Curiozităţi de la Schönbrunn – Viena

Schloss_Schönbrunn_0335Dacă ajungeţi prin capitala Austriei, vă recomand să vizitaţi Palatul Schönbrunn – un foarte important monument cultural din Viena, reşedinţa imperială de vară.

Domeniul pe care se află acest palat este impunător la rândul său. O zi dacă aţi zăbovi şi tot nu ştiu dacă aţi apuca să vă bucuraţi cu adevărat de tot ce poate oferi Schönbrunnul: de la palat în sine şi până la grădinile ce-l înconjoară, de la grădina zoologică şi până la interesantul labirint şi mai departe.

Dar spuneam de curiozităţi descoperite la acest palat. Am mers acum 2 ani şi am ales să vizităm palatul cu un ghid – pentru a beneficia de explicaţii complete. Aşa am aflat că nu se gătea deloc în palat. Dar se mânca – evident. Cum rezolvau problema? Exista o clădire situată cumva în vârful unui mic deal în faţa palatului. Acolo se gătea şi de acolo se aducea mâncarea în palat. Evident aceasta trebuia să fie păstrată la o temperatură perfectă – nu îi serveşti regelui sau reginei mâncare sleită! Mie acest lucru mi-a adus a catering – a începuturilor serviciului de livrare a mâncării.

Poate însă că unul dintre cele mai interesante lucruri aflate a fost modul în care se aranja durata unui bal. Petrecerile pot fi plăcute, aşteptate, dorite – sau corvoade prin care trebuie să treci pentru că rangul sau obiceiurile o impun. În acele timpuri, iluminarea unei încăperi se realiza prin intermediul lumânărilor. Acestea puteau fi, evident, mai înalte sau mai scurte (mai groase ori mai subţiri). Aşa că dacă Sisi dorea ca petrecerea să ţină mai mult, se foloseau lumânări corespunzătoare; la fel dacă nu avea prea mult chef de acel bal se utilizau lumânări care să se ardă mai repede. Regula era că lumânările de la o petrecere nu se înlocuiesc: când se consumă se consideră petrecerea încheiată şi lumea pleca.

Ei… azi nu mai e disponibil acest avantaj – deşi… lumânările au avantajele lor 😉

Aşa cum spuneam la Schönbrunn vă aşteaptă multe lucruri de văzut şi de aflat. Vă recomand să vizitaţi acest palat.

Informatii oferite de Travel – Moments in Time.

Un comentariu la „Curiozităţi de la Schönbrunn – Viena”

  1. Schonbrunn are intr-adevar f multe de oferit. E un loc perfect atat pentru adulti cat si pentru copii – care au sectiunea lor dedicata in care se pot costuma in haine de epoca, se pot juca in camere de copil etc, am pus aici mai multe detalii: http://lumeamare.ro/2009/09/25/viena-pentru-copii

    Iar asta cu bucataria separata a fost o practica obisnuita la multe palate, inclusiv Mogosoaia, daca putem face aceasta ciudata comparatie 😉 Numai in epoca noastra este admis sa ai bucatarie deschisa si sa iti miroasa peste tot a ceapa :D. Imi aduc aminte ca la Linderhoff mancarea era ridicata direct in biroul regelui prin podea. Acolo cred ca gasisera solutia asta tocmai pentru a nu se raci trecand pe toate culoarele posibile.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.