Vârstele femeii

De ce o fi vârsta pentru femeie un subiect atât de tulburător? Au femeile motive în plus să se teamă de trecerea timpului?

După anii adolescenţei şi ai primei tinereţi, multe femei caută să nu se observe că a trecut timpul sau, în orice caz să atenueze efectele vizibile ale vârstei. Totul ar fi firesc dacă nu ar interveni câteodată un nejustificat sentiment de adâncă nefericire personală. Parcă se caută ascunderea unui defect. Dar poate constitui vârsta un defect? Cauzele ar trebui căutate în educaţia primită anterior, în filozofia pe care o capătă unele femei. În definitiv, tendinţele de depăşire a vârstei înapoi, ca şi cele ce se observă la unele fete, care se maturizează în mod voit, nu au alt scop decât dorinţa de a prezenta în ochii celor din jur o anumită vârstă, care ar fi mai „agreată” decât vârsta reală. Oamenii sunt, în general buni şi politicoşi şi preferă să nu observe aceste tendinţe. Dar există şi limite, dincolo de care asemenea încercări au un efect contrar: în loc să înfrumuseţeze, urâţesc.

Ceea ce contribuie la farmecul tinerelor femei devine ridicul şi chiar penibil atunci când este adoptat de o persoană care a cam trecut de vârsta primei tinereţi, după cum poza de femeie cu experienţă ştirbeşte din frumuseţea firească a unei tinere.

Care este dovada înţelepciunii? A-ţi înţelege vârsta şi a o accepta, cu tot ceea ce o caracterizează la un moment dat. Asta nu înseamnă nici renunţare la frumuseţe şi nici la atributele feminităţii, care ţin, când sunt autentice, de aceea gingăşie, sensibilitate şi căldură proprii frumuseţii sufleteşti. Înţelegerea vârstei înseamnă, înainte de toate, luciditate şi putinţa de a acţiona în mod inteligent. Înseamnă cultivarea şi valorificarea resurselor noi, oferite din plin de fiecare perioadă a vieţii. Sedimentarea, odată cu trecerea de la adolescenţă la maturitate, a unor sentimente mai adânci şi mai statornice, mai verificate, manifestarea capacităţilor de creaţie ale femeii, continua îmbogăţire spirituală sunt însuşiri reale, frumuseţi noi pe care vârsta le aduce cu sine.

Sigur, tinereţea nu se mai întoarce. Dar tinereţea nu înseamnă neapărat 18 ani. Există şi o tinereţe nelimitată în timp, care este mult mai tulburătoare. Ea este definită de optimismul robust şi de încrederea în viitor, de strădania de autodesăvârşire personală, de îndeplinire a unui ţel în familie, în societate. George Enescu spunea că tinereţea nu este o vârstă, ci o stare de spirit . Tinereţea biologică este scurtă şi, dacă sperăm să o ţinem pe loc, nu facem decât să ne hrănim cu o iluzie. Niciun fard şi nicio haină nu pot anula realitatea.

Abia vârsta maturităţii este piatra de încercare a tinereţii unei femei. Iar încercările de a împrumuta acum ţinuta adolescenţei nu reuşesc decât să dezvăluie lipsa oricărui suport pentru o tinereţe lăuntrică adevărată. O personalitate care trăieşte doar prin puterea pozei este de fapt o personalitate foarte săracă, pe care bătrâneţea a îmbrăţişat-o încă înainte de a fi avut timp să îmbătrânească. De reţinut şi faptul că înţelegera vârstei trebuie să înceapă chiar de la prima tinereţe, ştiut fiind că mai târziu este mai greu de dobândit o atitudine sănătoasă în această privinţă. Desigur sunt oameni care văd în tinereţe un prilej pentru manifestări frivole.

„Trăieşte-ţi tinereţea” zic ei şi cred că aceasta înseamnă abuzul de tinereţe, risipirea ei în goană, după modă, petreceri şi satisfacţii de moment. Dar o asemenea concepţie nu este practică, pentru că viaţa nu se limitează la cei 10 sau 15 ani de tinereţe strălucitoare. Ea cere o pregătire psihologică foarte serioasă. Altfel, riscăm să fim lipsite de satisfacţiile fireşti ale celorlalţi 40 sau chiar mai mulţi ani ai maturităţii.

Este adevărat că mai sunt femei care cochetează prea mult cu vârsta, dar această atitudine trebuie privită şi prin prisma unor concepţii învechite, nepotrivite pentru societatea noastră, care limitează aprecierea femeii la atribute pur exterioare. Tipul de femeie-păpuşă este o figură a trecutului, fiind legat de tratamentul umilitor acordat femeii de ideea că ea este „ un rău necesar”, dar în general o fiinţă incapabilă de a crea valori importante pentru societate.

Acest tip nu mai are azi niciun corespondent în normele vieţii noastre, este o imagine cu totul demodată, înapoiată. Şi tocmai femeile sunt acelea care nu trebuie să mai accepte tipul femeii-păpuşă şi, în consecinţă, să înţeleagă că vârsta nu are de ce să mai fie un punct nevralgic al existenţei lor.

Fiecare vârstă, cu frumuseţea şi satisfacţiile ei! Înţelepciunea nu constă în a miza totul pe un anumit moment al vieţii, ci în a-l folosi astfel încât să ne pregătim pentru a putea preţui la fel de mult toate momentele care îi vor urma. Filozofia vârstei de care vorbeam ne poate ajuta să realizăm trăirea firească a sentimentelor care însoţesc , în mod natural, parcugerea vârstelor: orientarea către idealuri sănătoase, creşterea şi cultivarea dorinţei de a aduce un aport cât mai mare în căsătorie, în educarea copiilor, într-un cuvânt a fi folositoare societăţii, a ne încadra cu demnitate în viaţă. Şi dacă vârsta maturităţii este piatra de încercare a adevăratei tinereţi, vârsta primei tinereţi este, la rândul său, perioada când se formează şi se verifică totodată resursele psihologice ale viitoarei maturităţi. Disponibilitatea de energie, fantezie şi supleţe de la 18 ani devine un adevărat catalizator al autoperfecţionării morale, care facilitează obţinerea ulterioară a satisfacţiilor fireşti ale unei maturităţi depline.