Cum se servesc musafirii?

Cum se servesc musafirii?Gazda va servi pe fiecare invitat începând de la dreapta sa, la rândul său acesta, va transmite mai departe farfuria vecinului său şi aşa mai departe.

Toate salatierele şi platourile trebuie să aibă o lingură mare şi o furculiţă de serviciu, iar pentru salată fiecare invitat va avea o farfurioară sau un castronel alături de farfurie.

La o masă festivă se pot întrebuinţa şerveţele de olandă sau de bumbac şi, pe un suport, se vor aşeza, pe masă şi şerveţele de hârtie. Şervetul de pânză se va ţine pe genunchi, numai pe jumătate desfăcut. La sfârşitul mesei acesta nu se va împături, ci se aşază lângă farfurie.

Sosul din farfurie nu se suge cu pâine.

Nu este necesar să se ciocnească, ci numai să se ridice paharul cu vin. Dacă totuşi se ciocneşte, aceasta trebuie să se facă numai o singură dată. La noi însă se obişnuieşte să se ciocnească paharul foarte des, în semn de simpatie pentru gazdă şi comeseni.

Coatele nu se ţin pe masă, ci pe lângă corp.

Când trebuie să ne servim, nu trebuie să ne alegem bucata cea mai bună, ci vom lua pe aceea ce este mai la îndemână, în dreptul nostru.

Friptura va fi adusă la masă, tranşată.

Salata, legumele nu se taie cu cuţitul, ci se servesc cu furculiţa.

Brânza nu se mănâncă cu furculiţa, ci se taie câte o bucăţică şi se aşază pe un cruton pe pâine.

Ridichile de lună se mănâncă foarte bine cu mâna.

Pateul nu se taie cu cuţitul ci se serveşte cu furculiţa.

Feliile de pâine sau chiflele nu se taie ci se rup cu mâna.

Farfuriile curate se servesc prin stânga, iar cele murdare se dau prin dreapta.

Când ducem paharul de vin la gură, ne ştergem mai întâi buzele şi nu trebuie să înclinăm capul ca să-l sorbim.

Nu se vorbeşte cu gura plină, nu se soarbe supa cu zgomot.

Este absolut necesar să ne păstrăm controlul şi să nu ne lăcomim bând prea mult fiindcă alcoolul se elimină greu, ne face să transpirăm.

Scobitorile nu sunt admise la masă şi este o impoliteţe să ţii scobitoarea în gură.

Este indispensabil a avea măsură, a nu ne lăsa furaţi de tentaţia „bucatelor” şi a băuturilor alcoolice, care pot să ne facă să ne pierdem controlul faţă de persoanele cunoscute sau străine, fapt cât se poate de neelegant, ba chiar penibil, pentru o femeie care se respectă şi care doreşte să fie respectată şi de alţii.

Nu se vorbeşte la urechea nimănui şi nici nu se „cochetează” cu partenerii altora. Este o problemă de educaţie şi de bună creştere de a nu stârni gelozii şi discuţii neplăcute. Aceasta nu înseamnă că nu putem schimba unele cuvinte sau idei – dar, în general, o femeie care este singură sau însoţită, trebuie să fie decentă, să nu caute cu orice preţ să atragă atenţia, printr-un comportament neadecvat şi insinuant.

Coafura, machiajul, corectarea rujului nu se vor face în public.

Când cineva strănută în societate, mai ales la o masp festivă, va face tot posibilul să strănute discret în batistă. Nu este de bun gust ca vecinii să spună „sănătate”, ci trebuie să pară că n-au observat.

Nu se arată niciodată cu degetul vreo persoană sau vreun obiect.

Când suntem invitaţi la masă nu vom fuma decât după desert, şi atunci numai după ce vom cere permisiunea gazdei.

În discuţiile ce se ivesc se vor evita contradicţiile, mulţumindu-ne să nu avem ultimul cuvânt, deşi, uneori poate că noi avem dreptate.

De asemenea, este cât se poate de firesc, şi de civilizat, să schimbăm câteva cuvinte politicoase cu cei mai retraşi sau mai timizi, cu cei prea tineri sau prea bătrâni, chiar dacă i-am văzut pentru prima oară.

Este necesar să facem pe fiecare să se simtă bine, să li se arate consideraţie, mai ales noi femeile, care dorim întotdeauna să fim respectate, admirate, simpatizate!

Ca invitaţi, avem obligaţia ca a doua zi să-i mulţumim gazdei, telefonic, şi să precizăm cât de bine neam simţit şi ce reuşită a fost primirea.

Chiar dacă unele reguli vi se par învechite, eu cred că e bine să începem să le respectăm!

3 comentarii la „Cum se servesc musafirii?”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.