5+1 sfaturi pentru menținerea unei stări de bine

Young business woman relaxing on a floor. [url=http://www.istockphoto.com/search/lightbox/9786622][img]http://dl.dropbox.com/u/40117171/business.jpg[/img][/url]

Femeile sunt mai frumoase atunci când sunt fericite și îngrijite, apreciate și răsfățate, când emană feminitate și simplitate. E foarte important atunci când devenim soții și mame, să nu uităm că suntem înainte de toate, femei, că trebuie să avem în permanență grijă de noi,  să încercăm să ne împărțim timpul în așa măsură încât să ne rămână câteva minute și pentru noi. Am încercat mereu să vin în sprijinul prietenelor mele cu sfaturi și trucuri care fac minuni în câteva minute, cu produse și servicii care ne ajută să ne menținem tinere, suple și relaxate. Nu am crezut niciodată că nu îți poți face timp pentru tine și am militat pentru asta până când am primit feedback de la o prietene care au reușit. Deci orice se poate, dacă crezi și dacă îți dorești cu adevărat.

Mi-a plăcut dintotdeauna să mă îngrijesc și prin tot ceea ce am făcut, am încercat să-i determin și pe cei din jurul meu să-mi urmeze exemplul. Îngrijirea este mereu pe primul plan atunci când vine vorba de persoana mea, de familia mea și de prieteni. Îmi place să descopăr lucruri noi, să citesc despre ce mai e nou în sănătate, găsesc fel de fel de trucuri, mă documentez mereu și îmi place la nebunie să încerc orice mă poate ajuta să mă îngrijesc.

Cu timpul, am înțeles că dincolo de muncă, trebuie să îmi  fac timp pentru mine, trebuie să faci totul pentru a te menține relaxată, optimistă, veselă. O să mă întrebați când să mai facem și asta și cu ce bani? O să vă dau câteva idei, pe cât de simple par, pe atât de mult au rolul să vă ajute!

Iată care sunt sugestiile mele! 

  1. o baie fierbinte cu multă spumă, muzică în surdină, felii de castraveți pe ochi pentru a ajuta la hidratarea pielii sensibile din jurul ochilor;
  2. o mască de față realizată în casă poate avea beneficii nenumărate. Din ingrediente pe care le avem în casă – zaț de la cafea, suc de legume sau fructe, argilă, miere, ou, putem crea măști de față pentru fiecare tip de ten. În timp ce masca acționează asupra tenului, vă puteți delecta citind câteva pagini dintr-o carte;
  3. o ședință de aerobic/step/tae bo – activitățile în grup ne ajută să socializăm, muzica ritmată ne ajută să ne deconectăm, iar sportul ne ajută să ne menținem suple și să ne antrenăm tot corpul;
  4. o ședință la un salon de masaj – indiferent că e vorbim de masaj de relaxare, masaj facial, masaj terapeutic, împachetări anticelulitice , electrostimulare, vacuum, fiecare în parte are beneficiile lui și ne ajută să ne îmbunătățim starea noastră de spirit;
  5. împrospătarea manichiurii și îngrijirea picioarelor – după ce ați ieșit de la baie, înfofoliți-vă bine într-un capot pufos, înarmați-vă cu trusa de manichiură, ulei pentru cuticule și cremă de mâini și acordați-vă minute bune pentru un masaj al mâinilor și picioarelor;
  6. sună o prietenă! de când nu ai mai avut timp să ieșiți la o cafea?  Să povestiți ce ați mai făcut, ce planuri aveți și  chiar să vă spuneți cât de importantă sunteți una pentru cealaltă!

Starea noastră de bine depinde în primul rând de noi, nimeni nu ne poate ajuta. Trebuie să găsim bucuria în lucruri mărunte, într-un moment de oboseală, să știm cum și unde ne putem reîncărca bateriile!

Voi la ce trucuri apelați pentru a vă relaxa, pentru a vă menține tineri și optimiști?

Foto

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.