. Paranteza pentru cititorul de peste 20 de ani:  Sa cauti pe wikipedia.org Gigi Becalli. Faza cu oile e o ironie !!!

Si o luam noi frumos spre poarta de securitate, unde te controleaza de chestii, teroriste, banuiesc. In fata noastra, cuplul de parinti veniti in vizita la copii. Trece cuplul in cauza de poarta si sistemul incepe sa sune ca ars. Au intrat cu 2 flacoane, unul de ulei  “Extra vergine” si unul cu Fanta de portocale, de 1.5 litrii. Am inceput sa imi doresc sa nu ma duc mai departe. Dar nu am lasat sa se vada pe mine, pentru ca sunt pui de dac, si dacii au luptat pana la capat si eroism si patriotism si noi suntem cei mai tari din lume, si alea-alea.

Am trecut fara probleme de paznici si ne-am indreptat spre imbarcare. Ce chestii vorbesc romanii nostri, zici ca la televizor e doar Acasa TV si Stirile de la 5. Nu stiam la care sa ma uit si la care sa nu ascult. Victorii si tragedii de viata, de iti plangea inima.

-Imi place Cola, numa’ d’asta beu. Nu imi tine de sete si stiu ca e rau, da’ nu am putere sa ieu altceva.

– Stiu tate limbile: poloneza, ??ungara??, romana, engleza, fraceza, sotu’ lu’ fiica-mea e tailandez, stiu si tailandeza.

– Am fost in Toledo, sigur, si am fost si in Polonia.

O tipa in spaniola:

-Locul de langa dumnevoastra e ocupat?

Alta, tot in spaniola:

-Nu.

In romaneste:

– da’ dumneavoastra vorbiti romaneste?

-Si.

Si asa am continuat, vreo ora si ceva, cu tot felul de astfel de discutii si de artificii si de povesti demne de Petre Ispirescu. In tot acest timp, ne-am adunat, noi romanii, si stateam acum in fata portii, asteptand sa aterizeze avionul. Cantau manelele din soneriile celularelor, plutea in aer un iz de testosteron si straluceau ochii cadanelor ca felinarele in noapte. Fiecare avea ceva de zis, fiecare a facut ceva sau a vazut/trait ceva. Oricare ar fi putut fi eroul unui best seller sau inspiratie pentru un film de Oscar. Fara numar, dar cu multe numere !!!

Nu ratati partea a 2-a!