Toamna este anotimpul ideal pentru lectură, zilele mai răcoroase ne îndeamnă să citim mai mult. ”Nu e vina mea” de Victoria Selman este cartea oferită de Bookzone cu care am început luna octombrie. În serile mai răcoroase, mă cuibăresc în pat și citesc pagină după pagină. Provocarea de la început de an, m-a ajutat să citesc zi de zi, un număr anumit de pagini.
Încerc să optez pentru cărți cu teme și subiecte variate. Mă ajută să citesc mai mult și mai ușor dacă alternez stilurile. A citi în fiecare zi a fost provocarea mea la început de an. Și acum, când mai sunt 2 luni până la final de an, pot să afirm că mi-a prins bine o astfel de provocare. Am citit pe zi minim 10 pagini, dar am avut zile când am citit și 250 de pagini, atunci când povestea m-a captivat atât de tare că nu puteam lăsa cartea din mână. Mă refer, în mod deosebit, la cărțile autoarei Freida McFadden.
El este un monstru?
Sophie, la vârsta de șase ani, se mută la Londra cu mama ei, Amelia-Rose. Pleacă din America, departe de familie, în căutarea unui trai mai bun. Adaptarea la o altă cultură, altă țară nu e chiar ușoară. La început, sunt doar ele două, au tabieturile lor și viața curge lin.
Într-o seară, Amelia-Rose vine acasă, cu Matty Melgren, un bărbat tare galant, care se poartă extrem de frumos cu Sophia. Chiar dacă la început e reticentă cu el, Matty o cucerește rapid oferindu-i atenție, iubire. El este tatăl pe care și l-a dorit dintotdeauna.
Liniștea orașului este tulburată de o serie de crime ce par înfăptuite de același criminal. Victimele seamănă atât de mult cu Amelia-Rose. Panica începe să le cuprindă de fiecare dată când un alt cadavru este descoperit.
Bărbatul minunat și atrăgător, poate fi criminal în serie?
Martorii încearcă să ofere poliției detalii despre criminal, iar portretul robot îl înfățișează pe Matty ca fiind criminalul. El este arestat, judecat și condamnat la închisoare pe viață fără posibilitatea de a fi eliberat condiționat. Matty a negat mereu și mereu, niciun moment nu a recunoscut că el este criminalul. Lucru care a stârnit multă vâlvă și în rândul populației, și în sufletul celor două care i-au fost apropiate.
Anii trec, trauma provocată celor două femei pare să se tot adâncească, nu se poate vindeca nicicum. Sophie primește o scrisoare de la închisoare, de la Matty. O informează că este pe moarte și o roagă frumos să vină să-l vadă. Zile la rând, Sophie se gândește dacă ar trebui să meargă. Decide să programeze o întâlnire și speră să afle răspunsul la întrebările care o chinuie de prea mult timp.
”Nu e vina ta” dar totuși cine e vinovat? O persoană a ucis opt femei și o fetiță. Pentru ani de zile, a instaurat panică, durere, frică, teama de a ieși pe stradă după ce se lasă întunericul.
Unele întrebări e bine să rămână fără răspuns
Sophie acceptă să-l vadă pe Matty la închisoare convinsă fiind că va afla adevărul. Matty va mărturisi că el le-a ucis pe acele femei și ea va scăpa de sentimentul de vinovăție. Sau din contră, îi va jura că el nu are nimic de-a face cu crimele și este închis pe nedrept. Însă niciun scenariu de-al ei nu se pliază cu ce îi va mărturisi Matty.
Ne dorim atât de mult să aflăm adevărul sperând că ne va elibera. Adevărul ne va aduce liniștea mult dorită. Dar ce facem atunci când adevărul nu are nicio legătura cu ceea ce noi ne-am imaginat? Adevărul nu e întotdeauna cel pe care îl dorim, și în mod uimitor, ne ia prin suprindere.
