Învingătorii de Fredrik Backman recomandare lectură

Învingătorii de Fredrik Backman este cartea cu care am început anul 2023. 830 de pagini savurate pe îndelete, au fost finalizate în 7 zile. Fiind o carte mai mare, mi-am propus să citesc minim 100 de pagini pe zi. Povestea este atât de frumos scrisă încât mi-aș fi dorit să nu se termine.

Mie mi-au plăcut toate cărțile lui Fredrik Backman. Găsiți aici recenziile mele. În fiecare poveste, m-am regăsit puțin, și am rămas cu învățături. Însă Învingătorii de Fredrik Backman m-a găsit într-o etapă aparte a vieții mele. Am fost mult mai atentă la detalii și câteva citate mi-au rămas în minte cu care voi merge mai departe.

Învingătorii, un roman musai de citit

Mi-a plăcut întotdeauna promovarea cărților autorului ca ”musai” de citit. Și așa și este, fiecare carte este musai de citit. Putem găsi valoare și învățături în fiecare roman, doar să avem răbdarea de a descoperi, de a înțelege.

Învingătorii vine după Scandalul și Noi contra voastră, pe care vi le recomand. Povestea vă va fi mult mai bine conturată în minte, dar și în suflet.

Totul se învârte în jurul jocului de hochei și a rivalității dintre două cluburi. Atenția le este luată de la joc atunci când Maya este violată de Kevin. Maya este fiica președintelui clubului de hochei. Kevin este cel mai bun jucător al clubului.

Oameni care se împart în funcție de principii

Întotdeauna în cazul unui scandal de așa proporții, oamenii se împart în două categorii. Au fiecare explicațiile lor, în funcție de credință, principii.

Și totuși cei care trec prin această dramă ajung să fie blamați. Învingători sunt toți cei care reușesc să își continue viața.

Doi ani mai târziu, după drama care a zguduit orașul Bjornstad, o altă dramă îi reunește pe toți. Vechi rivalități sunt reamintite, noi prietenii de musai se leagă. Totul pentru sport, își spun ei. De fapt, fiecare acțiune a fiecăruia în parte dezvăluie o dramă proprie.

Unii pot vorbi despre drama lor, alții încearcă să o fenteze. Atât cât se poate. Însă într-un final, oamenii buni reușesc să găsească soluția ideală.

Învățături din această lectură

În roman, este și un câine devotat stăpânului, și prietenul cel mai bun al unei fetițe dulci, Alicia. Iar când unii spun ”e doar un câine”, stăpânul gândește, ”e greu de explicat că un animal e mai mult decât un animal când ești omul lui”.

A te îndrăgosti e simplu, orice copil o poate face. Iubirea? Iubirea e muncă de oameni mari. Are nevoie de tine cu totul. Și pentru că certuri există în fiecare relație, regula lor era ”ne certăm, dar rămânem uniți. Strâns, strâns, strâns de tot”.

Ce înseamnă sportul? Că trebuie să ajungi departe. ”Poți” devine ”o să” și ”o să” devine ”trebuie să”. Trebuie să ajungi departe. Speranța devine presiune, bucuria se preschimbă în stres.

Cărțile lui Backman nu trebuie povestite, ele merită a fi citite pe îndelete. Înțeleasă fiecare nuanță din poveste. De reținut toate învățăturile, de aplicat lecțiile potrivite. Rămâne în sufletul meu ”Viața e un șir de clipe”!

5 thoughts on “Învingătorii de Fredrik Backman recomandare lectură”

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.