Care a fost motivația din spatele documentarului ”The Shukar Collective Project”?
Matei-Alexandru Mocanu: A fost un demers, în primul rând, de ordin antropologic, pentru că vroiam să arăt cum funcționează niște comunități ale unei etnii destul de populare, pe deoparte, pe de altă parte, impopulare recent în Europa, adică țiganii. În altă ordine de idei, am vrut să fac, să arăt un contact între două culturi, subculturi dacă vrei, a dj-lor și, mă rog, etnia țigănească, sub ansamblul unui proiect care a vândut mai bine în străinătate. Și vroiam să văd de ce. A speculat niște stereotipuri? Sau, dimpotrivă, pe lângă stereotipurile acestea, muzica a fost chiar ceva foarte fresh, foarte complex și indiferent de etnii. Și asta am vrut să arăt în documentar.
Cine a participat la realizarea proiectului?
M.A.M.: Eu, inițial, am obținut niște fonduri de la Fundația Rațiu din Londra. Fonduri care m-au ajutat la faza inițială a proiectului. Apoi, HBO a fost producătorul, mai exact – la filmări a fost producător Ada Solomon de la Hi Film. La cercetare am avut-o pe Simona Ciotlăuș, care făcuse antropologie și ne spunea cum să fie luate interviurile, astfel încât să răspundă ei (Shukar și Collective) și să fie toate lucrurile bune. Am filmat cu un operator scoțian, David Lee (jumătate scoțian, jumătate chinez), Iulian – un coleg de școală, și un prieten de-al meu, Sorin, m-a ajutat la montat. Adică, acesta a fost cam tot crew-ul.
De ce un cameraman străin? Vroiai să filmeze cineva care vede lucrurile out of the box?
M.A.M.: Da, asta vroiam, out of the box. Niște lucruri care poate nouă ne-ar fi scăpat pentru că suntem aici, le vedem, le considerăm atât de banale. Eu nu vreau să arăt niște lucruri care sunt evidente deja, în prea multe filme, încât devin lucruri comune. Iar la țigani, sub nici o formă! Am zis: cum ar fi să fiu eu, să vizitez pentru prima oară cu ochiul meu, o cultură exotică pentru mine? Țiganii nu sunt o cultură atât de exotică nici pentru mine, pentru că suntem aproape de ei. Eu, de unde provin, ca județ, am văzut mulți țigani.
Care a fost cel mai dificil moment din realizarea documentarului?
M.A.M.: La montaj. Pentru că filmezi foarte mult. Noi am avut 120 de ore de material. Apoi eu și cu Sorin Baican am tot stat nopți și zile și am tot tăiat. La început sunt tot felul de lucruri care ți se pare că merită să fie folosite.
Dar cel mai senzațional?
M.A.M.: Ceva can-can…
Nu ”cancanistic”, ceva mai degrabă excepțional, șocant…
M.A.M.: Când am filmat… Nu, șocant, nu, nu, nu! Nu mi s-a întâmplat asta, fiindcă nu am filmat extratereștii. Nici țiganii, nici dj-ii nu erau niște entități atât de străine mie. Să fim serioși! Însă așa, ceva mai trivia dacă vrei, în Rahova, când filmam prin niște cartiere mai rău famate, pe undeva prin Ferentari, pe care l-am marcat cu secvențele cu antenele parabolice, la un moment dat, șoferul nostru n-a mai vrut să mai conducă, să mai înainteze, pentru că deja apăruse lume pe stradă și îi era frică să nu ne atace, să ne dea jos din mașină. Și noi, în condițiile alea, vroiam să și filmăm, mai vroiam să ne dăm jos din mașină, și ne gândeam: ”Iar vin ăia!”
Cum crezi ca va afecta în viitor documentarul realizat de tine trupa/publicul?
M.A.M.: Nu a fost făcut nici pentru promovarea grupului și nici invers. Regizorul nu s-a implicat afectiv în proiect. A redat doar rise and fall-ul trupei.
***
Matei-Alexandru Mocanu a ținut să menționeze la începutul interviului că nu vrea să fie pozat/filmat. Interviul a fost luat în cadrul AFF Sibiu și mai poate fi citit și pe blogul Alexandrei Palconi. Poză este preluată de pe siteul oficial al filmului documentar ”The Shukar Collective Project”.
