Rețetă – Cremă de zahăr ars

crema zahar ars

Weekend de weekend încerc să prepar ceva nou, dar de fiecare dată îmi place să mă consult cu soțul meu, mare parte din ce gătesc este pentru el. De crema de zahăr, îmi tot spune de ceva timp, dar pentru că nu am făcut niciodată, mi-a fost puțin teamă de această rețetă. Weekend-ul trecut mi-am luat inima-n dinți și am hotărât să fac cremă de zahăr ars.  Am tot căutat rețete pe internet și într-un final, am combinat mai multe rețete pentru a obține desertul mult așteptat.

Avem nevoie de 8 ouă,  1 litru de lapte, 300 grame zahăr pentru topit/sos, 200 grame zahăr pentru cremă, 2 pliculețe zahăr vanilat.

Eu am ales să fac crema de zahăr ars într-un vas de yena. Într-un ibric mai mare, am topit 300 grame de zahăr, la foc mic, amestecând mereu cu o lingură de lemn. Când zahărul este topit de tot, îl turnăm cu grijă în vas, cu grijă pentru a acoperi în totalitate pereții vasului.

Separat pregătim crema, mixăm bine ouăle, adăugăm zahărul și zahărul vanilat, iar la final, laptele. Turnăm cu grijă compoziția în vasul de yena și o dăm la cuptor pentru 10 minute la 180°, iar apoi scădem temperatura până la 130°, aproximativ 45 de minute.

crema zahars ars 2

crema zahar ars 1

zahar ars

Scoateți cu grijă vasul din cuptor și vedeți dacă e bine închegată crema. Se poate servi și caldă și rece. Când a gustat soțul meu a zis că acest gust îi aduce aminte de copilărie!

crema zahar ars desert

Din păcate, nu am reușit să fac mai multe poze și când s-a răcit, crema de zahăr ars a fost ”topită” de musafiri!

2 comentarii la „Rețetă – Cremă de zahăr ars”

  1. Inca nu am incercat sa fac desertul asta, am mai asistat cand facea soacra mea, dar fara exercitiu nu am retinut nimic si sigur voi avea emotii prima oara. 🙂

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.