Tracy Louise Ward, Marchiză de Worcester, cunoscută sub numele de Tracy Worcester, e actriţă şi, în acelaşi timp, o femeie care militează pe problemele mediului înconjurător. Am cunoscut-o la Astra Film Festival Sibiu 2011, imediat după proiectarea controversatului ei film documentar, Pig Business, când a acceptat invitaţia noastră de a schimba câteva păreri referitoare la problemele industriei de carne porc din România şi nu numai. I-am propus să mergem în curtea interioară a Casei de Cultură a Sindicatelor. Şi, spre surprinderea noastră, ne-a refuzat politicos, motivând că afară e frig, apoi s-a aşezat cu nonşalanţă pe jos, pe marmura rece din holul Casei de Cultură. 🙂 I-am urmat şi noi gestul şi au urmat 20 de minute de discuţie interesantă, cu păreri şi opinii ale unei femei celebre, Femeia care dă de pământ cu Smithfield – cum ne place nouă să o numim.Inainte de toate, i-am spus că suntem tocmai din Timișoara. Că suntem foarte bucuroși că ați venit la Festival cu un film documentar care conține aspecte actuale ale României. Că sunt câteva scene în documentar filmate chiar în vecinătatea blocurilor în care locuim. Ba mai mult, că am făcut cumpărături de nenumărate ori la supermakertul care apare în filmări, poate chiar de pe raftul unde ea a descoperit produse Smithfield.
O mică nelămurire: ați spus mai devreme, în sală, că sunteți vegetariană doar la locul de muncă, nu și acasă?
Tracy Worcester: Da! Așa e.
Când ați început să lucrați la documentarul Pig Business?
T.W.: Am fost o militantă, deci eram obișnuită să vorbesc în public și să lucrez pentru ONG-uri. Dar, mai apoi, mi-am dat seama că aceeași oameni apar la aceleași întâlniri, de fiecare dată. Atunci, m-am gândit că ar fi mai bine să fac filme, pentru a transmite mesajele mele ori către publicul larg ori la scară mai mică, local, prin posturi și ziare locale. Am făcut două filme pe cont propriu și am reușit să le vând către BBC World. Apoi, filmul acesta a fost cerut de către BBC, dar s-au speriat și l-au refuzat, pentru că e vorba despre Smithfield, care e o companie de zeci de milioane de dolari. Le-a fost teamă să-l difuzeze, dar, mai târziu, l-a preluat Channel 4.
De ce v-a interesat subiectul acesta? De ce v-ați concentrat pe afacerile cu porci?
T.W.: Cred că paradigma economică aproape liberală, care e promovată de guvernele lumii, este total eronată. Ideea de globalizare, de asemenea, pentru că sparge toate tiparele în care ne încredem în această democrație. Cum spunea și Kennedy: “Cred în familie, în comunitate, în îngrijirea aproapelui tău și protejarea reciprocă.” Nu cred în competiție. Nu vreau pierzători. Și consider că cea mai importantă problemă este hrana. Deci, dacă hrana este o competiție globală, atunci ne îndreptăm spre chinurile foametei. Prin urmare, am considerat că industria cărnii de porc este un subiect bun. Pentru că oamenii iubesc porcul. În felul ăsta, am găsit o cale să ajung la mai mulți oameni. Așadar, in loc să vorbesc despre porumb sau grâu sau chiar despre pește, subiecte care ar fi plictisit publicul, am ales să vorbesc despre porci. Și sunt foarte multe probleme în această industrie! Carnea de porc este incredibil de cumplită, extrem de nesănătoasă, din cauza antibioticelor care se administrează animalelor și care crează mutații și bacterii rezistente. Avem, deci, E. Coli, salmonela, MRSA. E foarte periculos! Apoi, avem râuri poluate. Există atât de multe probleme! În concluzie, afacerea cu porci, în industria alimentară, nu a luat-o pe drumul cel bun.
Cum ați încercat să promovați și să distribuiți filmul?
T.W.: Am simțit că televiziunea este biletul către o audiență largă. Poate că am greșit, poate nu, însă le-am lăsat celor de la Channel 4 filmul și le-am dat voie să-l modifice, astfel încât să poată fi difuzat la televizor. Acum, însă, l-am mai ajustat puțin și umblu prin toate țările ca să-l distribui la televiziuni, apoi la festivalurile naționale, iar în cel mai nefericit caz, îl difuzez în media locală. Singura problemă e că, pentru a-l face accesibil publicului, adică realizat în limba țării respective, trebuie să existe suficientă audiență interesată de subiect, iar dacă există și mijloace necesare, atunci se poate distribui. Acestea sunt condițiile pentru a-l produce pentru o țară.
Deci, vă concentrați pe audiență în regiuni?
T.W.: Da! E vorba de China, Brazilia, Mexic, cum spuneam mai devreme.
Ce părere aveți despre teama românilor de a vorbi despre Smithfield?
