Lecții de viață primite de la platformele de socializare

Zi de zi, primim lecții de viață importante, trebuie doar atenție pentru a le sesiza. De câteva zile, platforma Instagram a funcționat cu mici probleme. Azi, eroarea a afectat sute, poate mii de conturi. Utilizatorii s-au trezit cu conturile suspendate fără nicio explicație, iar astfel a scăzut brusc și numărul de următori.

Te cuprinde panica știind că ai colaborări, că ai muncit să ai o comunitate. Te uiți cum, în câteva minute, totul se poate pierde. M-a întristat acest lucru pentru că nu e prima dată când Instagram are erori grave. Nu m-am lăsat copleșită, ci am profitat de acel timp pentru a lucra la altceva. Mi-am dat seama că eu nu pot schimba nimic.

Lecții de viață primite de la rețelele de socializare

Am afirmat că primim tot timpul lecții de viață, dar nu suntem atenți. Prea mult timp și energie acordăm platformelor de socializare. De fiecare dată când Instagram, Facebook nu funcționează, ne cuprinde panica. Și acum ce fac? Îți vezi de viață mai departe până își revine.

În primul rând, nu vor fi picate mai mult de câteva ore. Profită de acele ore libere. Ieși la o plimbare, citește o carte, fă niște exerciții fizice, gătește.

În al doilea rând, nu poți schimba nimic. Trebuie răbdare ca totul să reintre în normal.

**Nu avem dreptul de a cere explicații

O lecție importantă este că trebuie să conștientizăm că atâta timp cât folosim o platformă gratuit, nu avem drepturi. Simt că nu sunt protejată, nu am drepturi, nu am cui să cer explicații. Foarte rar se întâmplă ca echipa de suport chiar să ofere ajutor.

**Nu suntem avertizați, informați despre update-uri/erori

Tot timpul ești luat prin surprindere. Update-urile sunt necesare, dar mi se pare că vin cu prea multe erori. Atunci când ești o companie și investești bani și timp în promovare, o astfel de eroare îți dă toate planurile peste cap.

Despre lecții de viață

O lecție de viață importantă este să nu ne bazăm întotdeauna doar pe platformele de socializare. Iată de ce eu scriu pe blog de peste 13 ani. Nu investi prea mult buget în reclame pentru că nu vei primi mai mult respect sau mai multe răspunsuri la întrebări.

Nu aloca timp excesiv pe platformele de socializare. Te deprimă, te fac să cheltuiești mai mulți bani decât ar trebui, pierzi mult timp. Dacă e posibil, setează o durată de timp pentru navigare pe Instagram sau Facebook.

Prețuiește ceea ce ai și gândește-te ce activități ai avea dacă nu ar fi platformele de socializare. Cred că nu putem suficient accentul pe timpul liber. Preferăm să lenevim uitându-ne pe profilele altora în loc să petrecem timp de calitate. Citește o carte bună, joacă un joc de societate, gătește un desert delicios. Ieși la plimbare, joacă-te cu animalul de companie, bucură-te de natură.

Socializează în adevărul sens al cuvântului. Când e ziua de naștere a unui prieten, îi scriem mesaj pe Facebook. Te-ai gândit că îl poți suna? Ne interesăm de viața lui doar prin postările sale. Oare cum ar fi să ieșim la o cafea și să discutăm față în față? Ne-ar face bine și ne-ar întări relația.

Nu trebuie să aflăm de pe Facebook că afară ninge. Ideal ar fi să fim mai mult conectați cu realitatea.

Plaformele de socializare au avantajele lor

Sunt bune rețelele de socializare, au multe avantaje și sunt de mare ajutor, dar totuși să nu le dăm prea mult din timpul nostru. Și spun asta pentru că dacă devenim dependenți de ele, când nu funcționează, ne vom simți pierduți.

Ele nu trebuie să ne controleze viața. Noi trebuie să decidem cât timp, energie, bani le alocăm. Și totul trebuie să fie cu măsură, așa este cel mai bine.

Cât de mult timp aloci acestor platforme de socializare? Consideri că merită timpul tău? Ai remarcat că erorile lor sunt adevărate lecții de viață?

4 comentarii la „Lecții de viață primite de la platformele de socializare”

  1. Din fericire nu am fost grav afectata de aceasta problema a Instagramului. Sper sa fie bine pentru noi, creatorii de continut, dar si pentru cei care ne urmaresc si ne formeaza comunitatea. Acum 1 an am patit sa imi fie spart contul de Google si canalul de YouTube si am simtit ca am pierdut aproape tot in acel moment, dar am gasit solutii si am rezolvat totul din fericire. E important sa ne calmam si sa avem si alte idei pentru a putea continua ceea ce ne place. Petrec destul de mult timp in online cu munca, si pentru relaxare incerc sa fac un echilibru si sa plec din online.

    Răspunde
  2. Aloc timp minim retelelor de socializare, insa nu acelasi lucru pot sa spun despre blog. Nu ma tem de bug-uri, updatari, stergerea de cont sau alte nebunii, dar in schimb cand acum vreo patru-cinci ani mai multi bloggeri au ramas fara blog, sata da, chiar a reusit sa bage spaima in mine.

    Răspunde
  3. Eu nu aloc foarte mult timp platformelor de socializare. Dar am observat că traficul este strâns legat de acestea. Am învățat să scriu pe blog tocmai pentru că nu am niciun control oricât de mult muncesc pe platformele de socializare.
    Mulțumesc și succes!

    Răspunde
  4. Incerc sa ma impart intre familie si aceste platforme. Uneori trebuie sa stau pe ele pentru ca am treaba efectiv. Nu am suficient timp de pierdut pe ele pe cat mi-as dori. Asta poate si din cauza copiilor 😀

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.