Aş putea începe cu o pleiadă de cuvinte despre acest minunat spectacol! Deja m-am dat de gol. A fost minunat, o experienţă unică. O să încerc în continuare să vă redau însemnătatea şi calitatea unei opere anume şi să îmi exprim un punct de vedere personal şi destul de subiectiv. Minunat! De ce? Pentru că a fost prima dată când am ajuns la o operă. Am străbătut piesele de teatru, filarmonica, piese de balet, dar niciodată opera.
Opera
Teatrul Naţional Cluj-Napoca este la fel cum l-am lăsat cu ceva vreme în urmă: la fel de primitor şi la fel de rezonant. Oamenii, şi ei, mereu cuprinşi de freamătul de dinaintea spectacolului, mereu spilcuiţi, mereu atenţi la cei din jur. Câteodată sunt neconformişti, dar… Dar acum este vorba despre Madama Butterfly, o operă semnată Giacomo Puccini. O operă care a adus la viaţă o perioadă a secolului XVIII, o perioadă în care tradiţiile Japoniei erau sfinte şi cultura lor neatinsă. Era o perioadă în care străinii au început să le calce teritoriul şi să le imprime primele influenţe ale „civilizaţiei” lor. Madama Butterfly sau Cio-cio-san în japoneză, era o gheişă cu o voce de aur la frageda vârstă de 15 ani. Se considera deja bătrână. Chiar şi viitorul ei soţ a rămas surprins de acest aspect.
Puţin din ce a însemnat „Madama Butterfly”
Decorurile însemnau o căsuţă în vârful unei coline, cu vedere înspre mare, de lângă oraşul Nagasaki. Madama Butterfly, interpretată impecabil de o voce superbă, d-na Veronica Tudosa Fizeşan, se lăsa aşteptată la propria-i nuntă cu tânărul locotenent al armatei americane B.F. Pinkerton. Ulterior am aflat că B.F. sunt iniţialele de la Benjamin Franklin, iar vasul cu care acesta călătorea se numea Abraham Lincoln. A fost un spectacol puţin americanizat, dar realizat în acest fel cu un anume motiv. Madama Butterfly a acceptat căsătoria cu tânărul locotenent în detrimentul familiei ei, în detrimentul religiei şi a culturii de care aparţinea. Tânărul locotenent nu avea la ce să renunţe. A fost în schimb avertizat de către prietenul său, consulul american la Nagasaki, Sharpless, de faptul că Madama Butterfly „va crede”. Nu s-a înşelat. Idila dintre cei doi s-a consumat pe parcursul primul act, timp în care aceştia s-au căsătorit şi au trecut peste frica primelor momente. Dragostea a triumfat şi actul s-a încheiat cu cei doi unul în braţele celuilalt.
Mezzosoprana la debut
Kadelnyk Yelizaveta a debutat în această operă şi a făcut-o extrem de bine. A realizat un trio împreună cu colegii ei de scenă, Viorel Săplăcan şi Oleg Ionese, un trio care a lăsat o sală întreagă cu sufletul la gură. S-a bucurat de atenţia publicului şi a meritat pe deplin aplauzele. A interpretat-o pe Suzuki, servitoarea lui Madama Butterfly, singura care a rămas alături de aceasta de la început şi până la sfârşit. Confidentă de încredere, inimoasă şi atentă, Suzuki era mereu acolo, aproape, chiar dacă era vorba despre servitul mesei, perioadele de meditaţie sau de rugăciune sau chiar şi atunci când a trebuit să protejeze casa de spioni.
Muzica
Muzica este un domeniu pe care îmi este greu să îl ating, deoarece nu reuşesc să o înţeleg din punct de vedere tehnic. Nu am reuşit niciodată şi nu cred că am să reuşesc vreodată. Dar, aici, acum, la acest spectacol, muzica s-a îmbinat perfect cu vocile maiestuoase ale interpreţilor, oferind viaţă unui specacol minunat. Muzica ne-a încântat auzul chiar şi în pauza spectacolului. Au fost de neoprit. Se cânta chiar şi la harpă, un instrument asemuit cu zeităţile.
Dacă trebuie să vezi „Madama Butterfly”
Actul doi este oscilant, cu schimbări de situaţii şi puncte de aşteptare. Apar câteva variabile care schimbă destinul celor doi. Dacă actul întâi s-a terminat cu cei doi iubindu-se, actul doi începe cu Madama Butterfly singură, la trei ani de la plecarea locotenentului înapoi în America. De trei ani ea aşteaptă vasul acestuia să apară în zare. De trei ani se gândeşte la cuvintele pe care acesta i le-a spus înainte să plece. I-a promis că se va întoarce „în anotimpul în care cade roua”. Nu a făcut-o. Acum ea stă şi plânge şi aşteaptă. Speră, în pofida greutăţilor care încep să o înconjoare. Ce se va întâmpla? Care îi este destinul? Se va întoarce locotenentul? Răspunsurile acestea va trebui să le descoperiţi singuri.
În ceea ce priveşte desfăşurarea piesei, pot să spun că interpretarea este atât de naturală iar expresiile personajelor, machiajul acestora şi ţinuta lor reuşeşte să te transpună în acea perioadă, perioada gheişelor. Alternanţa timbrelor puternice şi a muzicii orchestrei oferă vibraţii interne oricărui participant la acest spectacol. Aplauzele de la sfârşit şi o sală întreagă în picioare au arătat şi au demonstrat performanţa celor de pe scenă.
Părerea mea este că merită văzut şi că este un moment cultural intens şi de trecut în lista lucrurilor de făcut.
