De ce să reciclăm?

De ce să reciclăm? Auzim mereu de protecția mediului, de reciclare și recuperare. Trebuie să ne schimbăm radical atitudinea și să respectăm mai mult natura. Reciclarea este definită astfel: operațiunea de reprelucrare într-un proces de producție a deșeurilor pentru scopul original sau pentru alte scopuri.

Ce putem recicla ? Hârtie, plastic, metal, sticlă, orice deșeu rezultat în urma activității umane.

La fiecare colț de stradă, în parc sau în pădure, găsim deșeuri aruncate neglijent care deranjează oamenii cu bun simț.

Fiindcă educația ecologică lipsește cu desăvârșire, noi oamenii nu am reușit încă să înțelegem că tot ceea ce aruncăm nu dispare pur și simplu, ci poluează mediul, apele, aerul.

De ce e important să reciclăm ?

– Protejăm natura și resursele naturale ;

– Reducem poluarea solului, apei, aerului ;

– Economisim energie.

De ce să reciclăm plasticul ? Deoarece descompunerea naturală a unui pet necesită peste 500 de ani. Pentru fiecare tonă de plastic reciclat se economisește aproximativ 800 kg de petrol brut.

De ce să reciclăm hârtia/cartonul ? Pentru tipărirea unui cotidian cu tiraj mare, se folosesc 3000 metri cub lemn, echivalentul a 1500 arbori de 50 ani.

De ce să reciclăm metalul ? Știați că fabricarea unui produs nou, din material reciclat se economisește 75-95% din energia necesară realizării aceluiași produs din resurse primare ? Reciclarea unei doze de aluminiu ne ajută să economisim energie pentru producerea altor 20 de doze reciclate.

Au apărut peste tot recipiente speciale pentru a colecta deșeurile pe categorii – hârtie, sticlă, materiale plastice. Dacă tot mai mulți oameni ar respecta conceptul de colectare selectivă, am economisi energie și am proteja mediul înconjurător.

Cel mai important ar fi să conștientizăm importanța reciclării, să contribuim prin exemple bune. Mai târziu, ne vom bucura de un mediu mai curat, o natură protejată, oameni mai sănătoși.

Reciclare = protecția mediului!

Colectați deșeurile selectiv!

Reduceți deșeurile (folosiți cutie de alimente refolosibilă în loc de cele de unică folosință);

Refolosiți pungile de cumpărături;

Alegeți produse fără prea multe ambalaje;

Cumpărați inteligent;

Reciclați deșeurile organice.

Sunt atât de multe motive pentru care merită și trebuie să reciclăm, motive care ne arată de ce reciclarea este importantă pentru viitorul planetei noastre.

Termenii – a reduce, a refolosi, a recicla – sunt folosiți pentru a furniza un ghid simplu pentru oameni care vor să facă ceva pentru mediu.

Trebuie să reducem resursele naturale ale pământului pe care le folosim pentru obținerea unor produse ce nu sunt esențiale.

Trebuie să învățăm și să ne obișnuim să refolosim lucrurile/obiectele. În loc să le aruncăm la gunoi, putem să le oferim cuiva care are nevoie de ele (cineva din familie, prieteni) sau le putem dona.

Trebuie să fim capabili să identificăm produsele vechi ce pot fi reciclate pentru a obține produse noi.

Natura ne arata doar straturile de suprafata, dar ea e infinit de adanca. Ralph Emerson

Nu vom salva tot ce ne-ar placea sa salvam, dar vom salva mai mult decat daca n-am fi incercat deloc. Sir Peter Scot

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.