Consilierea psihologică

psihoterapiePentru început, am putea numi psihologul ca un fel de medic al sufletului, un termen nu foarte clar pentru mulţi dintre noi.

În ţara noastră, din păcate încă a rămas înrădăcinată ideea potrivit căreia, “cine merge la psiholog, sigur suferă de vreo boala psihică” sau “sunt perfect normal, deci nu am nevoie de psiholog”… ceea ce este total fals! Aceste păreri le-am auzit de multe ori, e drept, la oameni trecuţi de prima tinereţe, care într-un fel ar putea fi de înţeles…. mai grav este însă cand tinerii preiau aceste idei de la generaţiile anterioare!

Şi acum, ca să revenim, ar fi binevenite nişte clarificări.

Ce este consilierea psihologică şi ce este psihoterapia?

Păi, consilierea este un demers obiectiv, nu de foarte mare durată şi este axat pe probleme stresante din viaţa de zi cu zi, pe rezolvarea unor dificultăţi emoţionale, interpersonale, în timp ce, psihoterapia este cu totul altceva. Aceasta se situează undeva la graniţa dintre psihologie şi medicină.

Conform definiţiei date de FRP (Federaţia Română de Psihoterapie), psihoterapia este: “modalitatea de tratament cuprinzător, deliberat şi planificat, prin mijloace şi metodologii ştiinţifice, având un cadru clinic şi teoretic, centrată pe reducerea sau eliminarea unor simptome, tulburări mintale sau stări de suferinţă psihosociale şi/sau psihosomatice şi comportamente disfuncţionale”.

Psihoterapia se diferenţiază de consilierea psihologică prin faptul că psihoterapeutul îşi axează terapia pe practica unor intervenţii psihologice sanogene (chiar şi atunci când e vorba de tulburări majore), în timp ce consilierul psihologic sprijină clientul/pacientul în depăşirea unor impasuri, probleme etc inerente dezvoltării sale personale.

Cei care nu au curajul să meargă la consiliere psihologică (pentru a nu se crede despre ei că “sunt pe lângă realitate”) sau sunt de părere că aceasta nu i-ar putea ajuta, trebuie să fie conştienţi că, uneori ne este mai uşor să vorbim despre problemele noastre cu cineva “străin”, care este obiectiv, si bineînţeles abilitat să ne consilieze.

Este de preferat ca atunci când mergem la şedinţele de consiliere, să se creeze o legătură între noi şi psiholog. Astfel, ne vine mai uşor să ne dăm voie să comunicăm eficient, iar timpul petrecut la consiliere şi costul şedinţelor nu vor fi inutile!

2 comentarii la „Consilierea psihologică”

  1. Multumesc Dl. Sandor!!!….urmeaza si urmatorul articol!!! ma bucur ca le cititi..va invit sa cititi si restul articolelor de pe http://www.deweekend.ro, sunt foarte interesante…iar daca va plac, m-as bucura sa le recomandati mai departe prietenilor Dvs.! O zi frumoasa!

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.