Ne zboară gândul la vacanță
Nici nu au trecut bine sărbătorile de iarnă că eu deja sunt cu gândul la vacanța de vară. Avem încă atât de multe destinații de vizitat. Atât de multe plaje pe care încă nu m-am bronzat. Atât de multe orașe în care nu am avut când să mă pierd, plimbându-mă pe străduțe înguste. Fiecare țară pe care am vizitat-o până acum, mi-a intrat la suflet. Nu știu să existe un oraș pe care să nu-l fi îndrăgit, o destinație din care să mă întorc dezamăgită.
Călătoritul este una dintre marile mele pasiuni
Mi-aș dori să pot călători cât mai des, spre destinații cât mai atrăgătoare. De cele mai multe ori, am plecat în vacanțe cu mașina. De prea puține ori am optat pentru avion, pentru că în majoritatea destinațiilor, aveam acces cu mașina mai ușor. Ne place să ne facem programul după bunul plac, să nu depindem de o oră anume. Să nu fim îngrijorați și pe fugă să nu întârziem. Să putem amâna plecarea după bunul plac. Dar cel mai mare dezavantaj al vacanțelor cu mașina îl reprezintă timpul. Nu suntem limitați la bagaje, dar timpul până la destinație este mult mai mare. Dacă rezistați la drum lung, în mașină, este perfect, dar dacă sunteți nerăbdători să ajungeți cât mai repede la destinație, vă recomand să optați pentru avion.
Pentru vacanța de vară, ne decidem de cele mai multe ori, doar cu câteva zile înainte de vacanță.
Alegem o țară anume, știm exact ce ne dorim, rezervăm și plecăm. Notez în agendă mereu ce obiective turistice nu trebuie să ratăm în orașul unde urmează să mergem. Pornim mereu la drum cu temele făcute. Dar cum până la vacanța de vară, mai avem de așteptat, m-am gândit să-i fac o surpriză soțului meu. Ne place la amândoi la fel de mult să călătorim, și chiar dacă nu întotdeauna avem suficient timp la dispoziție pentru destinațiile mai îndepărtate, ne facem timp pentru mini-vacanțe.
M-am decis să studiez ofertele celor de la bileteavion și să caut o destinație potrivită pentru noi, un loc unde nu am mai fost și care e pe lista noastră ”de văzut”. O destinație unde e mai cald decât la noi, unde să avem obiective turistice de văzut, magazine pentru shopping, preparate culinare gustoase.
Sunteți curioși ce destinație am ales pentru o escapadă romantică cu soțul meu?
Atunci vă invit să intrați aici și să-mi spuneți dacă am făcut alegerea bună. Surpriza va fi cu atât mai mare pentru soțul meu, încât el a promis că nu se va mai urca niciodată într-un avion, după ultima vacanță în Turcia, dar orașul ales pentru acest city-break din martie este în topul preferințelor noastre de ceva timp.
Pus în fața faptului împlinit, sunt curioasă cum va reacționa soțul meu, și sper să se bucure atât de mult pentru destinația aleasă, încât va uita că nu îi place să zboare!
Al meu are teama de inaltime si voi avea ceva munca de convingere cu el in ceea ce priveste zborul cu avionul.