Gala decernării premiilor AFF Sibiu 2011

Gala decernării premiilor AFF Sibiu 2011Sâmbătă, 29 octombrie AFF Sibiu și-a anunțat câștigătorii, la cele 4 secțiuni ale competiției, în cadrul sălii John Marshall a Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu. Într-o sală plină, cu un public predominant tânăr și poliglot, juriul prezentat de Elena Vasilache (ex Candy) a dezvăluit premianții.

Marele câștigător a fost desemnat filmul Z32 (Franța – Israel, 2008), regizat de Avi Mograbi. Documentarul  prezintă situația excepțională în care un soldat israelian este nevoit să depună mărturie în fața camerei despre o operațiune la care a participat și care s-a soldat cu moartea a doi polițiști palestinieni. În optica juriului, Z32 este un film ce tratează ”întrebări fundamentale privind capacitatea de cruzime și violență a indivizilor, precum și căutarea înțelegerii”.

Iată și celelalte distincții, în ordinea decernărilor:

  • Secțiunea ”Student”, premiu oferit de Centrul Național al Cinematografiei

    Berlinskaya Fuga (Ungaria, 2009), reg. Denes Nagy

  • Secțiunea ”Student”, premiu oferit de Sony

     În nici un caz negru (Anything But Black – Lituania-Marea Britanie, 2009), reg. Ausra Linkeviciute

  • Secțiunea ”Student” – menţiune specială

    Femei pe pânză (Women on Canvas, România, 2009), reg. Otilia Babără

  • Premiul „Sibiu-Hermannstadt”, oferit de Primăria Sibiu

    Poveşti din fundături uitate  (Songs from the Nickel, SUA-Germania, 2010), reg. Alina Skrzeszewska

  • Premiul „Sibiu-Hermannstadt”, oferit de HBO

    Te-am filmat, dragostea mea (I Shot my Love, Israel, 2010), reg. Tomer Heymann

  • Premiul Astra Film pentru competiţia românească, oferit de Kodak

    Păcătoasa Teodora (Teodora, pêcheresse, Franţa-România, 2011), reg. Anca Hirte

  • Premiul Astra Film pentru documentar românesc, oferit de Televiziunea Română

    Crulic – Drumul spre dincolo (România-Polonia, 2011), reg. Anca Damian

  • Premiul Astra Film pentru documentar românesc, oferit de revista „Formula AS”

    Pe cărări neumblate (Off the Beaten Track, România-Irlanda, 2011), reg. Dieter Auner

  • Cel mai bun documentar produs în Europa de Est, oferit de Primăria oraşului Deventer din Olanda

    Sat fără femei (Village without Women, Croaţia-Franţa, 2010), reg. Srdjan Sarenac

  • Cel mai bun documentar al secţiunii Europa, oferit de Fundaţia Raţiu

    Check Check Poto (Franţa, 2010), reg.  Julia Varga

  • Premiu de Excelenţă pentru regizori femei care luptă pentru viitorul planetei, oferit de revista „The One”

    Tracy Worcester – actriţă, regizoare şi activista britanică

La Astra Film Festival 2011, cei nouă membri ai juriului au fost: Emmanuel Chicon, Cristi Puiu, Ada Roseti, Michael Yorke, Galia Bador, Stéphane Breton, David MacDougall, Cristian Niţulescu şi Michael Stewart.

Parteneri: Deventer, Discovery Channel, Fundatia Ratiu, Productions Maj, Kodak, TNRSS, Gedeon Programmes, Grupul Editorial Corint si Atrium.

Parteneri media: TVR, TV5 Monde, HBO, Magic Fm, HotNews, Adevărul, Dilema Veche, Formula As, The One, Tribuna, Sibiu 100%, RRA, RRC, Zile şi Nopţi, Liternet.ro, CinemaRx.ro, Cinefan.ro, Filmreporter.ro, Sapte Seri, HipMag.ro, Art Act Magazine, Eveniment Tv, TV Sibiu, Antena 1 Sibiu.

Sponsor principal: Sony

Sponsori: Empire Video Production, HBO, Hidroelectrica.

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.