După vechii înţelepţi ai Orientului citaţi de George Oshawaw în cartea sa “Le zen Macrobiotique”, omul fericit e acela care:
– are o viaţă lungă, curată şi care se interesează de tot;
– nu are necazuri cu banii;
– ştie, din instinct, să evite dificultăţile şi accidentele ce conduc la o moarte prematură;
– nu are dorinţa de a străluci în primul rang, ceea ce provoacă şi adduce căderea, dar căutând să fie ultimul, va fi primul.
Cu acest ultim paragraf nu sunt total de accord, fiindcă omul trebuie să lupte în viaţă şi, chiar dacă nu este primul, trebuie să-şi cultive iniţiativa şi forţele pentru a învinge piedicile şi a se realize.
Să ne bucurăm de tot ce este în jur şi să nu fim nemulţumiţi, oricâte realizări am avea, oricât s-ar zbate familia şi cei dragi pentru noi ca să ne bucure.
Ca femei, avem zilele noastre mai grele, când suntem indispuse, triste, descurajate, fie din cauza oboselii, a durerilor, a răcelilor sau bolilor, fie din cauza unor nemulţumiri familiale ori a imposibilităţii de a ieşi dintr-un impas, fără a renunţa la unele sacrificii materiale sau de alt ordin.
Dar, câteodată, suntem atât de întunecate şi prost dispuse, fără să avem propriu-zis un motiv. S-ar părea că în interiorul nostru, ceva nu merge, un deranjament endocrine, un echilibru stricat.
Câteodată când nu putem dormi şi această insomnie ne dă o oboseală plină de nervozitate şi tristeţe, avem atitudini necontrolate, pe care, cei din jur trebuie să le suporte fără să aibă vină şi pe care le regretăm mai târziu când “criza” a trecut.
Este necesar să ne facem educaţia voinţei şi să nu ne lăsăm pradă unui temperament inegal şi capricios.
Fiecare fiinţă din preajma noastră are propriile sale greutăţi, griji, neplăceri, suferinţe. De ce le-am mai “atârna” şi nemulţumirile noastre, câteodată neîntemeiate sau care sunt efectul unei proaste digestii sau a comportamentului nostrum (câteodată egocentric, plin de răsfăţ şi orgoliu) ?
De ce să atragem mereu atenţia asupra noastră, făcându-i pe cei din jur să fie preocupaţi de starea noastră (unele femei exagerează şi se arată tot timpul suferinde, chiar dacă nu au nimic) căutând prin toate mijloacele şi toate şireteniile să-i dominăm? Nu este mai cinstit şi mai sănătos să fie un “fair-play” într-un cuplu şi să nu abuzăm de simţămintele adevărate ale partenerului?
O femeie inteligentă trebuie să evite să diminueze personalitatea celui drag, fie că-i este soţ sau copil, nu să-l supună bunului său plac, bazându-se pe sentimentul pe care acesta îl are pentru ea, fiindcă el are nevoie să se definească, să poată să răzbească şi să se afieme singur şi pe alte planuri în viaţă. Obişnuit să fie în servitutea celui mai tare şi mai abil, nu va şti să se descurce şi, până la urmă, cine va fi mai lovit şi va suferi, dacă nu tot ea, femeia, plină de ambiţii.
Timpul care se cheltuieşte pentru un ideal superior creaţie artistică, muzicală, de concepţie şi realizare tehnică este cu mult mai preţios decât atunci când este pierdut în mărunţişuri, în servituţi minore, în hărţuieli şi reproşuri.
