Îngrijirea părului vopsit și concurs Farmec!

eu

Nouă, femeilor, ne place să ne îngrjim și să ne răsfățăm. Vopsirea părului reprezintă un mic răsfăț pe care ni-l permitem, cel puțin la fiecare două luni. Când eram studentă, am început să-mi vopsesc părul cu șampon nuanțator, apoi am vrut șuvițe blonde (probabil, cea mai proastă alegere, mă îmbătrânea cu 10 ani), apoi ușor, ușor am trecut la vopsea. De la vișiniu la  castaniu, iar apoi la brunet, culoarea care am decis că mă prinde cel mai bine.

Schimbările de natură chimică asupra naturalului implică și o îngrijire diferită. Părul vopsit are alte necesități decât părul natural. La vopsirea părului recurg femeile care vor o schimbare, care nu sunt mulțumite de culoarea părului natural, care vor să ofere mai mult luciu părului, sau cele care au nevoie să ascundă firele albe. Produsele care există pe piață special concepute pentru păr vopsit au rolul lor în întreținerea sănătății părului, dar și a culorii pe termen lung. După ce v-ați vopsit părul, se recomandă să nu-l spălați minim 48 de ore, astfel culoarea părului va rezista mai mult.

Farmec s-a gândit și la acest aspect, am găsit la ei produse care te ajută să-ți menții sănătos părul, să-și păstreze luciul pe termen lung. Vă recomand să folosiți șampon special pentru păr vopsit, dar și o mască de păr care îngrijește părul.

”Șampon Pro Color –  Agenții de spumare din șampoanele obișnuite sunt principala cauză a decolorării părului vopsit. Formula delicată a șamponului Pro Color, cu spumare redusă, previne decolorarea părului, păstrând firul hidratat și plin de vitalitate.” Știați că apa fierbinte nu face deloc bine părului vopsit? Așa că de acum încearcă să-ți speli părul cu apă mai mult rece decât caldă. Apa caldă usucă părul și pielea, iar apa rece te ajută  nu numai să-ți păstrezi culoarea, dar ajută și la strălucirea părului.

BENEFICII: Previne decolorarea părului vopsit în timpul spălării și hidratează intensiv firul de păr. Vopselele de păr acționează chimic asupra structurii firului de păr, iar efectele negative sunt evidente: uscarea părului, cădere excesivă, ruperea ușoară la pieptănare. De aceea, este imperios necesar un tratament permanent de hidratare a părului, dar care, în același timp să păstreze culoarea părului cât mai vie și mai strălucitoare.”

sampon pro color

”Mască Pro Color – Îmbogațită cu filtre UV, keratină și vitamina E, masca protejează culoarea părului vopsit și strălucirea acestuia și hrănește în profunzime, contracareaza efectul distrugător al vopselelor asupra părului. Se aplică pe părul umed, proaspăt spălat, pe toată lungimea părului. Se lasă să acționeze 5-10 min, apoi se clătește bine.

BENEFICII: Filtrele UV previn decolorarea și distrugerea firului de păr datorită razelor solare. Complexul de keratină, panthenol și vitamina E restructurează, rehidratează și hrănesc firul de păr.”

masca pro color

Dacă ai părul vopsit și vrei să ai grijă de el, te invităm la concurs și poți câștiga aceste două produse!

Ce trebuie să faceți pentru a putea câștiga setul pentru păr vopsit Pro Color?

1. Like la pagina de Facebook Farmec si la pagina de Facebook Deweekend

2. Like si Share acestui post pe Facebook, important: share-ul trebuie să fie public (vezi poza)

poză(2)

3. Lăsați un comentariu la acest post cu numele cu care ați dat like celor două pagini și cu share-ul de pe FB: puteți face asta prin click pe timpul la care ați dat share pe FB (10 minutes ago, 1 minute ago etc) și spune-mi cum îți îngrijești părul vopsit!

Atenție! Voi verifica toate înscrierile, vă rog să nu încercați să trișați și să vă înscrieți cu mai multe nume de pe același IP.

Concursul este deschis până în 26 martie, ora 18.00, extragerea o voi face cu ajutorul random.org, iar câștigătoarea o voi anunța joi, 27 martie.

Baftă tuturor!

UPDATE: Așa cum v-am promis, azi anunț câștigătoarea! Am avut 10 participanti!

toti

Cu ajutorul Random.org am extras câștigătoarea acestui concurs. Ea este… BANU ELENA.

banu elena

Felicitari, draga mea! Aștept un mail pe adresa de contact cu datele tale personale, nume, prenume, adresa, numar de telefon!

12 comentarii la „Îngrijirea părului vopsit și concurs Farmec!”

  1. Avand parul vopsit rosu-aramiu trebuie sa am mare grija cum il intretin, deoarece culoarea aceasta este una dintre cele mai delicate.
    In primul rand, atunci cand imi spal parul, nu spal niciodata lungimea, ci doar radacinile. Pun sampon in palme si sapunesc radacinile bine, apoi cu dusul il clatesc ajungand sampon si pe lungime. Este suficient pentru un par curat.
    In al doilea rand, folosesc produse special concepute pentru parul vopsit( sampon, balsam, masca).
    In al treilea rand, folosesc masti naturale pe lungimea firelor, masti care sa hidrateze parul (recomand mastile cu ulei de argan sau masline si avocado).
    Si cam atat 🙂
    Am dat like paginilor cu numele: Corina-Adriana Ureche.
    https://www.facebook.com/corinaadriana.ureche/posts/697027546986699?stream_ref=10
    Si cam atat.

    Răspunde
  2. Ma vopsesc blonda de o vesnicie si nici prin cap nu-mi trece sa devin altfel.Numai ca blondul e pretentios , ma vopsesc o data la 3 sapt si automat imi atac in mod repetat parul si asa nu f bogat. Folosesc produse gerovital cu sau fara protectia culorii deoarece am si parul gras . Gerovital m-a ajutat sa tin sub control sebumul.Lucrez cu oamenii si aspectul fizic e important , trebuie sa fii mereu impecabil/Avem nevoie de sfaturi , greseli facem mereu .Am respectat pasii de like . Adresa mea de facebook este mihaelavasile17

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.