Trei lucruri simple pentru un zâmbet de mii de likeuri – sfaturi de la dr. Alexandra Mircea

Îți dorești un zâmbet de mii de likeuri?

În debut de 2022, deși ne-am fi dorit să vă spunem că s-a inventat acel tratament magic care reface dentina, iar cariile sunt doar o poveste de ordinul trecutului, nu o putem face. Cariile și afecțiunile gingivale rămân la fel de frecvente – potrivit Organizației Mondiale a Sănătății:

  • între 60 și 90% dintre școlari au cel puțin o carie dentară;
  • aproape 100% dintre adulți au cel puțin o carie dentară;
  • între 15 și 20% dintre adulții cu vârsta cuprinsă între 35 și 44 de ani suferă de afecțiuni severe ale gingiilor;
  • aproximativ 30% dintre persoanele din întreagă lume cu vârste cuprinse între 65 și 74 de ani nu mai au dinți naturali;
  • în majoritatea țărilor, din fiecare 100.000 de persoane, există între 1 și 10 cazuri de cancer oral (bucal).

În acest context, afecțiuni adiacente precum bruxismul, nu sunt luate în calcul deși pot avea un efect devastator asupra danturii, ce e de făcut în materie de îngrijire orală în 2022? Am discutat cu dr. Alexandra Mircea, dentistul tău cu simțul umorului și cu un canal impresionant de TikTok, dedicat educației dentare și ne-a lăsat câteva sfaturi despre ce ar fi recomandat să faci în 2022 ca să ai și tu un zâmbet de milioane de vizualizări.

Periaj – ață dentară – apă de gură

“Sănătatea orală poate oferi indicii cu privire la starea generală de sănătate, iar problemele orale pot afecta restul corpului. La fel ca multe zone ale corpului, gura este plină cu bacterii – cele mai multe dintre ele fiind inofensive. În cazul unei îngrijiri corecte a cavității bucale prin periaj zilnic și folosirea aței dentare, putem păstra aceste bacterii sub control. Fără o igienă orală corespunzătoare, bacteriile pot ajunge la un nivel care ar putea duce la infecții orale, precum ar fi cariile, dar și bolile gingivale. Așadar, primul sfat – periaj de două-trei ori pe zi. Banal, știu, dar te salvează de multe bătăi de cap.” – povestește dr. Alexandra Mircea

Atenție la medicație

“În plus, anumite medicamente – cum ar fi analgezicele, decongestionantele și diureticele, pot reduce fluxul de salivă și dau bine-cunoscută gură uscată. Salivă este foarte importantă. Ea spală alimentele și neutralizează acizii produși de bacteriile din gură, protejându-ne de invazia microbiană sau de creșterea exagerată a acestora care ar putea duce la boli.” –  continuă dr. Mircea

Ai grijă la dietă

Consumul de alimente sănătoase poate contribui, de asemenea, mult în ceea ce privește menținerea dinților și a sănătății orale generale.

“Unele dintre cele mai bune alimente pentru o sănătate orală optimă sunt alimentele bogate în calciu (cum ar fi laptele cu conținut scăzut de grăsimi sau fără grăsimi, iaurtul și brânza și laptele de soia fortificat care ajută la promovarea dinților și oaselor puternice.), Fosforul (un mineral care se găsește în ouă). , peștele, carnea slabă, lactatele, nucile și fasolea sunt bune pentru dinții puternici.) și vitamina C (promovează sănătatea gingiilor, așa că consumați multe surse, inclusiv citrice, roșii, ardei, broccoli, cartofi și spanac.) și poate ar fi o idee bună să le includeți pe lista de cumpărături mai des în 2022.” – explică dr. Alexandra Mircea

În aceeași măsură, aveți grijă la ce puneți pe lista băuturilor favorite în 2022 – mai puțin vin, mai puțină cafea, mai puține carbogazoase, mai multă apă. Iar dacă lista tot este deschisă, atunci să adăugăm și un control stomatologic la fiecare 6 luni.

4 comentarii la „Trei lucruri simple pentru un zâmbet de mii de likeuri – sfaturi de la dr. Alexandra Mircea”

  1. Eu am descoperit-o pe Alexandra pe Tik Tok si imi este tare draga. Mi se pare ca ofera niste sfaturi, idei si tot felul de solutii bune. Mi-ar fi placut sa fie in orasul meu. Am mare incredere in profesionalismul ei

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.