Zilele acestea mai toate firmele de pe piață, au încercat să vină în ajutorul bărbaților, pachetele sunt deja făcute, ei trebuie doar să plătească și să-l ofere iubitei. Pachetul poate conține produse cosmetice, dulciuri, accesorii, un card cu ședințe de masaj sau în saloane de înfrumusețare.
Indiferent de cadoul ales pentru ea, nu uitați să cumpărați flori și să le oferiți cu multă dragoste. Nu știu de ce florile sunt subestimate, de ce bărbații se feresc să cumpere flori și să ofere flori, poate pentru că ar arăta cât sunt de sensibili, și nu, ei nu vor asta.
Mie îmi place perioada aceasta, 1-8 martie, pentru că toată lumea cumpără flori, forțat sau nu, nu mai contează, iar fiecare femeie se simte specială când i se oferă o floare. E un semn că vine primăvara, că măcar pentru câteva zile bărbații se gândesc mai mult la ea, și trec peste rușinea de a ține flori în mână.
Sincer, eu nu sunt de acord cu cadourile scumpe oferite în această perioadă, nu zic că nu mă bucur de ele, dar tot ce vreau de 8 martie este un buchet imens de lalele și frezii, multă dragoste și timp liber să ne bucurăm unul de celălalt.
Uneori un buchet de flori și câteva cuvinte de dragoste pot bucura mai mult o femeie decât orice alt cadou scump!
Voi ce cadou oferiți iubitei de 8 martie? Iar voi, dragele mele, ce cadou v-ar plăcea să primiți mâine?
Mai multa atentie, cu siguranta si sa arati pretuirea chiar si prin cele mai marunte gesturi, ceva mai deosebit. Da, de acord, nu e necesar scump.
Mihaela – putine femei, dar si barbati au reusit sa inteleaga ca e important sa primesti cadou chiar si dupa cativa ani de relatie sau casnicie. Replica ~noi nu ne mai facem cadouri~ mie imi da de banuit.