T.W.: Știi, am fost impresionată de numărul mare de oameni care erau bucuroși să vorbească cu mine. Adică, erau speriați, dar în același timp, erau fericiți, îndeosebi cei în vârstă și, desigur, copiii. Cei bătrâni sunt la sfârșitul vieții și-și spun ”Ce-mi mai pot face acum?”. Sunt foarte supărați, pentru că au trăit o viață frumoasă mulți ani de zile, cât Smithfield nu exista. Ei își doresc doar să revină la acele vremuri. Mi-au spus că era greu în timpul comunismului, dar că acum e și mai greu decât atunci și că lucrurile s-au înrăutățit. Probabil se datorează faptului că produsele lor erau cumpărate (colectate) de sistemul comunist, care acum e doar Smithfield și nimic altceva, ceea ce e și mai frustrant, nu? A rămas doar putoarea!
O scurtă istorioară: o prietenă de-a noastră lucrează la o firmă de instalații din Timișoara, ca inginer instalații. Ne-a povestit cum doi colegi de-ai ei au fost trimiși la Smithfield să efectueze niște lucrări de ventilație. Au petrecut câteva ore acolo, timp de mai multe zile la rând. Când ajungeau, trebuiau să-și scoată hainele, să facă un duș cu detergenți speciali, apoi erau obligați să se îmbrace, de la lenjerie intimă până la salopete de lucru, cu haine de la Smithfield. Procesul acesta avea loc și când soseau și când plecau. Mirosul înțepător se impregna imediat în haine, piele și păr și se menținea câteva zile mai târziu de la efectuarea lucrărilor.
T.W.: Și eu am pățit la fel. Am fost la o astfel de fermă și pentru două zile am mirosit doar a porc. Dar știi ceva? E ceva și mai rău: chimicalele din săpunul care se folosește acolo, pentru că provoacă eczeme pe piele. E un săpun foarte concentrat. V-au spus asta? Mai ales că se folosește cu regularitate.
După 1989, au fost multe cazuri în care fermieri locali au furnizat carne infectată sau necertificată, uneori către consumatori, alteori chiar către localuri ce organizau evenimente precum nunți sau botezuri, îmbolnăvind astfel zeci de oameni…
T.W.: Păcat! Dar, gândiți-vă că țări precum SUA și Canada au trebuit să distrugă milioane de kilograme de carne acum câțiva ani. În cazul vostru, e vorba de cazuri izolate, deci putem vorbi despre ghinion. Aceste situații, probabil, au afectat grupuri restrânse și nu au avut loc la nivel național.
Ce credeți totuși că am putea face? Cum putem promova mesajul dumneavoastră?
T.W.: Ceea ce cred că puteți face este să vă alăturați ONG-urilor, care au fost cele mai interesate de acest film. Și să le susțineți. Sunați-i și luptați împreună!
Suntem în mijlocul unei crize economice. Veniturile scad, iar populația își reduce cheltuielile. Asta înseamnă comercializarea cărnii ieftine şi nesănătoase, din magazinele care achiziționează marfă de la companii precum Smithfield. Tocmai ne-ați arătat asta în film.
T.W.: Consider binevenită exprimarea faptului că putem fi puternici, împotriva tendinței de a deveni ființe umane nesănătoase, din cauza consumului mare de carne. Chiar am fost surprinsă de câți copii obezi am văzut! Nu, nu mame obeze, ci copii obezi! Nu m-ar mira ca hrana din magazine, cu care mamele își cresc copiii, să fie cauza obezității. Asta m-a făcut să înțeleg că astfel de mâncare trebuie să fie nesănătoasă. Și de aceea, merită să cheltuim puțin mai mult, nu numai pentru a oferi copiilor noștri o alimentație mai bună, ci și pentru a face parte dintr-o revoluție care să spună: ”Nu! Românii trăiesc într-o țară frumoasă! Noi nu ar trebui să mergem afară să ne câștigăm traiul. Ar trebui să rămânem aici și să facem ca țara aceasta să fie puternică și sănătoasă prin intermediul culturii rurale.” Pentru că și voi și cei din vest, ca și cei din Anglia, și-au pierdut cultura rurală. A cam dispărut! Și e teribil. E trist. Dar n-a dispărut de tot!
Deci, mai este o șansă! Mai putem îndrepta lucrurile acum?
T.W.: Da, mai este! Ar mai putea fi! Asta dacă veți folosi banii pentru a cumpăra din piețele locale sau dacă ați crea un mediu propice care să fie susținută de speakeri cu lozinca: ”E o detronare a corporațiilor! Vrem să fim puternici! Cumpărați de la micii producători!”
***
Tracy Worcester a fost vedeta de la Astra Film Festival Sibiu 2011 și datorită filmului ei, ”Pig Business”, ea a primit Premiul de Excelență pentru regizori femei, care luptă pentru viitorul planetei, oferit de revista The One. Începând de săptămâna trecută, filmul a fost distribuit pe internet. Îl găsiți, cu tot cu subtitrare, aici. Interviul a fost realizat împreună cu Alexandra Palconi şi mai poate fi citit şi pe DeWeekend.
Un comentariu la „Interviu cu regizoarea Tracy Worcester despre “Pig Business” – AFF Sibiu”