Să eliminăm tot ce este negativ în firea noastră II

Femeia trebuie să asigur un climat de pace, de echilibru şi bună stare în familie. Ea trebuie să se intereseze de preocupările celor dragi stimulându-i, încurajându-i, informându-i, dând unele idei, participând cu dragoste şi interes.

Apoi, trebuie să ne ferim şi de alte “păcate” cum este, de exemplu, invidia. Sunt numeroase femei care privesc cu antipatie, ba chiar cu invidie, o colegă care este mai vioaie, mai şic, fiind suplă, în timp ce ele sunt bine rotunjite; sau câte una care, întâlnind o prietenă cu o îmbrăcăminte nouă şi lucrată cu gust, nu reuşeşte să-şi stăpânească ciuda, făcând observaţii răutăcioase şi nedrepte, din care reiese invidia foarte străveziu.

De ce această inutilă brutalitate şi impoliteţe?

Trebuie să ştim că, orice manifestare de mânie sau invidie, declanşează în noi o cantitate de adrenalină sau de toxine care ne atacă sângele şi tot noi suferim, prin schimbările care se produc în interiorul nostru, şi de asemenea, în exterior, la nivelul tenului, ori în activitatea generală a organelor noastre interne. Faptul că alte femei sunt mai îngrijite şi mai cochete decât noi, trebuie să ne stimuleze să fim şi noi ca ele, ba încă să le depăşim, dacă suntem ambiţioase.

Dar unele dintre noi au alte comparaţii în viaţă, dacă sunt mame, pline de tandreţe şi dragoste, într-un climat familial fericit, care este de fapt cheia, embrionul bucuriei şi sensul natural al vieţii feminine. Dacă se pot desfăşura şi pe alte tărâmuri, profesionale şi creatoare, se vor împlini şi mai mult.

Există însă foarte multe semene de-ale noastre care nu sunt realizate din punct de vedere familial, care sunt singure şi, de aceea, îşi sublimează acele deziderate feminine nerealizate şi, ca o compensaţie, îşi fixează ţelurile pe alte “meridiane” : călătorii, cercetări, creaţii artistice, activităţi diverse pe tărâm ştiinţific, politico-social.

Fiecare dintre noi încercăm să ne definim, să ne făurim idealurile sau să le transmitem urmaşilor. Dacă noi nu ne-am realizat, ne vom împlini prin ei, devotându-ne lor şi sprijinindu-i în acest scop.

Nu putem să ne gândim numai la noi, dar nici nu putem să ne subestimăm, să ne complexăm, sau să le invidiem pe cele care s-au realizat.

Eşecul nu este neapărat nenoroc ci, fie o împrejurare necorespunzătoare, fie o lipsă de perseverenţă din partea noastră, ori o pierdere a unei ocazii favorabile.

Ori ne mulţumim cu ceea ce avem, şi atunci trebuie să ne bucurăm, ori trebuie să ne amplificăm puterile, inteliegenţa şi munca, pentru a reuşi să atingem ţelul dorit.

Un alt mare “defect” este acea înclinare spre risipă care ne face să fim veşnic în derivă, ca un vapor fără cârmă şi cu catargul frânt, gata oricând să naufragiem, căutând mereu un port unde să poposim şi să fim la adăpost de furtună şi nenorocire.

Risipitoarea nu are tăria să se oprească, fie din lipsă de perspectivă a situaţiei sale, fie din lăcomie, dorind să să aibă toate cele ce îi plac, dar cel mai adesea, dintr-o lipsă de prevedere, de grijă pentru bugtul comun. Unele persoane au avut o copilărie fără lipsuri, cărora li s-au îndeplinit orice dorinţă, fiecare capirciu sau cele care nu muncesc prea greu pentru venitul lor, nu au noţiunea banului şi nici nu cunosc valoarea propriu-zisă a muncii. Acestea nu pot discerne între ceea ce merită, ş ice nu este util să obţii, afectând echilibrul bugetar şi deci bunăstarea familiei.