Când ai stat ultima dată de vorbă cu tine?

9

Timp pentru a sta de vorbă cu tine

E important să alocăm timp pentru noi. Timp pentru a ne relaxa, pentru a face ce ne place. Dar la fel de important e să ne alocăm periodic timp pentru a sta de vorbă cu noi. A discuta cu tine însuți reprezintă dorința de a fi bine.

Comunicarea stă la baza relațiilor

Se promovează tot mai mult comunicarea. Suntem sfătuiți să comunicăm cu partenerul când avem o problemă. Neînțelegerea cu vecinul poate fi rezolvată prin comunicare. Da, comunicarea e bună. Dar nimeni nu ne învață să comunicăm cu noi înșine. Prea puțini reușesc să-și identifice propriile probleme. Dacă ne-am face timp pentru noi, viața noastră ar fi mult mai frumoasă.

de vorbă cu tine

Cum vine asta ”să stai de vorbă cu tine?”

Mă veți întreba ce înseamnă să stai de vorbă cu tine? Adică să iei o pauză. Să stai singur, tu cu gândurile tale. Să analizezi ce ai făcut și ce vrei să faci. Să te gândești la trecutul tău, la prezent și la viitor. În trecut sălășluiesc cele mai multe frustrări ale noastre. O copilărie nefericită, o adolescență neînțeleasă, relații eșuate, satisfacția redusă acasă și la muncă.

de vorbă cu tine

Conflictele pe care le avem cu cei din jur reflectă, de cele mai multe ori, nefericirea din suflet. E bine să ne rezolvăm propriile probleme. Să încercăm să ne împăcăm cu lucrurile care nu mai pot fi schimbate, ceea ce s-a întâmplat în trecut. Trecutul e un capitol din viața noastră, cu bune și rele. El nu poate fi schimbat. În schimb, poate fi acceptat și iertat, dacă e ceva de iertat. A înțelege ce greșeli ai făcut în trecut, te va ajuta să ai un prezent și un viitor fericit. A trăi în trecut este o mare greșeală.

De ce să stai de vorbă cu tine?

A sta de vorbă cu tine înseamnă a-ți pune în ordine gândurile. Și a te ierta pe tine pentru greșelile făcute. Să accepți că ai făcut unele greșeli și să te ierți, nu să te tot cerți pentru ce a fost. Există greșeli pe care trebuie să le facem în viață pentru a învăța. Din păcate, cele mai multe lecții le învățăm din propriile greșeli. Important este să nu repetăm aceleași greșeli.

de vorbă cu tine

Uneori, orgoliul nu ne lasă să recunoaștem că am greșit. Însă ea va săpa în sufletul nostru. Greșeala recunoscută și acceptată, poate fi uitată și lecția învățată. Nu vă judecați prea aspru pentru greșeli. Fiecare om greșește, fiecare om trebuie să-și învețe lecția.

Discută cu tine. Asumă-ți greșelile. Iartă-te și împacă-te cu tine. Fă tot ce îți stă în putere pentru a fi împăcat cu tine, în sufletul tău. Alocă timp pentru a te înțelege, pentru a te elibera de ce ai pe suflet.

Se spune că e bine să plângi dacă ai o problemă pe suflet

Eu aș spune că e bine să iei o pauză. Să accepți problema pe care o ai, să te gândești la ea. Ți-e permis să suferi chiar și în tăcere, dacă așa simți. Poți să plângi și să discuți cu cineva apropiat. Dar nu ți-e permis să te oprești din a-ți trăi viața. Viața este cel mai frumos dar pe care l-am primit de la Dumnezeu și e bine să-l apreciem și să-l prețuim.

Tu când ai stat ultima dată de vorbă cu tine?  Eu fac tot mai des asta și încep să văd lucrurile diferit.

Foto

About Author

Mereu optimistă şi cu zâmbetul pe buze! Pasionată de lectură, cultură, sănătate, excursii! Ador să gătesc şi să inventez fel de fel de reţete, prefer să citesc o carte decât să mă uit la televizor, prefer să mă plimb pe jos decât cu maşina, prefer să zâmbesc decât să fiu tristă ! Citatul care mă face să zâmbesc în fiecare dimineaţă “Life is full of beauty. Notice it. Notice the bumble bee, the small child, and the smiling face. Smell the rain, and feel the wind. Live your life to the fullest potential, and fight for your dreams.” Ashley Smith

9 Comments

  1. Oh, e nevoie de multa sinceritate cu tine insati, de o relaxare psihica pe care multi sustin ca o au, dar putini o poseda cu adevarat. Pentru unii este tare dificil sa fie ei insisi din cauza anilor de educatie rigida, din cauza ca mereu li s-a spus ca ei nu conteaza, doar ceilalti sunt importanti, ca sacrificiul de sine e mai presus de orice. Asa am fost si eu crescuta si, de multe ori, imi e greu sa fac ceva doar pentru mine pana cand nu este prea tarziu. Dar fac eforturi sa merg pe drumul meu, sa caut un drum care sa fie bun si pentru mine, nu doar pentru ceilalti.
    Momente de liniste si de discutie cu tine insati sunt mereu necesare, important e sa ne facem timp pentru ele.

  2. Prefer sa nu stau de vorba cu mine. In schimb plang sa ma descarc si am timp pentru mine zilnic. Daca nu imi ascult portia de muzica nu sunt om in ziua respectiva.

  3. Eu stau destul de des de vorba cu mine pentru ca sunt o persoana destul de solitara de felul meu si imi gasesc mereu timp sa imi pun ordine in ganduri.

  4. Mi-am mai facut ordine in ganduri si am facut diverse planuri. Nu stiu daca am stat de vorba cu mine sau poate am facut asta fara sa-mi dau seama

  5. mie-mi place sa ma gandesc la tot ce ma inconjoara si sa-mi ceri mie insami sfaturi. de multe ori prefer sa raman cu gandurile mele decat sa le impartasesc. mi-e mai usor si imi fac diverse scenarii in cap. la fel, pentru evenimente viitoare, prefer sa am incredere in instinctele mele decat in oamenii din jur

  6. Hmmm…. cred ca foarte rar faca asta :))) Prefer sa vorbesc cu ceilalti decat cu mine, dar atunci cand simt ca trebuie sa ,,vorbesc,, cu mine o fac destul de serios.

  7. eu sunt pro comunicare la toate nivelurile. Comunic si cu mine, si cu Dumnezeu si cu sotul meu, poate chiar mai mult decat ar fi cazul. Lipsa comunicarii si a sinceritatii cu tine insati, inainte de toate, si apoi cu cei din jur, naste probleme mari. Ma analizez, ma incurajez, ma cert, imi dau sfaturi, ma critic, ma laud… Pai daca nu vorbesc eu cu mine, atunci cine?

Leave A Reply

Read previous post:
Orașul minciunilor de Ramita Navai – recomandare lectură

Orașul minciunilor - Dragoste, sex și moarte la Teheran Cărțile sunt o adevărată sursă de informații. Îmi plac acele cărți...

Close