Arsă de vie – Suad – carte document – 2005

Arsă de vie  - Suad -  carte document - 2005Acesta este una din  cărţile pe care le citeşti pe nerăsuflate şi te ţin cu sufletul la gură, pagină de pagină.

Cu fiecare pagină pe care o parcurgi, te cutremuri, şi îţi vine greu să crezi că astfel de lucruri se mai întâmplă şi în zilele noastre.

Iniţial „Arsă de vie” am crezut că e la figurat, de fapt urma să aflu că se referă chiar la propriu.

Cartea prezintă viaţa femeilor din Cisiordania, ţară unde a fi fată reprezintă un mare ghinion, iar fetele sunt menite doar a aduce copii pe lume, de preferat băieţi.

În Orient, femeile au drepturi doar cât un animal, iar în zonele rurale, unde oamenii ţin mult la tradiţii, situaţia este şi mai dramatică.

Suad s-a născut într-o familie arabă, din Cisiordania, şi avea 6 surori şi un frate, pe care îl iubea şi respecta foarte mult.

“Eu sunt o fată şi o fată trebuie să meargă repede, cu capul aplecat, privind în pământ, ca şi cum şi-ar numara paşii. Privirea ei nu trebuie să se ridice, nici să rătăcească de-a dreapta sau de-a stânga drumului, pentru că dacă ochiul ei l-ar întâlni pe cel al unui bărbat, tot satul ar considera-o sharmuta.”

„Arsă de vie” este o carte document, o carte în care Suad ne familiarizează cu tradiţii şi obiceiuri din Orient. Aflăm că o fată nu are voie să iasă neînsoţită din curte, doar dacă este căsătorită, dacă până la 14 ani nu se căsătoreşte, ea devine ruşinea familiei, şi satul râde de ea. Fetele se îngrijeau de munca câmpului şi îngrijirea animalelor. Purtau hainele una de la alta, rar primeau haine noi, de încălţăminte nici nu se punea problema.

Tragedia lui Suad începe o dată cu pasiunea ei pentru un bărbat care vine la părinţi să o ceară de soţie. Însă prima dată trebuie să se căsătorească sora ei mai mare, şi abia apoi părinţii vor îngădui ca ea să se căsătorească. Din păcate, Suad vrea să se mărite ca să “evadeze legal” din casa părinţilor, unde se simte ca o prizionieră.

Această dorinţă de a pleca cât de repede din casă şi teama că el ar putea să îşi găsească altă soţie, o fac să cedeze avansurilor tânărului. Ea rămâne însărcinată, iar când îl anunţă pe tânăr acesta pleacă fără să mai dea un semn de viaţă. Însărcinată şi disperată că părinţii vor afla, încearcă în nenumărate feluri să scape de copil, dar degeaba. O dată cu aflarea secretului ei de către părinţi, soarta ei se decide numaidecât. Suad trebuie ucisă, ea reprezintă o ruşine pentru familie, iar dacă oamenii din sat ar afla, întreaga familie a fi alungată din sat.

Continuarea poveştii este cutremurătoare, şi ne arată că oricât de greu ne-ar fi în viaţă, trebuie să credem că soarele va ieşi şi pe strada noastră. Suad reuşeste să îşi întemeieze o familie şi învaţă să fie fericită şi să se bucure de viaţă, de libertate.

Dacă v-am convins că această carte merită citită, o puteţi achiziţiona de aici Librarie.Net.

12 comentarii la „Arsă de vie – Suad – carte document – 2005”

  1. Foarte interesanta cartea! Din ce ai povestit, concluzionez ca poate fi si o lectie de viata pentru noi, restul, care nu ne stim bucura de ceea ce avem si ne plangem intr-una.
    De indata ce termin cartea pe care o citesc acum, voi cauta si aceasta carte. Multumesc de sugestie! 🙂

    Răspunde
  2. Da, Ioana, e o carte foarte frumoasa, dureroasa, si ne da o lectie de viata, ne invata sa ne bucuram de libertate si sa o apreciem!

    Răspunde
    • Eu când aud de câte o carte bună, o trec pe lista de cumpărături sau o caut în acel moment pe internet şi o comand. Altfel risc să uit şi unele cărţi chiar merită citite.

      Răspunde
  3. da este o carte foarte buna…am citit0o si cand stai sa te gandesti prin ce a trecuth acea fata nu iti vine sa crezi.singura problema este ca acolo in arabia femeile sunt considerate niste carpe.dar dc?
    cand de fapt ele ar trebui trateate cu mare respect pentru ca daca nu ar fi ele cn ar da nastere copiilor.mi se pare prea dar prea exagerat acea traditie .dc trebuie omorate
    chiar proprii pasrinti si proprii frati sa fvreie sa te omoare…este cutrmurator.va indrum sa o citit pentru ca nu aveti nimic de pierdut.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.