Câteva adevăruri despre noi, femeile III

Nu se pot „trânti” nişte grosolănii din motive de sinceritate, de naturaleţe. Şi naturalul trebuie să fie frumos, atractiv, şi nu vulgar, prezentat sub sloganul „Asta sunt, dacă-ţi place”! Este o greşeală a femeilor comode, foarte voluntare care, sub pretextul că nu au timp, se prezintă în viaţa de toate zilele neglijente, fiziceşte neîngrijite, cu un vocabular strident, lipsit de dulceaţa unui conţinut de calitate, de cominiune intimă, de tandreţe.

Sunt alte femei care obişnuiesc să se văicărească, să cerşească veşnic compasiunea bărbatului. Bărbatului îi place să se simtă puternic, să ocrotească. El este fermecat de unele şoapte drăgăstoase, de această slăbiciune fizică a femeii care-l aşează într-o lumină puternică, de ocrotitor. Dar nu trebuie creată o obişnuinţă, care să ştirbească din forţa şi demnitatea noastră printr-o ţinută de continuă inferioritate.

Trebuie să facem totul pentru a fi frumoase, cochete, atractive, să dăm însă atenţie nu numai exteriorului, prin fard, podoabe şi vestimentaţie, dar şi prin bogăţia interiorului nostru, singurul care reţine, după ce noutatea şi obişnuinţa i-au luat locul. Astfel, ia naştere tandreţea, o dulceaţă a comuniunii, a unei iubiri mai profunde şi cu mult superioară celei de la început.

Continuând să pătrundem în labirintul diferenţelor, care apropie sau depărtează eternul cuplu – femeia şi bărbatul – trebuie să constatăm că unele neînţelegeri intervin din cauza necunoaşterii firii lor, când fiecare acuză pe celălalt din lipsă de loialitate, de sinceritate. Femeia sesizează realitatea în totalitatea ei prin intuiţie. Bărbatul nu are încredere în intuiţie şi, în discuţiile care intervin, el pretinde judecată şi logică. Femeia este uneori împotriva argumentelor logice fiindcă adesea, cu toate raţionamentele, se pierde o parte din adevăr, din realitate. Ea este practică prin răspunderile directe pe care le are faţă de bunăstarea şi fericirea familie.

Numai unite, cele două judecăţi, cea masculină şi cea feminină, pot da un rezultat corect într-o cauză sau într-o culpă.

Femeia trebuie să ştie că bărbatul, oricât de puternic ar fi, atunci când are stimă pentru soţia sa şi când îi recunoaşte meritele şi este tratat cu afecţiune sinceră, se lasă cu plăcere dominat de aceasta.

În tumultul existenţei celor două voinţe dintr-un cuplu este necesară o comuniune bazată pe respect reciproc, pe libertatea de a gândi, de a se exprima fără teamă, dar cu delicateţe, cu sinceritate şi afecţiune.

Inteligenţa femeii, intuiţia, generozitatea, tandreţea sa naturală, necalculată, provoacă o mare destindere celor din jur, pe care-i influenţează prin vitalitatea sa şi-i domină prin dragostea pe care le-o inspiră. Cu cât este mai gingaşă şi mai liniştită, cu atât este mai iubită şi mai stimată de cei din jur, în contrast cu cele gălăgioase, posesive şi dominatoare.

Femeile au o mare mobilitate sentimentală, acceptând cu greu superioritatea altor femei, trecând uşor de la simpatie la antipatie dând naştere prin aceasta la o atmosferă grea. Alteori, pentru siguranţă şi pentru a evita influenţa celorlalţi membri ai familiei soţului, încearcă, instinctiv de a-şi îndepărta bărbatul de cei dragi: părinţi, fraţi, surori. Fără a accepta o imixtiune indiscretă a rudelor în viaţa intimă a unui cuplu, trebuie să existe totdeauna o toleranţă reciprocă în ceea ce priveşte afecţiunea celuilalt pentru ai săi.

Sunt femei care, prin bunătatea şi tactul lor, ştiu să-şi cucerească bărbatul, chiar când nu sunt frumoase. Ele ştiu să-şi stăpânească impulsivitatea şi tendinţa nejustificată de antipatie, care nu are o bază logică.

Dacă intuiţia femeii este „un ce” puternic şi profund, aceasta nu înseamnă că se poate baza numai pe ea, fiindcă „Raţiunea şi intuiţia construiesc inteligenţa umană” Sahuc.